Schimbarea la față a „zonei mondene“ Terase și localuri din Constanța, pe „lista neagră“ a Primăriei

  • În total, sunt circa 20 de terase din Constanța și din Mamaia vizate de propunerea de luare a măsurilor de desființare a construcțiilor ridicate fără autorizație.
  • Printre acestea, se numără localuri din Piața Ovidiu, dar și din centrul Constanței, de pe bulevardul Tomis, sau din Mamaia.
  • Pentru acestea, s-a propus „luarea măsurilor în vederea deființării lucrărilor nelegale pe cale administrativă“ și „sancționarea după caz a investitorilor“.
  • O parte din administratorii firmelor care au putut fi contactați au precizat că li s-au adus la cunoștință în mod oficial demersurile Primăriei Constanța.
  • Reprezentanților firmelor ce nu au putut fi contactați le-au fost transmise mesaje tip SMS. Facem mențiunea că vom publica toate punctele de vedere, imediat ce ne vor fi transmise.

Mai multe terase și localuri din Constanța se află pe „lista neagră“ a primăriei din oraș, fiind la un pas de „recosmetizare“, ca urmare a constatărilor efectuate de specialiștii Primăriei Constanța.


În total, sunt circa 20 de terase din Constanța și din Mamaia vizate de propunerea de luare a măsurilor de desființare a construcțiilor ridicate fără autorizație, multe dintre ele fiind preferatele constănțenilor dornici de plimbări ori selfie-uri pe Facebook.


Se arată în actele oficiale că „în urma verificărilor în teren s-a constatat existența pe domeniul public al municipiului Constanța a unor construcții cu caracter provizoriu fără autorizație de construire cu destinația terase alimentație publică, cu diferite sisteme constructive amplasate de regulă în fața suprafeței proprii de vânzare a operatorilor economici care desfășoară activități de alimentație publică“.
 


Entourage Caffe, Scapino și Concordance Club

Astfel, localurile vizate sunt mai multe, primul pe listă fiind Restaurant Entourage Caffe and Lounge, ce funcționează pe SC Gambino Business SRL, unde s-a constatat „constructie parte cu structura metalică închideri perimetrale cu panouri tip sandwichi, copertină retractabilă“.
Potrivit Registrului Comerțului, consultat la data de 30 decembrie 2020, firma Gambino Business a fost înființată în 2019, are un capital social subscris de 200 de lei și este deținută de asociatul unic și, totodată, administrator, Atanasie Spau. Obiectul de activitate principal este reprezentat de „restaurante“, iar în 2019 firma a avut un profit net de 286.797 de lei, șapte salariați și cifra de afaceri netă 1.047.485 de lei.
La Registrul Comerțului nu este menționat niciun număr de contact pentru a solicia un punct de vedere.

Un alt local vizat este Restaurant Scapino, ce funcționează pe SC Scapino SRL, unde s-a constatat „terasa închisă cu tâmplărie mixtă aluminiu și lemn cu acoperiș pergolă retractabilă“. Se mai arată în actele oficiale că „există și o sesizare penală în curs“.
Potrivit Registrului Comerțului, Scapino SRL a fost înființată în 2005, iar asociat unic și administrator este Costică Samara. Obiectul principal de activitate este reprezentat de „restaurante“, iar în 2017, cu 18 salariați, firma a avut un profit net de 243.594 de lei și cifra de afaceri netă 1.513.225 de lei.
În 2018, numărul angajaților a fost 16, profitul net s-a ridicat la 98.787 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost de 1.349.573 de lei. În 2019, numărul salariaților a fost 14, profitul net a fost de 55.949 de lei, iar cifra de afaceri netă s-a ridicat la 1.115.285 de lei.

Facem precizarea că nu am putut lua legătură cu reprezentanții firmei întrucât numărul trecut în datele oficiale nu este „în serviciu“, iar la numărul de telefon fix nu a răspuns nimeni. De asemenea, am transmis un mesaj tip SMS pe numărul de mobil disponibil și vom publica un punct de vedere imediat ce ni se va transmite unul.

Lista continuă cu Concordance Club, ce funcționează pe firma SC Concordance Caffe SRL. Aici, inspectorii primăriei au constatat „terasa închisă cu structură metalică, închideri cu tâmplărie de aluminiu și structură din lemn cu închideri din poliplan“.


