Psihiatria din Constanţa a primit în 2018 aproape 800.000 de euro de la CJC. Managerul Cătălin Grasa recunoaşte că nu a folosit banii - „Asta e. Facem ce putem!“ (documente + galerie foto)

„Orice secţie de psihiatrie, indiferent că este de ev mediu românesc sau din occident, este o bombă cu ceas”, spune fosta şefă al Secţiei de Psihiatrie din Constanţa, dr. Diana Cârjaliu.

 
În aceste zile, după tragedia petrecută în Spitalul de Psihiatrie de la Săpoca, toată lumea şi-a adus aminte de această ramură a medicinii, rămasă în ultimii 20 de ani codaşă la capitolul finanţare. (Singurele lucrări efectuate au fost de igienizare şi alte lucrări minime de întreţinere). Dacă nu aş fi luat la mână documente, simple hotărâri de Consiliu Judeţean, aş fi fost tentată să merg alături de turmă şi să spun că şi la nivelul judeţului Constanţa Psihiatria a fost văduvită de bani. Surpriză însă, bani au existat, managementul Spitalului Judeţean, în subordinea căruia funcţionează Secţia de la Palazu, a fost defectuos. Dar asta se întâmplă când politica stă la masă în biroul de director al spitalului!
 
Evident că nimeni nu putea anticipa cazul Săpoca. Însă nu trebuie să se mai ajungă niciodată acolo. Recent, şefa Secţiei de Psihiatrie din Constanţa, dr. Diana Cârjaliu, a demisionat, acuzând subfinanţarea secţiei şi lipsa de interes din partea managerului Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, dr. Cătălin Grasa, şi a conducerii Consiliului Judeţean, instituţie care bugetează activitatea medicală la nivelul spitalului.
 
2018, luna martie, ziua 27. Consilierii judeţeni se întrunesc în şedinţă de Consiliu. Printre altele, votează bugetul Spitalului Judeţean (vezi foto mai jos) - Secţiei de Psihiatrie îi sunt alocaţi 3.580.000 de lei (aprox. 800.000 de euro, la cursul mediu euro de anul trecut de 4,65). Banii fuseseră solicitaţi chiar de managementul spitalului.
 

 
2018, luna august, ziua 22. O nouă şedinţă de Consiliu Judeţean, aleşii votează rectificarea bugetului de venituri şi modificarea listei de investiţii pentru Spitalul Judeţean. Din suma iniţială alocată pentru Psihiatrie, de 3,6 milioane, rămân 2 milioane de lei (vezi foto mai jos).
 

 
Conducerea spitalului decide ca diferenţa de bani să fie redistribuită pentru cheltuieli materiale ale spitalului. Bomboana pe colivă vine abia în decembrie 2018. În data de 19 decembrie, din nou şedinţă de Consiliu Judeţean, o nouă rectificare a bugetului de venituri şi modificarea listei de investiţii pentru Spitalul Judeţean (vezi foto mai jos).
 

 
Din cele două milioane, rămân 100.000 de lei, bani folosiţi din spusele dr. Cătălin Grasa pentru reabilitarea gardului de la Psihiatrie. 1,9 milioane de lei se restituie de managementul spitalului către Consiliul Judeţean, iar explicaţia o găsiţi în fotografia de mai jos - „nefinalizarea caietului de sarcini pentru iniţierea procedurii de achiziţie de lucrări de reparaţii, construcţii şi instalaţii”.




Suma de trei milioane şi jumătate de lei a fost irosită pentru că nu au existat voinţă şi pricepere din partea managementului Spitalului Judeţean.
 
Am stat de vorbă ieri despre această situaţie, care în orice ţară normală la cap s-ar lăsa măcar cu o sancţiune, dacă nu cu demiterea din funcţie, cu managerul SCJU, dr. Cătălin Grasa. Iniţial, acesta a lăsat să se înţeleagă că banii ar fi fost cumva alocaţi doar pe hârtie. A rămas că va verifica exact şi va reveni cu date exacte.. Când tu, jurnalist, discuţi oficial cu un manager de instituţie, te aştepţi să nu fii minţit sau luat la mişto. Aşa că am luat calea Consiliului Judeţean să verificăm dacă acei bani au existat în realitate.
 
Cum preşedintele CJC se afla în concediu, am discutat cu administratorul judeţului, Mirela Matichescu. Aceasta a precizat că banii au fost alocaţi şi necheltuiţi de Spitalul Judeţean. Termenul corect este „neangajaţi”. Ulterior, aşa cum reiese şi din hotărârile prezentate mai sus, la rectificare, banii au fost redirecţionaţi, dar pentru că spitalul a renunţat la ei.
 
Consiliul de Administraţie al SCJU pare un loc unde nimeni nu poate intra. Ei bine, am reuşit să discutăm cu Florina Cristache, membru în CA din partea administraţiei judeţene. Amănuntele de culise pot face obiectul unui alt material, cert este că aceasta ne-a relatat cu documente acelaşi lucru: banii nu au fost utilizaţi! De ce? Rămâne un mister!
 
