S-a uitat vremea când unul ancheta şi celălalt era anchetat la DNA Comisarul şef Burlacu şi Nicuşor Constantinescu au bătut palma

cap_1.jpgNicuşor Constantinescu: „Am încercat împreună şi cu primarul Mazăre să avem un parteneriat cu toţi comandanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa şi mă bucur că s-a reluat cooperarea prin venirea comisarului şef Valentin Burlacu la comanda IPJ"

„Sunt extrem de satisfăcut de activitatea ATOP. Iar ca un semn al bunei cooperări dintre Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa şi ATOP, astăzi (nr ieri) a venit Moşul pentru Serviciul Criminalistic". „Mă bucur că s-a reluat cooperarea între IPJ Constanţa şi ATOP, cu venirea comisarului şef Valentin Burlacu la conducerea Poliţiei Constanţa (...) De când era chestorul Traian Jipa şef al IPJ Constanţa nu am mai avut o cooperare între Poliţie şi ATOP, nu a mai existat o comunicare". Acesta a fost schimbul de replici amabile de ieri între şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, comisarul şef Valentin Burlacu, şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, pesedistul Nicuşor Constantinescu, la conferinţa de presă prilejuită de bilanţul pe 2011 al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică. Acelaşi comisar şef Burlacu ce, în vara anului 2010, când făcea parte din poliţia judiciară a DNA, a fost delegat de procurorii Direcţiei să conducă audierile de la Constanţa în dosarul „Geotop 2001". Şi acelaşi preşedinte CJC care, referitor la dosarul Geotop 2001 declara în 2010 că „la DNA, poliţia politică a regimului PDL-Băsescu, îşi asmute oamenii asupra a 45 de primari din judeţul Constanţa şi asupra CJC".

burloiu_-_Nicusor_Constantinescu_02.jpg

Inspectorul şef al IPJ Constanţa, alături de preşedintele CJC, vicepreşedintele CJC Cristian Darie, primarul din Agigea, Cristian Cîrjaliu, adjuncţii inspectoratului şi şefii serviciilor din cadrul Poliţiei Constanţa au participat ieri la şedinţa de bilanţ a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, şedinţă urmată de o conferinţă de presă susţinută la sediul IPJ. Comisarul şef Burlacu, cel care a deschis conferinţa, a declarat din capul locului că este „extrem de satisfăcut de activitatea şi cooperarea cu ATOP". Iar semnul bunei înţelegeri a fost prezentat şi el, fiind vorba despre mai multe dotări pentru Serviciul Criminalistic al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, aduse de „Moşul". Imediat după această intervenţie, comisarul şef l-a invitat pe preşedintele CJC să ia cuvântul. „Autoritatea Teritorială de Ordine Publică este organismul care face legătura între reprezentanţii autorităţilor publice locale şi Poliţia Judeţeană sau, şi mai exact, şi MAI-ul", a explicat Nicuşor Constantinescu.

Parteneriat Nicuşor - Mazăre - comandantul IPJ

burloiu_-_Radu_Mazare.jpg

De asemenea, el s-a grăbit să sublinieze că, în acest context, „am încercat împreună şi cu primarul Mazăre să avem un parteneriat cu toţi comandanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa şi mă bucur că s-a reluat cooperarea prin venirea comisarului şef Valentin Burlacu la comanda IPJ". În continuare, preşedintele CJC a avertizat asupra faptului că a luat amploare criminalitatea, condiţii în care, în urma consultărilor din cadrul şedinţei ATOP, s-a decis, printre altele, înfiinţarea Poliţiei Călare a Judeţului Constanţa. Totodată, Nicuşor Constantinescu a vorbit despre un viitor sistem de supraveghere instalat „pe tot teritoriul Constanţei". Foarte interesant, pesedistul Constantinescu a amintit şi discuţiile purtate pe tema „să strângem legăturile şi mai mult între firmele private de pază care îşi desfăşoară activitatea în Constanţa şi instituţia poliţiei, dat fiind că sunt situaţii în care poliţiştii sunt depăşiţi numeric". Cu toate acestea, preşedintele CJC a ţinut să sublinieze că „vreau să îl felicit public pe comisarul şef Valentin Burlacu pentru profesionalismul de care au dat dovadă lucrătorii IPJ în a descoperi criminalii cu o repeziciune pe care o uitasem în Constanţa". „Numai aşa putem reda încrederea cetăţenilor în instituţia poliţiei, mai ales că infractorii abia aşteaptă să acţioneze", a spus pesedistul Nicuşor Constantinescu.

Burlacu, primul „comunicator" de la Jipa?

