Trei sensuri giratorii ar putea fi dezafectate pe bulevardul I.C. Brătianu, iar locurile de parcare vor fi desființate (DOCUMENT)

  • Pentru realizarea benzilor dedicate, a pistelor de biciclete și a unor trotuare cu lățimi care să respecte prescripțiile de proiectare este necesară reconfigurarea spațiului existent de pe bulevardul I.C. Bratianu
  • Locurile de parcare vor fi desființate, cele de la bulevard, pentru a se putea crea banda dedicată autobuzelor
 
La Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a ajuns memoriul de prezentare al proiectului de îmbunătățire a mobilității în municipiul Constanța, ce vizează bd. I.C. Brătianu.
 
În prezent, amplasamentul este situat în zona de vest a Municipiului Constanța cu o suprafață de aproximativ 225.300 m2, din care suprafața de spații verzi totală este de 13.500 m2. Pentru eliminarea disfuncționalităților existente (ambuteiaje în orele de vârf, viteză redusă de circulație a transportului public, lipsa pistelor dedicate exclusiv bicicliștilor) și prioritizarea transportului public se propune realizarea a câte unei benzi de circulație pe fiecare direcție de mers, benzi dedicate exclusiv mijloacelor de transport public (transformarea primei benzi de circulație în bandă dedicată exclusiv transportului public cât și desființarea spațiilor de parcare existente). Delimitarea dintre benzile de transport public și benzile de trafic general se va face prin intermediul unor unor separatori de circulație din cauciuc.


 
Trotuarele se vor reabilita, urmând ca în cadrul lațimii trotuarelor să se realizeze, pe zonele unde spațiul existent permite acest lucru, piste dedicate exclusiv bicicliștilor, câte o pistă de biciclete pe fiecare sens de circulație. Acestea din urmă, vor avea îmbracaminte asfaltică colorată. Pistele de biciclete se vor incadra cu borduri 10 x 15 cm către trotuare cât și către zonele verzi adiacente. Lățimea pistelor de biciclete va fi de minim 1,20 m incluzând lățimea bordurilor de încadrare (minim 1,00 m îmbrăcăminte asfaltică colorată).
 
Pentru realizarea benzilor dedicate, a pistelor de biciclete și a unor trotuare cu lățimi care să respecte prescripțiile de proiectare este necesară reconfigurarea spațiului existent de pe bulevardul I.C. Bratianu.
 
Având în vedere că unul din obiectivele este prioritizarea transportului public, în cadrul proiectului s-a prevăzut desființarea unor sensuri giratorii (sensuri giratorii ale căror elemente geometrice nu respectă normativele în vigoare – AND 600) cât și reconfigurarea unor intersecții. Cele 3 intersecții giratorii existente:
 
1. Bdul I.C. Brătianu cu Strada Bucegi;
2. Bdul I.C. Brătianu cu acces Lidl (langa strada Mircea Berberian);
3. Bdul I.C. Brătianu cu Strada I.L. Caragiale; se vor desființa urmând a se reconfigura ca intersecții semaforizate.



 

Totodată, se vor moderniza următoarele intersecții:
  1. I.C. Brătianu – Bucegi – Refugiu automuz – intersecție semaforizată
  2. I.C. Brătianu – Lidl – intersecție semaforizată
  3. I.C. Brătianu – I. L. Caragiale – intersecție semaforizată
  4. I.C. Brătianu – TP 1 (în apropiere de strada Bravilor) – trecere de pietoni semaforizată
  5. I.C. Brătianu – TP 2 (în apropiere de strada Corbului) – trecere de pietoni semaforizată
  6. I.C. Brătianu – TP 3 (în apropiere de strada Labirint) – trecere de pietoni semaforizată
  7. I.C. Brătianu – Theodor Burada – intersecție semaforizată
  8. I.C. Brătianu – Oborului – intersecție semaforizată
  9. I.C. Brătianu – Avram Iancu – intersecție semaforizată
 
Valoarea investiției este estimată la o valoare de circa 109.354.740,65 lei. Perioada propusă pentru implementarea proiectului ”Îmbunătățirea mobilității în Municipiul Constanța B-dul I. C. Brătianu” este de 18 de luni.
 
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Citește și:

Primăria vrea să amplaseze totemuri situate la intrările în municipiul Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii CNSC Primăria Negru Vodă, obligată să remedieze clauzele restrictive în cazul licitației de servicii de catering pentru preșcolari și elevi!

23 Apr 2024 108

Oficial! Pot începe lucrările de primă urgență pentru reabilitarea generală a Templului Israelit din Constanța

23 Apr 2024 165

Imobiliare Constanța DDN Global SRL vrea să investească într-un imobil de pe bulevardul Tomis

23 Apr 2024 135

Exercițiu de pregătire în caz de cutremur cu participarea elevilor de la Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hașdeu” Constanța (Galerie FOTO)

23 Apr 2024 177

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 321

ZIUA LIVE Gabriel Cateliu, candidatul USR pentru Primăria Tortoman județul Constanța - „La alegerile din 2016 am pierdut Primăria la doar 6 voturi“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 321

Primăria Constanța Atenție! Se verifică sirenele – Vezi în ce perioadă

23 Apr 2024 459

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 604

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 433

Licitații Constanța Primăria Cobadin investește în lucrări pentru implementarea unei investiții publice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 392

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 651

Primăria Constanța anunță decizia privind etapa de încadrare pentru proiectul de finalizare a reabilitării rețelelor termice

22 Apr 2024 307

Oficial de la Primăria Constanța referitor la mașina care a circulat pe strada Stefan cel Mare, pe pavele (FOTO+VIDEO))

22 Apr 2024 556

Ședință CLM Constanța Parteneriat între Primăria Constanța și UDTTMR pentru organziarea „Zilei Limbii Tătare”

22 Apr 2024 380

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 628