Proiect managerial Iată cum vrea Adina Florea să schimbe Direcţia Naţională Anticorupţie! (document)

Adina Florea, fostul procuror general al Dobrogei, este propunerea ministrului Justiţiei pentru numirea în funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Anunţul a fost făcut ieri, în urma desfăşurării procedurii de selecţie care a avut loc în perioada 6 august - 4 septembrie, la sediul Ministerului Justiţiei.
 
Procedural, în conformitate cu dispoziţiile legale, urmează ca această propunere să fie transmisă Consiliului Superior al Magistraturii în vederea obţinerii avizului consultativ şi, ulterior, preşedintelui României, Klaus Iohannis, pentru numirea în funcţie.
 
La scurt timp după anunţ, Adina Florea, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, propunerea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, pentru numirea în funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a declarat, în exclusivitate pentru ZIUA de Constanţa, că este onorată de alegerea ministrului. „Este o onoare pentru mine! Mulţumesc pentru încredere!“, a mai declarat Adina Florea, pentru ZIUA de Constanţa.   
 
În continuare, redăm câteva pasaje din proiectul managerial prezentat de  Adina Florea: „În ultimii ani, România a făcut paşi importanţi în lupta împotriva corupţiei, atât evaluările externe, cât şi analizele interne reflectând rezultatele consistente în acest domeniu, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (în continuare DNA) jucând un rol central prin activitatea desfăşurată în mod constant.
 
Fără a nega, astfel, lucrurile bune care s-au realizat în ultimii ani, un bilanţ necosmetizat al activităţii DNA pune în lumină destule, dacă nu prea multe abateri de la rigorile statului de drept. Fie că vorbim despre activităţile desfăşurate de către procurori cu funcţii de execuţie, fie (mai grav) că ne raportăm la cei cu funcţii de conducere, chiar la nivel de vârf, regăsim comportamente care s-au îndepărtat simţitor de la abordarea profesionistă, echilibrată, în contrast cu statutul profesiei noastre, iar uneori chiar în conflict cu legea“.
 
„Aşa s-a ajuns ca, prin contribuţia conjugată a unor membri ai corpului profesional din DNA, să se recurgă, caz fără precedent, la revocarea procurorului-şef al Direcţiei pentru «exercitarea discreţionară a funcţiei, deturnarea activităţii de la combaterea corupţiei şi a instituţiei DNA de la rolul său constituţional şi legal». Procedura actuală de numire a conducerii DNA vine pe fondul acestei stări de fapt şi al unui climat de neîncredere care s-a propagat în societate raportat la activitatea propriu-zisă a procurorilor DNA.
 
Consonantă cu una dintre ideile de forţă cuprinse în Raportul privind activitatea managerială de la DNA - «Lucrurile bune nu le justifică pe cele rele», îmi pun la dispoziţie toate resursele şi experienţa profesională acumulată în 27 de ani desfăşuraţi numai în activitatea de procuror pentru recâştigarea încrederii acestei importante instituţii din România“, se mai arată în proiectul managerial.
 
„Consider că este necesară o schimbare în conduita procurorilor cu funcţii de
conducere şi a procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul DNA, prin încurajarea participării active la procesul decizional, astfel încât personalul din subordine să fie informat cu privire la scopurile propuse şi la mijloacele de realizare a acestora. În realizarea funcţiei de control - reglare, voi urmări modul în care sunt îndeplinite atribuţiile de serviciu, fie direct, fie prin intermediul procurorilor anume desemnaţi, iar ca instrumente concrete de exercitare: controlul operativ curent, controlul tematic şi controlul de fond.

 
Finalitatea acestei activităţi va avea, ca şi consecinţă, remedierea deficienţelor şi îmbunătăţirea calităţii activităţii, urmând a fi caracterizată, ulterior, prin continuitate, dar, în principal, prin prevenţie, care se va realiza, în concret, prin prelucrarea rezultatelor controlului cu întregul colectiv, în vederea cunoaşterii deficienţelor, precum şi a măsurilor necesare corectării lor“, potrivit sursei mai sus citate.
 

Proiectul managerial poate fi citit integral accesând secţiunea „Documente“.
  
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Andrei Bodean și Adina Florea Secţia Specială, clasare pentru mai mulți procurori din Constanța. Ordonanța, menținută de Curtea Supremă

30 Jun 2022 2558

Cazuri declinate Desființarea Secției Speciale, din nou în atenția CSM. Dosarul șefului DNA Constanța, printre anchetele vizate de noile măsuri

05 Jan 2021 2364

Șase procurori pentru 4.000 de dosare Ce a făcut în 2019 structura ce îl anchetează pe șeful DNA Constanța, magistratul Andrei Bodean

23 Apr 2020 4814

Procurorul general al României cere anchetarea disciplinară a Adinei Florea. Solicitarea are legătură cu dosarul Tel Drum

27 Mar 2019 2661

​Consiliul Superior al Magistraturii a respins cererea depusă de Adina Florea privind încuviinţarea arestării preventive a procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu

14 Jan 2019 1825

Ce a declarat preşedintele Klaus Iohannis despre numirea Adinei Florea la şefia DNA

14 Jan 2019 1481

Scrisoare trimisă de Klaus Iohannis lui Tudorel Toader, privind numirea Adinei Florea la DNA

09 Jan 2019 2628

Stelian Ion (USR) critică decizia ministrului Justiţiei

29 Dec 2018 1990

Ministrul Justiţie va sesiza CCR dacă preşedintele va respinge cererea de revocare din funcţie a procurorului general şi nu o va numi pe Adina Florea la conducerea DNA

27 Dec 2018 1247

Ministrul Tudorel Toader a trimis preşedintelui solicitarea de numire în funcţia de şef al DNA a procurorului Adina Florea

27 Dec 2018 1553

Klaus Iohannis a respins propunerea Adinei Florea la şefia DNA

21 Nov 2018 1626

Ce a declarat Adina Florea, despre candidatura la şefia DNA

19 Oct 2018 1286

CSM. Adina Florea, propusă la şefia DNA, pe lista candidaţilor pentru noua secţie de investigare a magistraţilor

18 Oct 2018 2132

Ce spune Iohannis despre propunerea Adinei Florea la şefia DNA

18 Oct 2018 1710

Raportul CSM. „Adina Florea prezintă rezistenţă scăzuta la stres și o capacitate de analiză şi de sinteză redusă“

12 Oct 2018 1790