Toți inculpații din dosarul lui Gabriel Coteanu, fost șef al Poliției Eforie, au făcut înțelegeri cu DNA Constanța

  • Cornel Gabriel Coteanu, fost șef al Poliției Eforie, județul Constanța, este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și instigare la abuz în serviciu.
  • În prezent, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție continuă ancheta în cazul lui Cornel Gabriel Coteanu.

Este oficial! Cele trei persoane cercetate pentru infracțiuni de dare de mită, trafic de influență, evaziune fiscală, în dosarul lui Gabriel Coteanu, fost șef al Poliției Eforie, au făcut înțelegeri cu procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța!

În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora.

Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei trei inculpați, împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Constanța. Primele termene au fost stabilite pentru luna viitoare.

Procurorii DNA fac precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

De menționat că aproape de finele lunii august 2020, prin decizia 92/2020, Tribunalul Constanța, i-a scos pe cei trei din arest la domiciliu și i-a plasat sub control judiciar, la cererea procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța.
 

Iată decizia

„Admite solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ-DNA ST Constanţa. Înlocuieşte măsura arestului la domiciliu privind pe inculpaţii cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile. Dispune punerea în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză, de sub puterea măsurii arestului la domiciliu, la data rămânerii definitive a prezentei. Impune inculpaţilor respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: 1. să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța ori de câte ori sunt chemați, 2. să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța cu privire la schimbarea locuinţei, 3. să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa - Secţia de politie in a cărei raza domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi“, potrivit minutei judecătorești.
 

Obligații

Pe timpul controlului judiciar, celor trei inculpați le-a fost impus respectarea următoarelor obligaţii: 1. să nu depăşească limita teritorială ale României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent, 2. să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme, 3. să nu ia legătura, direct sau indirect, cu cadrele Poliției orașului Eforie, ale Poliției Locale Eforie și ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța, 4. să nu ia legătura, direct sau indirect, cu ceilalți inculpați sau suspecți din acest dosar (...)

„Atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Măsura preventiva a controlului judiciar este executorie la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Conform art.215 alin.5 c.p.p. măsurile dispuse se vor comunica. În temeiul art.275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare“, se mai arată în decizia Tribunalului Constanța.
 

Luare de mită în formă continuată și instigare la abuz în serviciu

În prezenta cauză, Cornel Gabriel Coteanu, fost șef al Poliției Eforie, județul Constanța, este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și instigare la abuz în serviciu.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada iulie-august 2019 și iulie-august 2020, în calitate de comandant al Poliției orașului Eforie, cu gradul de comisar șef, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel ar fi primit în mod repetat și periodic, de la o persoană fără calitate specială, coinculpat, sume de bani, pentru ca în schimb să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, în sensul de a permite și de a proteja desfășurarea unor activități de comerț clandestin în Stațiunea Eforie din județul Constanța. Ar fi vorba de tolerarea unor activități de comerț clandestin/neautorizat care să se poată desfășura fără aplicarea de sancțiuni contravenționale și fără confiscări de mărfuri, cu precădere pe plajele stațiunii Eforie.

 

Lângă sediul de Poliție

Din probele administrate rezultă că suma primită cu titlul de mită ar fi fost de 300 lei/zi, remiterea banilor fiind făcută o dată la câteva zile, preponderent în zilele de luni și joi ale fiecărei săptămâni, în imediata apropiere a sediului Poliției orașului Eforie.

La rândul său, coinculpatul care ar fi remis în mod periodic banii comandantului Poliției orașului Eforie, i-ar fi colectat, în mod repetat de la persoanele interesate de obținerea protecției pentru activitățile de comerț clandestin. De asemenea, persoana respectivă pretindea și primea bani și pentru presupuse informații despre controalele efectuate de autorități.

În ziua de 10 august 2020, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel i-ar fi solicitat unui agent constatator să înlocuiască măsura amenzii în cuantum de 1.000 lei aplicată unei persoane, pentru contravenții la regimul rutier, cu sancțiunea avertismentului, măsură pe care numai instanța de judecată o putea dispune.


Citește și

Unul dintre cei mai vechi șefi din Poliția Județului Constanța are dosar la DNA
Cine i-a luat locul lui Cornel Coteanu la șefia Poliției Eforie. Anunțul inspectorului șef Constantin Adrian Glugă


Scandalurile care au cutremurat Poliția Constanța. De la comisar șef Ioan Bucur la comisar șef Cornel Gabriel Coteanu

DNA Constanța, mutare surpriză în dosarul lui Gabriel Coteanu, fost șef al Poliției Eforie!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gabriel Coteanu, fostul șef al Poliției Eforie, contestație la Tribunalul Constanța

02 Nov 2023 1094

Horia Constantinescu, președintele ANPC, acționat în instanță de Gabriel Coteanu, fostul șef al Poliției Eforie

03 Aug 2023 2479

Cornel Gabriel Coteanu Unul dintre cei mai vechi șefi din Poliția Constanța, trimis în judecată într-un alt dosar! (DOCUMENT)

02 Jun 2023 2593

Cornel Gabriel Coteanu, fostul șef al Poliției Eforie, trimis în judecată într-un alt dosar

18 May 2023 1600

Sentință definitivă în primul dosar de trafic de droguri instrumentat de procurorii DNA Constanța!

07 Feb 2023 2338

DNA Dosarul unuia dintre cei mai vechi șefi din IPJ Constanța, amânat pentru la anul

15 Dec 2022 2657

Premieră la DNA Constanța! Se reia cercetarea judecătorească în primul dosar de trafic de droguri instrumentat de procurorii Anticorupție

12 Nov 2022 2103

Unul dintre cei mai vechi șefi din Poliția Constanța, trimis în judecată de DNA. Procesul, amânat

02 Oct 2021 4093

Premieră la DNA Constanța! Începe judecata! (document)

22 Sep 2021 4360

Iulian Grigorenco și Alexandru Stan, menținuți în arest la domiciliu

04 Sep 2021 3962

Condamnare definitivă pentru unul dintre inculpații din dosarul lui Gabriel Coteanu, fost șef al Poliției Eforie

15 Jul 2021 3005

Unul dintre cei mai vechi șefi din Poliția Județului Constanța a scăpat de controlul judiciar

25 Jun 2021 2761

O nouă hotărâre în cazul comisarului-șef Coteanu acuzat de luare de mită

16 Jun 2021 2479

Comisarul-șef Coteanu, nemulțumit de decizia Tribunalului Constanța. Când va fi luată o decizie finală

08 Jun 2021 1975

Comisarul-șef Coteanu, fostul șef al Poliției Eforie, rămâne sub control judiciar

26 Apr 2021 2231