​Tribunalul Constanța, decizie executorie Teatrul de Stat Constanța, obligat să o repună în funcția de director artistic pe actrița Dana Dumitrescu

  • Consilierii județeni constănțeni vor aproba în ședința din 20 ianuarie noua organigramă a Teatrului de Stat Constanța
  • TSC a solicitat printr-o adresă modificarea organigramei și statului de funcții a instituției, în sensul, reînființării postului de director artistic prin transformarea postului vacant de secretar de marketing și comunicare
  • Postul de director artistic va fi ocupat de fostul manager al Teatrului de Stat din Constanța, Dana Dumitrescu
  • Aceasta a obținut la sfârșitul anului trecut, de la Tribunalul Constanța o decizie executorie, în dosarul 7562/118.2019 care obligă teatrul să o repună pe postul de anterior concedierii, până la finalizarea cauzei
  • În dosar, magistrații au mai decis și plata unor drepturi salariale cuvenite în baza contractului
  • TSC a formulat recurs în acest dosar
 
Consilierii județeni constănțeni vor aproba în ședința din 20 ianuarie a.c. noua organigramă a Teatrului de Stat Constanța, instituție aflată în subordinea administrației județene.
Potrivit proiectului de hotărâre, care poate fi consultat în secțiunea "documente", TSC a solicitat printr-o adresă din 13.01.2021, modificarea organigramei și statului de funcții a instituției, în sensul, reînființării postului de director artistic prin transformarea postului vacant de secretar de marketing și comunicare.
Postul de director artistic va fi ocupat de fostul manager al Teatrului de Stat din Constanța, Dana Dumitrescu, demisă din funcția de manager în ianuarie 2019, în urma unui control la finalul căruia, s-a dispus activarea articolului 27 din cadrul contractului de management al acesteia.
Dumitrescu a deschis ulterior mai multe procese Consiliului Județean Constanța.
Actrița câștigase prin concurs și postul de director artistic, din care se suspendase în momentul în care a devenit manager. Anul trecut, o dată cu modificarea organigramei, postul acesteia a fost desființat și Dumitrescu, concediată.
Într-unul dintre dosare, Dumitrescu a obținut la sfârșitul anului trecut, de la Tribunalul Constanța o decizie executorie, în dosarul 7562/118.2019 care obligă TSC să o repună pe postul de anterior concedierii, până la finalizarea cauzei.
În dosar, magistrații au mai decis și plata unor drepturi salariale cuvenite în baza contractului.
Precizăm că TSC a formulat recurs în acest dosar.
 

Alte modificări în organigrama TSC

 
Totodată, departamentul garderobiere din subordinea Serviciului Regizorat se desființează, iar cele două posturi de garderobier trec în subordinea compartimentului marketing și comunicare subordonat la rândul său, Biroului de marketing și organizare spectacole.
De asemenea, se desființează compartimentul pictură/butaforie din subordinea directorului tehnic iar cele două posturi de transferă în subordinea altor departamente.
Astfel, noua organigramă propusă cuprinde un număr de 78 de posturi, din care 9 de conducere și 69 de execuție.
 
Citește și:

Horia Țuțuianu pierde procesul cu fostul manager de la Teatrul de Stat Constanța. Cheltuieli de judecată și drepturi salariale plătite din banii noștri!

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 560

Harta strategică de zgomot pentru municipiul Constanța Sursa principală de zarvă este traficul rutier (DOCUMENT)

23 Mar 2024 638

Primăria Tuzla, județul Constanța, licitație importantă ce vizează delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor

19 Mar 2024 355

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 1964

După doi ani de demersuri din partea USR Mangalia și urmare a adreselor ISC Construcțiile de pe taluzul Mangaliei ar putea fi oprite de instituțiile statului!

17 Mar 2024 721

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 596

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1357

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 703

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 705

2.6 milioane de euro puse la bătaie Consiliul Județean Constanța, programul de finanțări nerambursabile pentru anul 2024(DOCUMENT)

27 Feb 2024 775

Directorul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia conduce Comisia de evaluare anuală a lui Aurel Mototolea, managerul MINAC (DOCUMENT)

25 Feb 2024 760

Se prevalează de faptul că studiul ar fi o lucrare științifică Expertiza care ar recomada demolarea bazarului Gorbaciov, ținută la secret de conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL!

25 Feb 2024 2680

Când are loc și cine face parte din comisia de evaluare anuală a Leliei Rus Pîrvan, managerul Muzeului de Artă Constanţa? (DOCUMENT)

24 Feb 2024 1247

Contractul de reabilitare a MINAC a fost reziliat În sedința de CJC se propune achiziția de servicii juridice în vederea apărării intereselor județului Constanța în procesele cu SC Actaeon Invest SA(DOCUMENT)

16 Feb 2024 1625

Ședință CLM Municipalitatea vrea să modernizeze iluminatul public din cartierul Veterani! Proiectul este implementat de Administrația Fondului pentru Mediu (DOCUMENT)

12 Feb 2024 855