Potrivit Registrului Comerțului, firma Concordance Caffe SRL a fost înființată în 2011 și îl are ca acționar unic și administrator pe Alexandru Ghiță, în timp ce Art Pro Insolv SPRL este administrator judiciar.
Societatea se ocupă, în principal, cu „baruri și alte activități de servire a băuturilor“, iar în anul 2017, cu 23 de angajați, a înregistrat o pierdere netă de 78.674 de lei, în timp ce cifra de afaceri netă a fost de 2.410.996 de lei.
În 2018, numărul salariaților a fost 18, pierderea netă a fost de 1.972.990 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 2.845.240 de lei. În 2019, numărul salariaților a fost 16, pierderea netă a fost 755.339 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 2.637.884 de lei.
Nici de aici nu am putut obține un punct de vedere, căci numărul menționat în datele oficiale nu este alocat. Cu toate acestea, am transmis un mesja tip SMS și vom publica un punct de vedere imediat ce ni se va transmite unul.


Ce au declarat reprezentanții Cafe Do Brasil

În continuare, și Cafe Do Brasil, ce funcționează pe firma SC Servir `98 SRL, a fost luată în vizor de angajații Primăriei Constanța, potrivit cărora s-a constatat „terasă cu podină de lemn și terasă de lemn și terasă tip pergolă din rețele de grinzi și închidere perimetrală pergole autorizate cu AC 106/2006 cu tâmplărie aluminiu și geam termopan și acoperiș din tablă Lindab“.
Potrivit Registrului Comerțului, firma Servir`98 a fost înființată în 1998, iar acționar unic și administrator este Mircea Raiciu, în timp ce obiectul principal al firmei este reprezentat de „restaurante“. În 2018, cu 0 salariați, societatea a avut un profit net de 28.026 de lei și o cifră de afaceri netă de 594.452 de lei. În 2019, numărul salariaților a fost 11, profitul net a fost de 40.329 de lei, iar cifra de afaceri netă s-a ridicat la 1.354.332 de lei.
Contactat telefonic, Mircea Raiciu, administratorul firmei, a declarat că nu este vorba decât despre o podea din lemn, pusă peste nisip, ce funcționează de ani de zile. De asemenea, administratorul a precizat că „la noi, situația este mai complicată, nu am făcut decât să punem o podea din lemne peste niște nisip, pentru a nu sta cu mesele în nisip, iar noi plătim pentru aceasta, suntem cu taxele la zi“.
„Sunt aproximativ 600 de milioane de lei (nr., vechi) pe care primăria îi încasează de la noi în fiecare an, iar dacă desființăm această terasă, vom avea și noi de pierdut, și primăria. Vom vedea ce este de făcut, și noi studiem situația, pentru a vedea cum putem proceda în continuare“, a declarat administratorul firmei.


Zorile și Pizzico

În continuare, la Restaurantul Zorile, ce funcționează pe SC Zorile Mării SRL, s-au constatat „constructie pe structură metalică cu stâlpi și grinzi acoperită cu pergolă retractabilă“.
Potrivit Registrului Comerțului, Zorile Mării SRL a fost înființată în 1994 și are un capital social subscris de 122.650 de lei, acțiunile fiind împărțite între Stelcar Team SRL (66,008%), Alexandru Stelian Sichim (26,008%) și Carmen Sichim (7,9984%). Firma este administrată de Stere Caracota, din Constanța și se ocupă cu „restaurante“.
În 2017, cu 0 salariați, firma a avut o pierdere netă de 25.495 de lei și o cifră de afaceri netă de 5.042 de lei. În 2018, numărul salariaților a rămas 0, pierderea netă a fost 52.663 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost de 3.439 de lei. În 2019, numărul salariaților a fost 0, pierderea netă a fost 104.126 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 4.020 de lei.
Facem mențiunea că nu am putut lua legătura cu reprezentanții firmei, întrucât telefonul al cărui număr este trecut în datele oficiale era închis, iar la numărul de telefon fix nu a răspuns nimeni. Totuși, am trimis un mesaj tip SMS, iar imediat ce ni se va transmite un punct de vedere, îl vom publica.

