ŞOCANT! Nevoiaşii Constanţei, îndrumaţi de Primărie să folosească tichetele sociale la KFC sau în magazine care vindeau carne alterată (document)

Nu ştiu cum se face, dar chiar în plină campanie electorală, Primăria Constanţa a reuşit să demareze mult-trâmbiţatul program „Respect“. Este vorba despre programul prin care persoanele defavorizate beneficiază, în locul pachetelor cu alimente pentru care stăteau până acum la cozi interminabile, de tichete. Cum a făcut, cum n-a făcut, deşi licitaţia pentru achiziţia acestor bonuri de cumpărături a fost contestată, municipalitatea anunţă că, începând de astăzi, începe distribuirea tichetelor valorice prin Poşta Română.
 
Mai mult, onor aleşii noştri au afişat, pe site-ul Primăriei Constanţa, acolo unde, suntem siguri, intră toţi pensionarii să vadă noutăţile, cu atât mai mult cei care au venituri mici (sic!), care sunt unităţile comerciale unde pot folosi aceste tichete valorice.

Pensionarii, îndemnaţi să cumpere de la afaceristul Dimoftache

Nu mică ne-a fost mirarea să vedem şi nişte societăţi comerciale de unde bătrânii nevoiaşi ai Constanţei pot să îşi cumpere… preparate fast-food, consumabile pentru autoturisme sau chiar carne de la magazinele lui Dimoftache, afaceristul trimis în judecată în dosarul cărnii presupus alterate, judecat în stare de arest la domiciliu. Procurorii arată, în referatul propunerii de arestare, că în magazinele sale, care funcţionează pe All Plus Consulting SRL, toate cele trei puncte de lucru fiind trecute pe lista afişată de Primăria Constanţa, se comercializa carne improprie consumului uman.

Citeşte şi

Exclusiv: Carne cu mâzgă, ştearsă cu apă şi oţet. Cârnaţi înverziţi, spălaţi cu detergent. Pe fir a intrat şi DNA Constanţa (galerie foto)
 
EXCLUSIV! Interceptări: „Carnea era ţinută la vânzare până se învechea. Se afuma şi era adusă din nou la raft“ 


Pensionarii, coadă la fast-foodurile din malluri

Revenind însă la lista Primăriei Constanţa în care sunt trecute toate unităţile comerciale de unde pensionarii pot cumpăra produse pe bonurile eliberate de municipalitate, am mai văzut şi cantina Min Metal, Catena - firma care deţine şi lanţul de farmacii cu acelaşi nume, sau restaurantul Q’s Inn, care funcţionează pe firma Cuisine Chef SRL. Mai sunt pe listă, de asemenea, şi reprezentantele la Constanţa ale lanţului de fast-fooduri importate din SUA, KFC, un loc unde, mai degrabă, ar mânca nepoţii bunicilor beneficiari de tichete sociale. Mai regăsim şi Pizza Hut, un local care, de asemenea, şi-a găsit locul prin malluri. Şi la restaurantul Rosemarie pensionarii pot folosi aceste tichete, ca şi în magazinele din staţiile de carburanţi Rompetrol.
 
E drept, mulţi dintre pensionarii care beneficiază de aceste tichete sociale şi care au probabil şi facilităţi la transportul în comun vor trece prin aceste restaurante pentru a folosi tichetele primite de la municipalitate. Putem menţiona şi restaurantul chinezesc aflat tot într-un centru comercial, Chopstix, dar şi fast-foodul de lângă, SaladBox, sau Sultan Grill Express, unde aceste tichete pot fi folosite de pensionari după poftele lor.
 
Amintim că pot beneficia de Programul „Respect“ constănţenii care se încadrează într-una dintre următoarele categorii:
a) au pensii, indemnizaţii sau venituri lunare cumulate care nu depăşesc suma de 1.000 de lei;
b) nu au niciun venit şi împlinesc în anul 2016 cel puţin vârsta de 60 de ani;
c) au grad de handicap grav sau accentuat;
d) beneficiază de venit minim garantat stabilit în baza Legii nr. 416/2001;
e) au calitatea de reprezentant legal al familiei care beneficiază de alocaţie pentru susţinerea familiei în baza Legii nr. 277/2010, inclusiv soţul sau soţia reprezentantului legal.
 
Magazine care nu mai există… decât pe lista Primăriei Constanţa
 
Să mai spunem că multe dintre magazinele menţionate nici nu mai există: Spar, fostul supermarket din mallul din parcul Tăbăcărie, sau Ely and Cipy SRL, de pe bulevardul 1 Decembrie. Mai sunt incluse pe listă, de asemenea, şi Magazinele Pensionarului (1, 3 şi 4), care nu mai funcţionează de foarte mult timp în peisajul constănţean.

Afacerile apropiaţilor lui Mazăre?

