Scrisorile lui Făgădău, în plicurile SPIT-ului. Între promisiuni şi realizări (documente)

În luna iunie a anului 2015, Decebal Făgădău devenea oficial viceprimar cu atribuţii de primar al municipiului Constanţa, în urma demisiei din funcţie, în luna mai a aceluiaşi an, a fostului edil-şef Radu Mazăre. Păstrând tradiţia, viceprimarul cu atribuţii de primar şi, din iunie 2016, primarul Constanţei, Decebal Făgădău, trimite la început de an constănţenilor câte o scrisoare prin intermediul căreia prezintă realizările anului precedent şi face o expunere a proiectelor anului în curs. Această formă fără fond de „raport de activitate” a fost „lansată” la Constanţa de Radu Mazăre, în al doilea mandat de primar (2004-2008) şi este, iată, perpetuată şi de succesorul său, Decebal Făgădău.
 
De altfel, în mai multe localităţi din România, şefii autorităţilor publice locale obişnuiesc să trimită scrisori către cetăţeni, prin care să le ureze toate cele bune în noul an, dar şi să le prezinte un set de proiecte aflate în derulare.
 
La Constanţa, scrisorile de final de an au venit cu o întârziere de aproape trei luni. Epistolele cu urări de bine şi un scurt bilanţ pe anul încheiat au venit odată cu aşteptatele scrisori de impozit pe imobile de la Serviciul Public de Impozite şi Taxe (SPIT). În acelaşi plic adică. Nu toate plicurile conţin însă această scrisoare, spun constănţenii.

Vă prezentăm în continuare o paralelă între cele două scrisori trimise de primarul Făgădău, pentru a realiza mai degrabă o evidenţă a proiectelor administraţiei conduse de acesta, unele dintre acestea perpetuându-se din 2015 şi până în prezent.

2015-2016 - prima scrisoare, primul record bugetar

„Avem cel mai mare buget din istoria Constanţei - 815 milioane de lei, buget construit fără a majora impozitele şi reducând taxa de habitat“. Cu această veste îşi începea scrisoarea din 2016 viceprimarul cu atribuţii de primar, la acea vreme, Decebal Făgădău.
 
2016 fiind un an electoral, textul scrisorii a fost adaptat în această direcţie şi conţine expresii de genul „investiţii responsabile“, „noi proiecte“, „transparenţă totală“, „împreună“, „dezbateri publice“ (n.r. scrisoarea este disponibilă în secţiunea „Documente“ din ediţia online).
 
Scrisoarea conţinea şi o pagină care prezenta realizările din anul 2015, în timp ce două pagini erau destinate celor programate pentru anul 2016. Printre acestea, regăsim, la capitolul realizări 2015, scăderea preţului energiei termice - 250 de lei/gigacalorie, crearea cadrului necesar pentru reabilitarea Cazinoului, reamenajarea centrului istoric, extinderea reţelei de iluminat, acordarea de burse elevilor şi reamenajarea promenadei turistice din staţiunea Mamaia.
 
Lista obiectivelor prioritare pentru anul 2016 făcea referire la proiecte precum reabilitarea unor străzi din cartierele Compozitorilor, Palazu Mare sau Veterani; reparaţii capitale şi modernizarea Pasajului Cumpenei - proiect amânat însă pentru 2017, repararea sistemului de semaforizare, reabilitarea şi modernizarea şcolilor şi liceelor - proiect amânat pentru 2017, extinderea facilităţilor acordate pentru transportul în comun, susţinerea sportului constănţean, înfiinţarea Registrului Spaţiilor Verzi - proiect care apare şi pe lista „to do“ a anului 2017, înfiinţarea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân - proiect amânat pentru 2017, elaborarea strategiei energetice a municipiului - în curs de realizare, amenajarea de parcări etajate şi subterane - nici în 2017 nu s-a alocat vreun leu pentru parcări, deşi bugetul pe 2017 este mai mare cu 30 de milioane decât cel din 2016. Elaborarea strategiei de dezvoltare urbană şi a Master Planului de Mobilitate Urbană, finanţat de BERD, erau anunţate ca proiecte majore pentru 2016 (demarate doar la nivel de procedură).
 