În cadrul Consiliului de Administraţie, managerul spitalului ar fi spus că 2018 a fost un an în care s-au făcut multe achiziţii, iar priorităţile au fost cu totul altele, gen achiziţie RMN din Policlinica 2 sau secţia de paliaţie de la „Casa Soarelui“, că personalul care se ocupă de achiziţii este insuficient ş.a.m.d. Nicio astfel de scuză nu stă însă în picioare! Poate doar la vreun CEx sau vreun Birou Judeţean al PSD!
 
Răspunsul l-am primit după câteva ore de la managerul spitalului, care, brusc, descoperise apa caldă: „Am verificat, aşa este, banii au fost alocaţi, dar nu am putut să-i utilizăm, pentru că un proiect pentru o clădire nouă nu se face într-un an de zile!” Serios? Atunci de ce i-aţi mai cerut? Întrebarea a rămas în aer! Dr. Grasa a mai apucat să spună că are un studiu de fezabilitate din 2011 care însă nu mai este de actualitate şi aştepta ca psihiatrii să îi spună cum trebuie să arate noua clădire a spitalului, de parcă medicii de la Palazu se pot da de trei ori peste cap şi transforma brusc în ingineri constructori. Sigur, e la îndemâna unui manager, slab, fie vorba între noi, să găsească vinovaţi altundeva decât acolo unde ei chiar există şi stau pe un purcoi de bani.
 

450.000 de lei pentru igienizare

 
După ce şeful secţiei a demisionat şi după ce toată ţara vorbeşte despre cele întâmplate la Săpoca, conducerea spitalului s-a trezit să ceară Consiliului Judeţean nişte firimituri, faţă de bugetul pe care l-au avut anul trecut şi l-au dat înapoi. „Au cerut 670.000 pentru Secţia de Psihiatrie, dar după ce solicitarea a fost analizată, vor primi în luna septembrie 450.000 de lei pentru igienizare”, ne-a precizat administratorul judeţului, Mirela Matichescu (vezi foto mai jos). Preşedintele Consiliului Judeţean a fost într-o vizită în urmă cu 10 zile la Secţia de Psihiatrie de la Palazu Mare şi a constatat că se impune alocarea acestor fonduri.
 

 
„Facem ce putem să facem cu doctoriţa Panţu (n.r. actualul şef al Secţiei de Psihiatrie)”, a conchis, resemnat, managerul Grasa, care dovedeşte că nu înţelege nici în al treisprezecelea ceas că „orice secţie de psihiatrie este o bombă cu ceas”!
 
În secţiunea „Documente“ puteţi parcurge integral cele trei hotărâri de Consiliu Judeţean prin care au fost alocaţi pentru Psihiatrie suma de aproape 3,6 milioane de lei, din care, la finele lui decembrie 2018, Spitalul Judeţean a păstrat banii pentru un gard.
 
Citeşte şi:
 
Fosta şefă a Secţiei de Psihiatrie din Constanţa, dr. Diana Cârjaliu, despre Săpoca şi ipocrizie - „Îi transmit doamnei ministru că personalul din psihiatrie primeşte salariu, nu ajutor de înmormântare!“

 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cu ce firmă a încheiat Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța un contract de peste 175.000 de euro (DOCUMENT)

25 Apr 2023 1305

UPDATE - Oficial de la Ministerul Sănătății Județul Olt. Incendiu la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Slatina

21 Apr 2021 1692

Fără scandal nu se întâmplă nimic! Secţia exterioară de psihiatrie de la Palazu Mare va beneficia de lucrări de igienizare şi reabilitare

08 Oct 2019 2811

Acoperişul secţiei exterioare Psihiatrie din Palazu Mare va intra în reparaţie

04 Oct 2019 1473

Sorina Pintea, ministrul sănătăţii, declaraţii despre condiţiile de la Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean Constanţa

22 Sep 2019 2438

Constănţeanul supărat „Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Constanţa arată ca un loc unde s-ar putea turna filme horror“ (galerie foto)

21 Sep 2019 5794

Secția exterioară Psihiatrie a Spitalului Județean Constanța va intra în renovare

20 Sep 2019 2343

Apel pentru reabilitarea Secţiei de Psihiatrie a SCJU Florin Goidea (PMP) - „Sănătatea nu are culoare politică. Guvernul poate şi trebuie să aloce banii necesari pentru renovare!“

21 Aug 2019 2038

În semn de protest față de „ororile” din sănătate Diana Cârjaliu a renunțat la conducerea secției de Psihiatrie din Constanța

02 Aug 2019 5376

Medic psihiatru din Constanța, agresat de un polițist local, după ce a interzis hingherilor să tragă cu arma lângă bolnavii psihici

16 Jul 2019 4757

Caz șocant în Slatina Un infirmier a ucis o asistentă și apoi s-a sinucis

04 Mar 2018 2040

Bărbat externat din spital fără știrea familiei, găsit decedat la ieșirea din Vaslui. Polițiștii au deschis o anchetă

28 Nov 2017 1668

Șeful Serviciului Achiziții din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Prof. Dr. Alexandru Obregia”, reținut de procurorii DNA

11 Jul 2017 2098

Consiliul Judeţean vrea să realizeze cadastrul pentru secţia exterioară Palazu Mare a spitalului

04 Feb 2017 2274

Şefa de la Psihiatrie îşi strigă disperarea pe Facebook-ul şefului CJC - „Situaţia secţiei a ajuns dezastruoasă“

23 Jan 2017 14160