Și Restaurant Pizzico, din Piața Ovidiu, ce funcționează pe firma 77 & Madison ADK SRL, figurează în lista primăriei, cu „tersasă acoperită și închisă cu structură metalică terasă închisă cu structură metalică fără acoperiș“.
Potrivit Registrului Comerțului, 77 & Madison ADK SRL a fost înființată în 2014, iar acțiunile sunt împărțite între Diana Dușu, cu 20%, și Andrei George Dușu, cu 80%, ultimul fiind și administrator. Firma se ocupă cu „restaurante“, iar în 2017, cu 68 de salariați, a avut un profit net de 1.625.897 de lei și cifra de afaceri netă de 6.730.197 de lei. În 2018, cu 58 de salariați, profitul net a fost 1.485.630 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 6.647.419 lei. În 2019, numărul salariaților a fost 56, profitul net a fost 1.441.732 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 6.858.769 de lei.
Nu am reușit să luăm legătura cu reprezentanții firmei, întrucât nu este menționat niciun număr la Registrul Comerțului.

Racing Pub, Bistro și Marinara

La Racing Pub, din Piața Ovidiu s-au constatat „structură metalică închisă cu poliplan fără acoperiș nerigidizată cu umbrele“.

Și localul Bistro, de pe bulevardul Tomis nr. 18, ce funcționează pe IF Nicola Ioana, se află pe lista primăriei, cu „închidere perimatrală cu material ppoliplan pe strucutură metalică și copertină retractabilă“.
Potrivit Registrului Comerțului, IF Nicola Ioana a fost înființată în 2011 și are mai mulți membri în întreprinderea familială, cu 1%.
Aceștia sunt Ioana Vlaicu, Gineta-Aureliana Sora, Cristina Dumitrache, Cristian Constantin Neacșu, Iulian Denis Mitrea, Cătălin Valentin Arion, Nicholas Dorneanu, Emilian Nicola, Vlad Dumitru Muntenița, Eugen Marian Dinu, Robert Baiu Jinga, Oetenziu Daniel Pricop, Simona Mihaela Stamate, Veronica Ionela Cositoru, Georgiana Pavel, Cristian Nica, Berti Nicola și Bogdan Ionel Maftei. Restul acțiunilor, reprezentând 80%, revin Ioanei Nicola.
Întreprinderea se ocupă cu „baruri și alte activități de servire a băuturilor“ și nu există înregistrări cu privire la situațiile financiare.
Nu sunt mențiuni cu privire la situațiile financiare din anii 2017, 2018 sau 2019.
Nu am putut lua legătura cu reprezentanții societății întrucât nu este menționat niciun număr la Registrul Comerțului.

Se mai află pe lista primăriei Restaurant Marinara, de pe bulevardul Tomis, nr. 3 („construcție ușoară, închidere petrimatrală cu poliplan a umbrelelor“), dar și Restaurant Ca la mama, de pe bulevardul Tomis 143 („podină de lemn“).
 

La Strada și Capitol

Totodată, pe aceeași listă se află și Restaurant La Strada In-N-Out, ce funcționează pe SC Stradale Food SRL. Aici, s-au constatat „acoperiș din panouri pe pergole existente și închidere pe o latură cu poliplan“.
Potrivit Registrului Comerțului, firma a fost înființată în 2017 și o are ca acționar unic și asociat pe Elena Grancea, obiectul principal de activitate fiind „restaurante“. În 2017, firma a avut 12 salariați, un profit net de 128.289 de lei și o cifră de afaceri netă de 1.734.572 de lei. În 2018, numărul salariaților a fost 7, profitul net a fost 137.208 lei, iar cifra de afaceri netă a fost 1.097.366 de lei. În 2019, numărul salariaților a fost 6, profitul net a fost 562.667 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 1.817.716 lei.
Nici aici nu am putut lua legătura cu reprezentanții firmei, întrucât nu este menționat niciun număr de telefon la Registrul Comerțului.

Și Terasa Capitol, ce funcționează pe SC Ring Capitol SRL, a fost luată în vizor, aici fiind constatate „lucrări desființate parțial, a rămas platforma betonată placată cu gresie și închideri perimetrale din material lemnos și poliplan“.

Potrivit Registrului Comerțului, firma a fost înființată în 1993, iar acționarii sunt Doru Petruț Anghelescu (17,1%), Anca Dumbravă (11,06%), Toma Matei (60,17%) și Nicoleta Matei (11,06%), administratorul fiind Toma Matei.