La aceste magazine putem adăuga şi societăţi comerciale aparţinând cercului de apropiaţi ai fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre: Clubo Galactic, magazinele din piaţa Tomis II şi de la Brick. Clubo Galactic este numele firmei care administrează Aqualand, firma pe care funcţionează parcul de distracţii Aqua Magic, care este controlat de Dumitru Cilibia, Sorina Gina Hortolomei-Moscu - inculpată alături de Radu Mazăre într-un dosar, şi fiica acestea, Georgiana Andreea Şerban.
 
Iată cine va beneficia de aceste tichete începând de astăzi:
· Cei care au depus cereri de înscriere până la data de 20 martie inclusiv vor primi două plicuri: unul cu opt tichete valorice şi unul cu patru tichete valorice;
· Cei care au depus cereri de înscriere în perioada 21 martie - 20 aprilie inclusiv vor primi un plic cu patru tichete valorice.
 
Fiecare destinatar beneficiază de patru tichete valorice, cu valoarea nominală de 10 lei/tichet pentru fiecare tranşă. Numărul maxim estimat necesar de tichete valorice distribuite într-un an va fi de 1.328.000.
 
Tichetele valorice se vor acorda de opt ori de an, pentru maximum 41.500 de persoane pe tranşă, în plic închis, la domiciliul/reşedinţa/adresa de corespondenţă a destinatarilor. În prima lună, se vor cumula doua tranşe, numărul maxim estimat de tichete fiind de 332.000. Imprimarea şi pregătirea plicurilor pentru distribuire se vor face pe baza comenzilor transmise de către autoritatea contractantă. Distribuirea tichetelor valorice se va efectua în perioada de acordare a pensiilor. Predarea plicurilor către persoanele înscrise în Programul „Respect“ se va face numai pe baza prezentării actului de identitate în original, cu confirmare de primire. Autoritatea contractantă are dreptul să păstreze în gestiune plicurile cu tichete nedistribuite, conform datelor specificate anterior, pe o perioadă de trei luni calendaristice de la data returnării de către prestator, pentru a fi predate destinatarilor.
 
Reamintim că tichetul este valabil până la data de 31.12.2016 şi se distribuie numai pe baza actului de identitate în original. Primăria municipiului Constanţa a organizat, la 28 martie, o procedură de achiziţii pentru atribuirea contractului „Servicii de realizare a imprimatelor şi a serviciilor ce constau în asigurarea funcţionalităţii şi securităţii tichetelor valorice, precum şi distribuirea tichetelor valorice la domiciliul/reşedinţa/adresa de corespondenţă a persoanelor înscrise în Programul «Respect»“.
 
Patru agenţi economici au depus oferte de participare: SC Cuget Liber SA, Sodexo Pass România SRL, din Bucureşti, cu subcontractant Compania Naţională Poşta Română SA, Edenred Romania SRL, din Bucureşti, cu subcontractant Compania Naţională Poşta Română SA, şi Cheque Dejeuner Romania SRL, din Bucureşti, având ca subcontractant Compania Naţională Poşta Română SA.
 
Lista completă a punctelor comerciale unde pot fi utilizate aceste tichete este disponibilă în secţiunea „Documente”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anunț important al Primăriei Constanța! Vizați, beneficiarii programului RESPECT

27 Mar 2024 538

Acțiuni ale polițiștilor IPJ Constanța în mai multe zone din județ! Au fost aplicate mai multe amenzi

26 Mar 2024 557

ARBDD A demarat acțiunea anuală de lansare de icre embrionate de șalău! (VIDEO)

26 Mar 2024 446

Acțiuni de control cu radare, în județul Constanța. S-au aplicat amenzi și s-au suspendat permise de conducere

26 Mar 2024 517

Acțiune cu radare în Năvodari! Amenzi și permise suspendate

24 Mar 2024 425

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, candidează pentru un nou mandat

23 Mar 2024 445

Ce a descoperit poliția la oprirea a doi șoferi în județul Constanța?

22 Mar 2024 693

Amenzi și confiscări în domeniul silvic. Rezultatele acțiunii de la Constanța (FOTO)

22 Mar 2024 438

ANPC anunță că va controla produsele de post, în perioada următoare

17 Mar 2024 567

Ambasadorul Marii Britanii îl refuză pe Iohannis „Am spus că susținem candidatura lui Rutte”

16 Mar 2024 1681

Angajări Constanța Posta vacant la Primăria Techirghiol

15 Mar 2024 939

Angajări Constanța Post vacant la Școala Gimnazială „Adrian V. Rădulescu“ din Murfatlar

13 Mar 2024 869

Acțiune în municipiul Constanța și în stațiunea Mamaia pentru depistarea șoferilor care nu respectă regimul legal de viteză (FOTO)

10 Mar 2024 529

Radare în cascadă pe DN22 Constanța-Tulcea! Peste 20 de șoferi vitezomani, sancționați de polițiști (GALERIE FOTO)

09 Mar 2024 655

ZIUA LIVE Mariana Gâju (PSD) – „Nu sunt adepta compromisurilor pentru a promova. O femeie trebuie să se gândească la demnitatea ei”! (VIDEO)

08 Mar 2024 753