Punte peste timp Autorităţile locale, istorici şi profesori, alături de ZIUA de Constanţa, la pas prin oraşul încărcat de istorie (galerie foto)

Echipa ZIUA de Constanta a organizat, ieri, un tur turistic al oraşului Constanţa, în cadrul manifestărilor dedicate celor 139 de ani de la reintegrarea Dobrogei în graniţele statului român şi premergător lansării Bibliotecii Virtuale - Fondul documentar online „Dobrogea de ieri şi de astăzi“. Mai mult, cotidianul ZIUA de Constanţa, care a împlinit, pe 20 noiembrie, 17 ani de activitate, şi-a propus, prin acest tur, să reconstituie Constanţa anului 1878. Turul a fost realizat de cel mai cunoscut, tânăr, îndrăgit şi entuziast ghid al oraşului, Diana Slav.
 
Printre cei prezenţi la eveniment s-au aflat prefectul judeţului Constanţa, Ioan Albu, primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, viceprimarul municipiului Constanţa Costin Răsăuţeanu, subprefectul judeţului Constanţa Dan Jeacă, conf. univ. dr. Aurelia LăpuşanSteliana Bajdechi, de la Radio Constanţa, Sorin Marcel Colesniuc, cercetător ştiinţific la Muzeul de Arheologie „Callatis“ din Mangalia, Lavinia Dumitraşcu, muzeograf la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Cristian Cealera, scriitor, colonelul (r) Remus MacoveiCarmen Aldea Vlad, poetă şi membră a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi redactorul-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, comandorul (r) Marian MoşneaguMihaela Petrachi, director la Direcţia Cultură, Sport, Turism şi Sănătate din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, istoricul Ştefan LăpuşanMirela Matichescu, administratorul judeţului Constanţa, precum şi reprezentanţi ai presei locale.

Muzeul de Sculptură „Ion Jalea“, punctul de plecare al călătoriei 

Călătoria simbolică a pornit de la actualul sediu al Muzeului de Sculptură „Ion Jalea“. Această frumoasă clădire în stil neoromânesc are o semnificaţie aparte, deoarece aici s-a aflat odinioară casa căpitanului Portului Constanţa Nicolae Macri, care avea să-l găzduiască pe principele Carol I, în anul 1878.
 
„Vă mulţumesc că sunteţi lângă ZIUA de Constanţa. Am o admiraţie totală faţă de proiectul inedit lansat de ZIUA de Constanţa. Este un proiect unic şi de mare răsunet. Este ceea ce au făcut şi altădată jurnaliştii adevăraţi ai Constanţei“, a spus conf. univ. dr. Aurelia Lăpuşan.
 
Călătoria simbolică a continuat, apoi, spre Farul Genovez, cel mai vechi far al oraşului Constanţa, construit de maiorul armean Artin Aslan pentru compania engleză Danube & Black Sea Railway, care a construit calea ferată Cernavodă - Constanţa şi a modernizat Portul Constanţa. Acest far a fost vizitat de principele Carol I în octombrie 1879. Lângă vechiul şi frumosul edificiu se află actualul Comandament al Marinei Militare, care a fost construit ca sediu al hotelului Carol I.

Casa fostului primar Cristea Georgescu şi strada Remus Opreanu 

Următoarea oprire a fost la casa fostului primar al Constanţei Cristea Georgescu. Conf. univ. dr. Aurelia Lăpuşan a ţinut să precizeze că, prin acest demers, cotidianul ZIUA de Constanţa doreşte să transmită constănţenilor cât mai multă informaţie din trecutul municipiului. A urmat strada Remus Opreanu, denumită după unul dintre foştii prefecţi ai judeţului, apreciat pentru iniţiativele şi proiectele pe care le-a implementat. Invitaţii ZIUA de Constanţa au ajuns în Piaţa Ovidiu, făcând o scurtă oprire la statuia marelui poet Publius Ovidius Naso. În continuare, paşii contemporanilor au ajuns la Sinagoga Mare de pe strada C.A. Rosetti. Aici, primarul Decebal Făgădău a declarat că monumentul de istorie va fi reabilitat. „Va începe o odisee, care o urmează pe cea a Cazinoului, pentru că procedura este aceeaşi. Asta e prima poveste, care sper să nu rămână la stadiul de poveste şi să se transforme într-un proiect“, a comunicat primarul Decebal Făgădău. 

Primele construcţii din piatră ridicate în Dobrogea otomană 

Drumul prin Constanţa de altădată a continuat în zona Liceului Teoretic „Mihai Eminescu“, pentru a descoperi urmele trainicelor edificii ale englezilor, primele construcţii din piatră ridicate în Dobrogea otomană. Turul a continuat cu o scurtă oprire în faţa fostului Palat Prefectural, actualul Cerc Militar Constanţa. „Să punem aici, în faţa fostului Palat Prefectural, statuia amiralului Horia Măcelariu“, a propus comandorul (r) Marian Moşneagu.
 
„Pentru anul centenar, împreună cu amiralul Mîrşu şi cu secretarul de stat Nasta, am avut două runde de discuţii preliminare. Aici se propune amplasarea unui monument distinct, care să marcheze centenarul. În ceea ce priveşte statuia amiralului Horia Măcelariu, putem găsi altă locaţie. În momentul de faţă, oraşul nu suferă de lipsă de idei, ci de lipsă de soluţii. Prima statuie pe care aş face-o în Constanţa ar fi statuia regelui Carol“, a anunţat primarul municipiului Constanţa.