În „realizări 2016“, parte a scrisorii trimise de cel de-al 55-alea primar al Constanţei zilele trecute locuitorilor municipiului, o parte din proiectele anunţate din 2016 au fost amânate, altele parţial realizate (vezi „Realizări 2016“, în secţiunea „Documente“ a ediţiei online). Alte proiecte au fost împinse în 2017, cum este cazul Registrului Spaţiilor Verzi, aflat în faza de licitaţie privind atribuirea contractului. Pentru lipsa acestuia, Primăria a fost amendată deja de două ori de Garda de Mediu.

2017 - buget de 845 de milioane şi 27 de priorităţi 

Lista obiectivelor anului 2017 (n.r. vezi secţiunea „Documente“ a ediţiei online) este deschisă de demararea lucrărilor de consolidare şi reamenajarea a Cazinoului, un proiect despre care Făgădău vorbea încă din 2015, şi continuată cu demararea lucrărilor de construire a Sălii Polivalente, ambele proiecte realizate în parteneriat cu Compania Naţională de Investiţii.
 

Asfaltarea străzilor din cartierele Baba Novac, Palazu Mare şi Campus Universitar, dar şi proiecte mai vechi, precum reabilitarea Parcului Arheologic şi a Pasajului Cumpenei, apar pe această listă, care face obiectul scrisorii edilului-şef.
 
Mărirea efectivelor Poliţiei Locale, introducerea sistemului de monitorizare video, reamenajarea străzii Ştefan cel Mare şi finanţarea cu suma de un milion de euro a activităţilor culturale destinate „Anului Ovidiu“ sunt alte obiective ale anului în curs. La fel şi modernizarea Biobazei, un proiect mai vechi şi destul de dureros pentru administraţia locală.

 
Şi tot în 2017, primarul Decebal Făgădău spune că vrea să depună pentru finanţare proiectele de reabilitare a bulevardelor Alexandru Lăpuşneanu, 1 Mai, I.C. Brătianu, Ferdinand precum şi a Muzeului de Artă Populară (licitaţia pentru elaborarea documentaţiei tehnico-economice aferente obiectivului de investiţii a fost reluată).
 
Şi anul acesta, primarul revine cu acelaşi proiect privind îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale anunţat şi în 2016, dar care nu a fost realizat. Faţă de anii anteriori, pentru acest an, Făgădău măcar aminteşte despre conceptul de transparenţă decizională. Astfel, se intenţionează transmiterea online a şedinţei de Consiliu Local şi publicarea pe site-ul Primăriei a contractelor încheiate cu diverşi agenţi economici.
 
Lista de obiective pentru 2017 conţine, din nou, referiri la Master Planul de Mobilitate Urbană, Planul de Acţiune privind Energia Durabilă sau Strategia de Dezvoltare Urbană, pe care primarul spune, la fel ca în 2016, că le va finaliza. O parte a obiectivelor pentru anul în curs vizează continuarea acţiunilor şi programelor sociale, dar şi a celor edilitare.
 
În finalul scrisorii adresate constănţenilor, Făgădău îşi ia angajamentul că va munci pentru ca toate aceste promisiuni să se transforme în realitate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decebal Făgădău, dat în judecată de administrația Chițac! Tribunalul Constanța amână procesul

22 Apr 2024 392

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 527

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4185

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 833

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 2266

UPDATE Decebal Făgădău revine în PSD. Pentru ce funcție ar putea candida (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1389

Fostul primar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, la ceas aniversar! Ce mesaj a transmis

14 Mar 2024 1559

Tribunalul Constanța, decizie privind măsurile asigurătorii din dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța (MINUTA)

26 Feb 2024 600

Joi, 15 februarie 2024 Primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

15 Feb 2024 913

ZIUA LIVE Horia Constantinescu –„Am discutat cu Decebal Făgădău și cred că am conturat formula câștigătoare. Ne înscriem și noi la concurs, partidul decide candidații”!

12 Feb 2024 1625

Ce pregătesc Horia Constantinescu și Decebal Făgădău?

10 Feb 2024 1505

Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, clasare de la DNA! Vizat, dosarul din cauza căruia a demisionat din PSD

29 Jan 2024 1822

Judecător nou pentru dosarul terenurilor din Portul Tomis! Procesul amânat pentru 15 februarie 2024

18 Jan 2024 1059

Decizii care au „marcat“ justiția din Constanța în 2023! (Penal)

04 Jan 2024 1050

Tribunalul Constanța amână pentru la anul dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța

17 Dec 2023 940