Ulterior, secretarul general al ATOP, Sorin Goergescu, a prezentat darurile „Moşului" ATOP (pe care îl amintea comisarul şef Burlacu la începutul conferinţei de presă) pentru Serviciul Criminalistic. Rugat să nominalizeze unul sau doi foşti inspectori şefi ai IPJ Constanţa cu care nu s-au putut realiza o bună colaborare şi cooperare în cadrul ATOP, preşedintele CJC a replicat: „Păi n-am pe cine să vă spun, că dumneavoastră îmi cereţi să nominalizez unul sau doi, dar nu am mai colaborat cu nimeni până acum. De când s-a înfiinţat ATOP-ul, când la comanda Poliţiei era chestorul Traian Jipa şi am dotat cu maşini IPJ-ul, nu am mai colaborat. Am aflat după câtva timp că maşinile erau trase pe dreapta, lăsate în paragină şi nimeni nu ne spunea, că nu aveam comunicare. Acum s-a reluat colaborarea ATOP cu IPJ Constanţa", prin comisarul şef Burlacu".

Audierile Geotop şi „poliţia politică" DNA

burloiu_-_Burlacu_Valentin_04.jpg

Foarte interesant, acelaşi comisar şef Burlacu, singurul şef al IPJ Constanţa cu care preşedintele CJC consideră că s-a reluat buna colaborare prin ATOP şi pe care acelaşi preşedinte pesedist îl felicită public pentru rezultatele remarcabile ale subalternilor săi, acelaşi comisar şef Burlacu ce vorbeşte despre „Moşul" ATOP care a adus „aparatură de real folos" Serviciului Criminalistic este cel care, în vara anului 2010, a fost delegat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie să conducă audierile de la Constanţa în dosarul „Geotop 2001". La momentul respectiv ofiţer al poliţiei judiciare a DNA, comisarul şef Burlacu a „descins" în luna iulie 2010 la Constanţa, unde a condus audierile primarilor din judeţ în ancheta instrumentată de Structura centrală a DNA cu privire la contractul încheiat de Judeţul Constanţa cu firma bucureşteană SC Geotop 2001 SRL pentru întocmirea documentaţiei cadastrale pentru drumurile de interes local din judeţ. Dosarul vizează peste 40 de primării, dar, mai ales, Consiliul Judeţean Constanţa, condus de preşedintele Nicuşor Constantinescu, pesedist care ieri îl lăuda de mama focului pe comisarul şef Burlacu. Nu că n-ar fi de lăudat, însă poate este de amintit faptul că, la momentul declanşării audierilor primarilor, acelaşi „lăudător" Constantinescu preciza că este vorba despre „asmuţirea" „poliţiei politice a regimului PDL-Băsescu" asupra edililor şi a CJC. Aşa cum arătam în ediţiile anterioare, Constantinescu era atunci de părere - citat fiind într-un cotidian local - că „ţara arde şi baba se piaptănă! România este sub ape, criza economică şi incapacitatea Guvernului Boc sunt evidente, în schimb, la DNA, poliţia politică a regimului PDL-Băsescu, îşi asmute oamenii asupra a 45 de primari din judeţul Constanţa şi asupra CJC". Se pare însă că plecarea comisarului şef Burlacu din rândurile poliţiei judiciare a DNA şi venirea la conducerea IPJ Constanţa a îmbunătăţit mult relaţiile dintre acesta şi şeful CJC.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Constanța face angajări!

22 Mar 2024 702

„Take, Ianke și Cadîr”, în interpretarea artiștilor de la Teatrul Jean Bart Tulcea

14 Mar 2024 529

Originar din Constanța George Stancu și cele peste două decenii în care s-a dovedit a fi „un actor de echipă” la Teatrul de Stat Constanța

07 Mar 2024 570

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 943

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 746

Spectacol estival pentru copii Firma lui Gabriel Soare bate palma cu Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

22 Feb 2024 661

Născut la Tulcea Carol Feldman, actorul cu o reputație construită în Israel

09 Feb 2024 720

Teatrul de Stat Constanța Emilian Oprea, actor de la Teatrul Național București, cooptat în spectacolul „A douăsprezecea noapte”

09 Feb 2024 799

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, desemnat de Senatul UNITER să preia direcția artistică a Galei Tânărului Actor HOP

08 Feb 2024 1550

„Take, Ianke și Cadîr”, fermecătoarea poveste despre toleranță și prietenie se joacă la Teatrul Jean Bart din Tulcea

07 Feb 2024 800

„Un actor cerebral de mare sensibilitate” Lucian Iancu, fost actor și director al Teatrului Dramatic Constanța, la ceas aniversar

02 Feb 2024 3338

Averea și interesele Cosmin Piersic, nepotul lui Florin Piersic, împuternicit șef în IPJ Constanța! Iată ce serviciu va conduce (DOCUMENTE)

26 Jan 2024 8645

Arnold Schwarzenegger şi-a continuat călătoria. Fusese reţinut de vameşii germani pe aeroportul din München

18 Jan 2024 664

Jean Ionescu și amintirea omului măreț atât ca actor, cât și ca director al Teatrului de Stat Constanța

15 Jan 2024 753

Un celebru actor a murit împreună cu fiicele sale într-un accident de avion

06 Jan 2024 1565