Cel mai vechi lăcaş de cult musulman 

Apoi, participanţii la turul turistic organizat de ZIUA de Constanţa s-au oprit la cel mai vechi lăcaş de cult musulman din Constanţa, Geamia „Hunkiar“, ctitorită de sultanul Abdul Aziz şi dată în folosinţă în anul 1869.

Te-Deum, în faţa Bisericii „Metamorphosis“

Drumul simbolic s-a încheiat, aşa cum este şi firesc, la Biserica Greacă „Metamorphosis“, singurul lăcaş de cult ortodox finalizat în 1868. Aici a fost oficializată, la fel ca acum 139 de ani, o slujbă Te-Deum şi o slujbă de pomenire a eroilor căzuţi pe câmpul de luptă în Războiul de Independenţă. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi împreună cu ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, pe scările lăcaşului de cult, aşa cum a fost acum 139 de ani.
 
„Aici, în locul acesta, la intrarea în biserică s-a făcut slujba de inaugurare a administraţiei româneşti. Este frumoasă şi lăudabilă iniţiativa cotidianului ZIUA de Constanţa, care a făcut această reconstituire printr-o călătorie la cele mai importante instituţii care abia răsăreau acum 139 -140 de ani. Şi, iată, acum sunt instituţii statornice. Tot atunci s-au făcut slujbe de pomenire a celor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru dobândirea independenţei“, a spus ierarhul Tomisului, ÎPS Teodosie, la finalul slujbei.

Masă cu meniu dobrogean, în variantă modernă 

Turul istoric s-a încheiat oficial cu o masă oferită invitaţilor de cotidianul ZUA de Constanţa, la restaurantul Ana şi Ion. Meniul oferit de restaurant a fost unul specific dobrogean, în variantă modernă. Invitaţii au fost serviţi cu cap de porc cu jeleu de murături şi caşcaval afumat, ouă „Nana“, ceapă umplută, scovergi cu brânză, piperchi targasite, ouă de prepeliţă pe jambon crocant, bulz, colţunaşi cu zacuscă, pasăre umplută cu prune uscate şi trei tipuri de piure şi cremă turcească cu tăieţei dulci şi prăjiţi cu fagure de miere.
 
Citeşte şi: 
 
#sărbătoreşteDobrogea Punte peste timp, într-o călătorie simbolică. La pas prin Constanţa anului... 1878, alături de ZIUA de Constanţa (galerie foto)
 


LIVE TEXT. Imagini de la eveniment Proiect unic ZIUA de Constanţa. Tur turistic. La pas, prin Constanţa, alături de autorităţile locale (galerie foto+video)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

parfum de femeie

23 Nov, 2017 20:50

Calatorule,minunat,minunat ca si pe tine te-au dus pasii in aceleasi locuri vazute de mine..., minunat

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța O firmă de apartament din București va livra Liceului Tehnologic „Gheorghe Duca“ 40 de laptopuri (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 362

Trenduri ale distracției și relaxării în timpul liber, în era digitală

20 Mar 2024 459

Cumpărări directe Constanța O firmă de apartament din București va furniza echipamente informatice Școlii Gimnaziale nr. 1 Mangalia (DOCUMENT)

13 Mar 2024 595

Spitalul Municipal Mangalia se digitalizează

13 Mar 2024 713

MF lansează varianta simplificată a aplicației e-Factura. Ministrul Marcel Boloș „Este în primul rând utilă celor aproximativ 670.000 contribuabili mici care au nevoie de un format gratuit și ușor de folosit”

05 Mar 2024 474

Afaceri Constanța Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu a cumpărat servicii de digitalizare de la o firmă din județul Iași (DOCUMENTE)

03 Mar 2024 827

Primăria Peștera, județul Constanța, se digitalizează cu bani europeni. Contract de peste 855 mii de lei (DOCUMENT)

07 Feb 2024 732

500 de milioane de lei aprobate pentru digitalizarea sistemului medical din România

06 Feb 2024 493

Ministerul Culturii a demarat efortul naţional de digitalizare a patrimoniului cultural imobil al României

03 Feb 2024 742

Ministrul Finanțelor „Trebuie să ajungem la o medie a încasărilor lunare a veniturilor de 40 miliarde lei“

15 Jan 2024 747

Studiu Consiliul Concurenței Modernizarea infrastructurii maritime, vitală pentru cele mai importante porturi româneşti din reţeaua TEN-T- Constanţa şi Galaţi

15 Jan 2024 702

Cetățenii din afara granițelor, avantajați de servicii consulare online. Iohannis a promulgat legea

10 Jan 2024 665

Licitații Tulcea Primăria Isaccea cumpără licențe în cadrul proiectului de digitalizare a serviciilor publice (DOCUMENT)

04 Jan 2024 741

Începând cu 1 ianuarie 2024, CFR Călători va emite abonamentele săptămânale şi lunare, exclusiv în format digital

31 Dec 2023 807

Soția și cumnata au deținut ani de zile funcții de conducere în Primăria Constanța Larsen Consulting Services, controlată de Laurențiu Stamat, face mentenanță pentru aplicațiile SPIT Constanța(DOCUMENT)

23 Dec 2023 7959