Studiu. Puține, dar costisitoare. Măștile de protecție achiziționate de Primăria Constanța în primul an de pandemie, printre cele mai scumpe la nivel național

  • Organizația pentru Protecția Consumatorilor a realizat un studiu cu privire la cheltuielile realizate de primăriile reședință de județ privind achiziția de măsti în primul an de pandemie
  • Din punct de vedere al prețului mediu cheltuit per bucată mască, primăria Constanța se află pe locul 4 la nivel national cu 4.17 lei/bucata
  • Primăria municipiului Constanţa a achiziționat 38.500 de măști prin achiziție directă de la SC Proton Impex SRL
  • Prețul plătit pentru măștile faciale de protecție cu 3 pliuri, 3 straturi, de unică folosință achiziționate în perioada martie-noiembrie 2020 este de 160.352.50 lei
  • Societatea este deţinută de Eugel Paul Ioan şi Codrin Bernevig și are sediul social în Bucureşti

Organizația pentru Protecția Consumatorilor,  InfoCons a realizat un studiu cu privire la cheltuielile realizate de primăriile reședință de județ privind achiziția de măsti în primul an de pandemie.
Conform datelor colectate situația se prezintă astfel: 348.918,39 lei a fost suma medie cheltuită de fiecare primărie pentru achiziția de măsti ; 2,33 lei a fost prețul mediu de achiziție pentru o mască.
Din punct de vedere al prețului achiziționat per mască, cel mai mic preț de achiziție a de 0,14 lei iar cel maim mare de 101,96 lei, vorbim despre o mască de protecție (mască de gaze cu filtru).
Din punct de vedere al prețului mediu cheltuit per bucată mască, primăriile care au achiziționat măști la prețul mediu cel mai mare sunt:
1.Primăria Municipiului Slatina-7,16 lei
2.Primăria Municipiului Arad- 7,02 lei
3.Primăria Municipiului Sfântul Gheorghe- 4,19 lei
4. Primăria Municipiului Constanța – 4.17 lei.
Tabelul cu prețurile medii de achiziție la nivel national poate fi consultat în secțiunea “documente”.
Din punct de vedere al numărului de măști achiziționate situația este următoarea: Cel mai mare număr de măști au fost achiziționate de primăriile -
Primăria Municipiului Iași- 1.530.000 buc
Primăria Municipiului Slatina- 833.000 buc
Primăria Municipiului Brasov- 721.000 buc
----------------------------------
Primăria Constanța ocupă locul 27 cu 38.500 de măști facială de protecție cu 3 pliuri, 3 straturi, de unică folosință achiziționate în perioada martie-noiembrie 2020, vezi secțiunea “documente”

 
27. Primăria Municipiului Constanţa  - 38.500 buc
 

Principalele tipuri de măști achiziționate au fost: chirurgicale de unică folosință ; tip FFP1 și tip FFP2. De asemenea au fost achiziționate și măști din bumbac și măști de uz medical.
 
Din punct de vedere al sumelor alocate pentru achiziția de măsti, situația este următoarea:
1.Primăria Municipiului Slatina- 5.776.120 lei
2.Primăria Municipiului Brasov- 1.384.529, 30 lei
3.Primăria Municipiului Alba Iulia – 838.450,20 lei
--------------------------------------------
27. Primăria Municipiului Constanța – 160.352.50 lei
 
Din punct de vedere al modului de achiziție, procedura preponderentă de achiziție aleasă de către primari a fost cea de achiziție directă, însemând un procent de 97% din numărul total de achiziții.
Potrivit InfoCons, primăria municipiului Constanţa a achiziționat cele peste 38.000 de măști prin achiziție directă de la SC Proton Impex SRL.
 

Proton Impex SRL


Proton Impex SRL a fost înfiinţată în 1996, cu sediul social în Bucureşti. Capitalul social este de 2.000 de lei, cu un număr de 200 de părţi sociale, cu o valoare de 10 lei fiecare. Societatea este deţinută de Eugel Paul Ioan şi Codrin Bernevig, fiecare cu 50% cotă de participare la beneficii şi pierderi. Cei doi au şi calitatea de administratori. Societatea mai are un sediu secundar tot în Bucureşti.
 
Societatea din București care se ocupă de comerţul cu amănuntul al articolelor medicale şi ortopedice, în magazine specializate a mai derulat contracte din bani publici și cu Spitalul Clinic Județean Constanța, Spitalul de Boli Infecțioase, Constanța, Spitalul Orășenesc din Hârșova, Direcția Sanitar- Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, Universitatea “Ovidius” din Constanța și Spitalul Clinic CFR Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Două firme au contestat o licitaţie organizată de CJ Constanţa pentru Spitalul Judeţean

Zeci de contracte semnate de Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa. Ce firme vor livra reactivi de laborator până în 2020 (document)

Spitalul Orăşenesc Hârşova, în atenţia CNSC. Două firme au reclamat o licitaţie

Ce răspuns au primit Proton Impex 2000 SRL şi Tehsys Grup Company SRL de la CNSC. La mijloc, o licitaţie organizată de DSVSA Constanţa (document)

În proiectul CEDMOG, doi agenți economici s-au „bătut“ pentru livrarea platformei de analize laborator clinic (documente)

O firmă din Bucureşti s-a adresat CNSC, nemulţumită de rezultatul unei licitaţii organizate de Spitalul Clinic CFR Constanţa (document)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Componența comisiei de selecție ale proiectelor non-profit Consiliul Județean Constanța a alocat finanțări nerambursabile de 6 milioane de lei pentru cultură (DOCUMENT)

01 Apr 2024 1308

Aproximativ 200 de veterani din teatrele de operații au acum gratuitate pe mijloacele de transport în comun din municipiul Constanța(DOCUMENT)

01 Apr 2024 713

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 668

Harta strategică de zgomot pentru municipiul Constanța Sursa principală de zarvă este traficul rutier (DOCUMENT)

23 Mar 2024 687

Primăria Tuzla, județul Constanța, licitație importantă ce vizează delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor

19 Mar 2024 437

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 2059

După doi ani de demersuri din partea USR Mangalia și urmare a adreselor ISC Construcțiile de pe taluzul Mangaliei ar putea fi oprite de instituțiile statului!

17 Mar 2024 827

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 665

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1459

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 778

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 771

2.6 milioane de euro puse la bătaie Consiliul Județean Constanța, programul de finanțări nerambursabile pentru anul 2024(DOCUMENT)

27 Feb 2024 870

Directorul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia conduce Comisia de evaluare anuală a lui Aurel Mototolea, managerul MINAC (DOCUMENT)

25 Feb 2024 831

Se prevalează de faptul că studiul ar fi o lucrare științifică Expertiza care ar recomada demolarea bazarului Gorbaciov, ținută la secret de conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL!

25 Feb 2024 2749

Când are loc și cine face parte din comisia de evaluare anuală a Leliei Rus Pîrvan, managerul Muzeului de Artă Constanţa? (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1312