Firma se ocupă cu „restaurante“, iar în 2017 a avut 5 salariați, un profit net de 25.940 de lei și o cifră de afaceri netă de 395.613 lei. În 2018, numărul salariaților a fost 5, profitul net a fost 32.021 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 433.640 de lei. În 2019, numărul salariaților a fost 5, profitul net a fost 15.086 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 487.726 de lei.
Nu am putut lua legătura cu reprezentanții firmei pentru a obține un punct de vedere, întrucât nu se conecta numărul de telefon fix menționat la Registrul Comerțului.


Ce au declarat reprezentanții Security Guard Group

Pe listă se află și imobilul din zona Parc Gară, deținut de SC Security Guard Group SRL, unde s-au constatat „pergole pe strucutură metalică fără închideri perimetrale“.
Potrivit Registrului Comerțului, SC Security Guard Group a fost înființată în 2000 și are ca obiect principal de activitate „activități de protecție și gardă“, însă la punctul de lucru din zona Parc Gară se desfășoară „alte activități recreative și distractive n.c.a., comerț cu ridicata al altor mașini și echipamente de birou, închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate“.
Acționar unic și administrator este Sultana Tincuța Iuruc. În 2017, cu 11 salariați, firma a avut un profit net de 140.470 de lei și o cifră de afaceri netă de 613.396 de lei. În 2018, cu 16 salariați, profitul net a fost de 21.883 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost de 619.746 de lei. În 2019, numărul salariaților a fost 30, profitul net a fost 359.865 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost de 1.296.966 de lei.
Contactată telefonic, administratorul Sultana Tincuța Iuruc a precizat că nu este nimic construit în plus față de grupul sanitar care exista inițial. „Sunt doar niște pavele, nu este nimic construit ilegal sau fără autorizațIe. Momentan nu am primit nicio înștiințare oficială de la primărie“, a declarat administratorul firmei.

Pe listă se află și barul La Costică, ce funcționează pe SC Costar Import Export SRL, unde s-au constatat „pergolă din structura metalica de lemn, parapet din zidărie“.
Potrivit Registrului Comerțului, Costar Import Export a fost înființată în 1994 și este deținută de Maria Răileanu și administrată de Constantin Răileanu. Firma se ocupă cu „baruri și alte activități de servire a băuturilor“, iar în 2017 a avut un salariat, o pierdere netă de 37.324 de lei și o cifră de afaceri netă de 8.630 de lei. În 2018, numărul salariaților a fost 0, profitul net a fost de 35.915 lei și cifra de afaceri netă a fost 92.025 de lei. Pentru 2019 nu există înregistrări încă.
Nu am putut lua legătura cu reprezentanții firmei întrucât numărul de telefon fix pus la dispoziție de Registrul Comerțului „nu este valabil“.
 

Ce au declarat reprezentanții SC Claudiu SRL

Lista continuă cu Bar La Claudiu, ce funcționează pe SC Claudiu SRL, unde s-au constatat „structură metalică din stâlpi și grinzi acoperită cu poliplan“.
Potrivit Registrului Comerțului, firma Claudiu SRL Constanța a fost înființată în anul 1994 și este deținută și administrată de Ștefan Vasilescu, obiectul principal de activitate fiind „baruri și alte activități de servire a băuturilor“. În 2017, cu 1 salariat, profitul net a fost 31.461 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 247.816 lei. În 2018, cu un salariat, profitul net a fost 65.608 lei, iar cifra de afaceri netă a fost 259.311 lei. În 2019, cu un salariat, profitul net a fost 6.787 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 214.195 de lei.
Contactat telefonic, Ștefan Vasilescu, administratorul firmei, a declarat că firma deține autorizații pentru construcțiile realizate, lipsea numai autorizația de funcționare pentru terasă, dar și acel document a fost întocmit, potrivit legii, între timp. „Noi avem toate documentele în regulă, acum l-am trimis din nou pe avocat la primărie cu toate actele, ne-am judecat de mai multe ori cu municipalitatea și de fiecare dată am câștigat“, a declarat Ștefan Vasilescu.
 

