Un director general din Ministerul Muncii şi un afacerist, trimişi în judecată. Este vizat un important proiect din Constanţa (document)

Speranţa Georgeta Ionescu (fostă Munteanu), fost director general economic în cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în prezent director general în cadrul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea. Speranţa Georgeta Ionescu (fostă Munteanu) este suspectată de luare de mită, în formă continuată, şi de trafic de influenţă, în formă continuată. În cauză a fost deferit Justiţiei şi omul de afaceri Mircea Marcu, bănuit de dare de mită, în formă continuată, şi de cumpărare de influenţă, în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, „în perioada iulie 2010 - aprilie 2011, inculpata Ionescu (fostă Munteanu) Speranţa Georgeta, în calitate de director general economic în cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, a acceptat promisiunea inculpatului Marcu Mircea de primi din partea acestuia un autoturism Audi A3, în schimbul căruia, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să avizeze propunerile de stabilire a alocaţiilor bugetare pentru obiectivul de investiţii «Regularizarea văilor Agigea şi Lazu, jud. Constanţa» şi, implicit, să susţină interesele societăţii comerciale administrate de acesta din urmă, în raporturile cu Ministerul Mediului şi Pădurilor şi cu instituţiile publice din subordinea sa.

Pentru aceste «servicii», inculpata a primit de la omul de afaceri suma de 61.394 de lei, reprezentând o parte din contravaloarea autoturismului, precum şi o geantă în valoare de 6.300 de lei“.
 
„Concret, la data de 23.06.2010, pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice a fost postat anunţul de participare la licitaţia publică pentru obiectivul de investiţii «Regularizarea văilor Agigea şi Lazu, jud. Constanţa». După deschiderea ofertelor depuse de către participanţi, activitate care s-a desfăşurat în data de 28.07.2010, asocierea din care făcea parte şi societatea administrată de inculpatul Marcu Mircea s-a clasat pe locul al patrulea din cinci ofertanţi.
 
Cu toate acestea, datorită influenţei pe care inculpata Ionescu (fostă Munteanu) Speranţa Georgeta a lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcţionarilor publici implicaţi în derularea procedurii de achiziţie publică, asocierea de firme clasată pe locul al patrulea a fost declarată câştigătoare, iar contractul de lucrări a fost încheiat la data de 12.10.2010. De menţionat este faptul că, în momentul organizării licitaţiei publice, societatea comercială administrată de inculpatul Marcu Mircea nu deţinea nici utilajele necesare pentru executarea lucrărilor, nici angajaţi specializaţi în construcţii, nici experienţă şi nici resursele financiare pentru susţinerea lucrărilor.
 
Ulterior, susţinerea de către inculpata Ionescu (fostă Munteanu) Speranţa Georgeta a intereselor societăţii comerciale administrate de inculpatul Marcu Mircea, în raporturile acesteia cu Ministerul Mediului şi Pădurilor şi cu instituţiile publice din subordinea ministerului, s-a manifestat şi în legătură cu stabilirea alocaţiilor bugetare pentru obiectivul de investiţii «Regularizarea văilor Agigea şi Lazu, jud. Constanţa»“, se mai arată în documentele DNA.
 
În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătoare a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi/sau imobile ale inculpatei Ionescu (fostă Munteanu) Speranţa Georgeta, până la concurenţa sumei de 32.170 de lei, în vederea confiscării speciale. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsura asigurătoare dispusă în cauză.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 

Potrivit unei declaraţii de avere completate în calitate de director general în cadrul Ministerului Muncii, Speranţa Georgeta Ionescu (fostă Munteanu) nu are bunuri imobile, însă deţine, alături de soţ, un apartament (de 84 de metri pătraţi, dobândit prin vânzare-cumpărare) şi o casă (de 210 metri pătraţi, dobândită prin credit imobiliar), ambele în Bucureşti.
 
În documentul mai sus precizat este consemnat un automobil marca Audi, model A3, fabricat în 2010, dobândit prin leasing financiar. În ceea ce priveşte datoriile, Speranţa Georgeta Ionescu (fostă Munteanu) a menţionat că în 2013 a luat de la BCR suma de 50.000 de euro, cu scadenţa în 2043. De asemenea, în 2012 ea a luat de la „Pistol Nicolae“ suma de 10.000 de eruro.

 
În rubrica destinată veniturilor salariale, Speranţa Georgeta Ionescu (fostă Munteanu) a consemnat 32.099 de lei şi 29.518 lei. În dreptul soţului, George Ionescu, angajat al „SC RRA“ SRL, în calitate de director, Speranţa Georgeta Ionescu a menţionat salariul „confidenţial“. În final, Speranţa Georgeta Ionescu (fostă Munteanu) a mai trecut în declaraţia de avere trei indemnizaţii: 2.832 de lei, 12.702 lei şi 8.418 lei.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Primăria Istria a bătut palma cu Vest Instal SRL și cu Global Ports's Services SRL, controlată în trecut de Mircea Marcu, fostul șef al APMC (DOCUMENT)

31 May 2023 1717

DNA acuză Un Audi A3 şi o geantă Louis Vuitton, mită pentru „Regularizarea văilor Agigea şi Lazu“ (document)

10 Jan 2018 3298

„Regularizarea văilor Agigea și Lazu din judeţul Constanța“ Director general în cadrul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, trimis în judecată de DNA

21 Dec 2017 2236