Șapte persoane diagnosticate cu COVID-19 și cu boli cronice au decedat în România Sorin Rugină, medic epidemiolog - „Să avem conștiință civică și să ne izolăm la domiciliu“


În România, până ieri, 23 martie, șapte persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din București, Craiova Iași și Suceava, au decedat.


Primul deces este al pacientului în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat la SCBI Craiova. Pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer).


Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani, era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș – București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgență București, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă. Pacientul de 74 de ani a fost inițial internat la Spitalul Universitar din Capitală și i s-a făcut un test pentru Covid-19 abia după patru zile, deși avea simptome specifice. Între timp, managerul a fost demis, după ce ministerul Sănătății a trimis Corpul de Control să facă verificări.


Un al treilea român a murit, duminică seară, din cauza infectării cu noul coronavirus. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 de ani din județul Neamț. El avea condiții medicale preexistente, printre care și diabet. Bărbatul a murit la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. „S-a înregistrat al treilea deces pe teritoriul României al unei persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 de ani care a fost internat în Spitalul Județean Piatra Neamț. A fost confirmat pozitiv în data de 19 martie 2020 și în data de 20 martie 2020 transferat la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Pacientul avea afecțiuni cronice preexistente (diabet, hipertensiune arteriala). În urma anchetei epidemiologice nu s-a constat istoric de călătorie sau contact cu o persoană infectată”, se arată în comunicatul Grupului de Comunicare Strategică.


Ieri, 23 martie, a fost înregistrat al patrulea deces al unei persoane confirmată pozitiv la COVID 19. Este vorba despre o femeie în vârstă de 72 ani, internată în data de 21 martie 2020 in Spitalul județean Suceava, cu afecțiuni asociate cronice ( diabet, boli cardiovasculare) , fără context epidemiologic ( nu are istoric de călătorie, nu a venit în contact cu o persoană confirmată pozitiv).


Tot ieri, 23 martie, a fost înregistrat al cincilea caz de deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). Este vorba de un bărbat, de 71 ani, din Suceava, confirmat pozitiv pe data de 23.03.2020, internat la Spitalul Județean Suceava din 21.03.2020. Persoana a fost internată anterior în secția de cardiologie unde este posibil contact cu pacienta transferată la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.


„Nu trebuie să semănăm panică, pentru că panică este cel mai mare dușman. Cu toții trebuie să avem conștiință civică și să înțelegem că trebuie să ne izolăm la domiciliu. Pacienții care au decedat erau în stare gravă și, normal, că s-a ajuns aici. Pacientul de la Iași avea și alte afecțiuni și era deja internat la spital. Dar este foarte important este să ne informăm din surse oficiale, să stăm acasă. Constanța, deocamdată, face față eficient situației. Cei care stau acasă, în izolare, nu se pot îmbolnăvi și muri peste noapte. Persoanele care au unele simptome, pot cere, deocamdată, consultații telefonice de la medicul de familie. Ulterior, dacă simptomele se agravează, se merge la urgență. Trebuie să înțelegem și să fim un popor matur, cu simț de răspundere și să sperăm că totul va fi bine“, a explicat, pentru cotidianul ZIUA de Constanța, prof.univ.Sorin Rugină, rectorul Universității Ovidius, medic specialist Boli Infecțioase și Epidemiologie. Autoritățile atrag din nou atenția că cel mai sigur mod de prevenție este izolarea la domiciliu.
 

Date de la Grupul de Comunicare Strategică

Până ieri, 23 martie, potrivit Grupului de Comunicare Strategică pe teritoriul României, au fost confirmate 576 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre cele 576 de persoane confirmate pozitiv, 7 3au fost declarate vindecate și externate (51 la Timișoara, 17 la București, 3 la Craiova, unul la Constanța și unul la Iași). Până pe 23 martie, 5 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din București, Craiova Iași și Suceava, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 143 de noi cazuri de îmbolnăvire


Citește și:

A fost înregistrat al patrulea deces al unei persoane confirmată pozitiv cu coronavirus

Restricții la intrarea în România pentru cetățenii străini. Cine face excepție de la această măsură

Al treilea deces cauzat de coronavirus în România

Sondaj de opinie ZIUA de Constanța Va face față sistemul de sănătate din România situației privind coronavirusul?
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE. Prof. dr. Sorin Rugină - „Se poate să vorbim din nou despre un interes imobiliar la Spitalul de Boli Infecțioase. Primarii s-au schimbat, dar oligarhia a rămas aceeași”!

25 Mar 2022 2719

ZIUA LIVE. Este o lipsă de viziune în gestionarea situației Spitalului de Boli Infecțioase de la Constanța?

23 Mar 2022 2452

Prof. univ. dr. Sorin Rugină, medic epidemiolog SCBI Primul om din Constanța care s-a vaccinat împlinește astăzi 70 de ani

03 Jul 2021 5673

Prof. univ. dr. Sorin Rugină, medic epidemiolog SCBI „Vin turiștii. La Constanța se impune creșterea ritmului de vaccinare prin suplimentarea dozelor alocate”

05 Mar 2021 3587

ZIUA LIVE Prof. univ. dr. Sorin Rugină, despre valul trei al pandemiei - „Problema este că ne-am relaxat, mai ales la portul măștii”

04 Mar 2021 2136

Medicul infecționist, Sorin Rugină vine la ZIUA Live. Va fi un al treilea val de Coronavirus?

03 Mar 2021 3243

Constanța Cadrele medicale imunizate în etapa zero vor primi a doua doză de vaccin începând de duminică

16 Jan 2021 2430

Doctorul Sorin Rugină, primul constănțean vaccinat împotriva COVID-19

27 Dec 2020 3322

Constanța 60 de cadre medicale de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase se vaccineaza împotriva COVID-19

27 Dec 2020 2285

#DobrogeaDigitală Ioan Popișteanu în istoria Universității „Ovidius” și în memoria rectorilor

19 Nov 2020 3747

A venit Ordinul de numire a noului rector al Universității Ovidius Constanța. Dr. Iliescu preia funcția

07 Jul 2020 2410

Ales din primul tur cu o covârșitoare majoritate, de aproape 80% Dr. Dan Marcel Iliescu este noul rector al Universității „Ovidius” din Constanța

25 Jun 2020 3971

Senatul Universității „Ovidius” Constanța a decis Campanie electorală on-line a celor trei candidați la funcția de rector. 24 iunie – ziua votului (documente)

10 Jun 2020 3314

Interviu acordat ZIUA de Constanța Prof. univ. dr. Sorin Rugină, rectorul Universității „Ovidius“ - „Dacă vom respecta deciziile autorităților, vom trece peste acest moment greu“

08 Apr 2020 9948

Universitatea „Ovidius” aniversează trei decenii de la înființare. Mesajul rectorului

20 Mar 2020 3194