Ares Ballroom, Ankora și localul de la Casa de Cultură

La Restaurant Ares, ce funcționează pe SC Ares Ballroom SRL, s-au constatat „terasa din structură din lemn cu închideri perimetrale din poliplan, platformă din pavele“.
Potrivit Registrului Comerțului, Ares Ballroom SRL a fost înființată în 2010 și este deținută de Bogdan Drugă (83,3%) și Maria Filip (16,7%), primul fiind și administratorul societății. Obiectul principal de activitate este reprezentat de „restaurante“, iar în 2017 a avut 16 salariați, o pierdere netă de 17.845 de lei și o cifră de afaceri netă de 1.166.738 de lei. În 2018, numărul salariaților a fost 10, profitul net a fost 332.824 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 1.594.979 de lei. În 2019, au fost 9 salariați, profitul net a fost 455.115 lei, iar cifra de afaceri netă a fost 1.675.049 de lei.
Reprezentanții firmei nu au putut fi contactați, dat fiind că telefonul era închis. Am transmis un mesaj tip SMS și, imediat ce ne va fi trimis un punct de vedere, ăl vom publica.

La Restaurant Ankora, ce funcționează pe SC Geor-Dami SRL, s-au constatat „terase din material lemnos acoperite cu șarpantă din lemn și țiglă metalica cu inchideri perimatrale din poliplan“.

În continuare, și în zona Casa de Cultură, la imobilul deținut de SC La Han-Lep SRL s-au constatat „terasa cu podină din lemn și soclu din beton cu închideri perimetrale din structură metalică, lemn și rulouri din poliplan, cu acoperiș în două ape din structură metalică cu învelitoare din panouri policarbonat, podină din lemn; este în curs de desființare“.
Potrivit Registrului Comerțului, firma La Han-Lep a fost înființată în 2015 și este deținută de Liviu Nicolescu, fiind administrată de Valentin Viorel Oiță Bucur și având ca obiect principal de activitate „restaurante“. Nu există înregistrări cu privire la situațiile financiare din 2017, 2018 și 2019.
Reprezentanții firmei nu au putut fi contactați pentru a-și exprima punctul de vedere, însă am transmis un mesaj tip SMS și imediat ce ne va fi transmis un punct de vedere, acesta va fi publicat.
 

Nu mă interesează“

În ce privește terasa Laguna, din zona Club Mamaia s-au constatat „structură din beton cu destinația de platformă în două trepte de nivel, realizare structură lemn având destinație de terasă acoperită cu acoperișuri șarpantă lemn cu învelitoare ondulină, platformă din lemn“.

Și la Terasa Barrels, din Mamaia, ce funcționează pe SC Oxfix Market SRL s-au constatat „nerestapecarea autorizației de construire prin închiderea perimetrală cu o structură metalică și material poliplan aferentă pergolei retractabile (pergola autorizata conform Ac)“.
Potrivit Registrului Comerțului, Oxifx Market SRL a fost înființată în 2013 și îl are ca acționar unic și administrator pe Valentin Picoiu, obiectul principal de activitate fiind „comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun“.
În 2017, cu 37 de salariați, profitul net a fost 2.137.907 lei, iar cifra de afaceri netă a fost 9.973.479 de lei. În 2018, cu 57 de salariați, profitul net a fost 3.227.859 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 12.906.522 de lei. În 2019, cu 64 de salariați, profitul net a fost 2.997.389 de lei, iar cifra de afaceri netă a fost 13.550.305 lei.
Contactat telefonic pentru a obține un punct de vedere cu privire la Terasa Barrels, din Mamaia, Valentin Picoiu a declarat că „nu îl interesează“.

În final, s-a propus „luarea măsurilor în vederea deființării lucrărilor nelegale pe cale administrativă“ și „sancționarea după caz a investitorilor“.


Citește și:

Cum arată Mio Café, din centrul Constanței, după demolarea terasei
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avarie RAJA în Constanţa. Ce zonă a municipiului este afectată

20 Apr 2023 991

Regulamentul pentru Peninsula Constanța, atacat a treia oară!

11 May 2022 1443

Avarie RAJA la Constanța. Ce zone sunt afectate

16 Dec 2019 2082

Mort în accident la Agigea A fost publicată hotărârea prin care Richard Eduard Onescu a fost revocat din funcţia de administrator la Pizzico

11 Feb 2017 7397

Fost asociat la Pizzico, Richard Eduard Onescu, a decedat în accidentul produs între Techirghiol și Agigea

05 Feb 2017 8155

UPDATE O maşină e răsturnată în zona Inel II (galerie foto + video)

03 Sep 2016 10254

Restaurantul Pizzico, local cu un meniu ca un ziar şi cu preparate bune, dar cam scumpe (galerie foto)

03 Jun 2016 9166