Un primar incoltit de criza Mazare taie din portia musteriilor achizitiilor publice

deschidere.jpg„Am dat dispoziţii tuturor directorilor să taie absolut toate cheltuielile pe care la începutul anului ne-am propus să le facem, gen vopsit, mobilier urban, floricele, cheltuieli care erau pentru înfrumuseţarea oraşului", a susţinut ieri Mazăre, la finalul şedinţei de Consiliu Local

Practic, după ce a cheltuit miliarde de lei pentru înfrumuseţarea oraşului pe vopsit borduri, băncuţe şi pentru flori, primarul s-a văzut cu cuţitul la os. De pierdut din aceste afaceri au, pe lângă municipalitate şi constănţeni, şi firmele care de ani buni sunt abonate la contractele de achiziţii publice de acest gen.

După ce ani la rând s-au dus miliarde de lei din bugetul local pentru ca oraşul să arate cât mai bine, municipalitatea aruncând în stânga şi în dreapta cu contracte grase pentru cumpărarea de pomi, flori, palmieri, vopsirea bordurilor şi stâlpilor, a vapoarelor de la intrările în oraş, a venit momentul când toate aceste afaceri profitabile să-şi vadă declinul. Miliarde de lei s-au scurs până la acest moment pentru contracte de acest gen însă, aşa cum ulciorul nu merge de multe ori la apă, se pare că nici profitul firmelor implicate nu va mai ajunge la cotele anilor trecuţi. Primarul Radu Mazăre a precizat ieri, la finalul şedinţei de Consiliu Local, că a dat ordine tuturor directorilor să pună stop tuturor cheltuielilor pe care, la începutul anului, intenţionau să le facă pe parcursul acestui an. „Am dat dispoziţii tuturor directorilor să taie absolut toate cheltuielile pe care la începutul anului ne-am propus să le facem, gen vopsit, gen mobilier urban, floricele, cheltuieli care erau pentru înfrumuseţarea oraşului".

licitatii_anulate_-_radu_mazare_flori.jpgBanii pentru contracte, daţi cică bătrânilor

Primarul Radu Mazăre a ţinut să precizeze că din banii pe care i-ar fi folosit pentru înfrumuseţarea oraşului vrea să îi ajute pe bătrâni „ca să nu moară de foame": „Vreau să ţinem foarte bine de pungă şi de bani, pentru că vor veni vremuri foarte grele şi vreau să îi ajutăm pe cei nevoiaşi să nu moară de foame. În condiţiile în care alţii le-au luat, noi trebuie să avem grijă să nu moară de foame şi de frig la iarnă, deoarece cota din partea statului a fost rasă şi atunci trebuie să vedem în ce măsură putem să îi sprijinim pe oameni". Mazăre a ţinut să amintească că singura sa preocupare pentru următorii doi ani de zile - atât cât mai ţine mandatul său - este „sprijinirea şi ajutorarea oamenilor amărâţi să nu moară de foame şi de frig".

Toate licitaţiile de la municipiu, anulate

Practic, toate licitaţiile publicate deja în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice de către municipiul Constanţa, referitoare la achiziţiile publice de flori, mobilier, băncuţe, servicii de vopsit şi altele, de la începutul anului, urmează să fie anulate. „Unele dintre licitaţii, unde nu am apucat să facem contracte şi să facem comenzi, le-am anulat. De exemplu licitaţia cu vopsirea vaporaşelor de la intrările din oraş. Ea era anunţată, dar nu s-a mai făcut procedura", a mai ţinut să precizeze primarul.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

gigi

28 May, 2010 22:37

bravo mazare, pentru tot ce a facut, asa cum a putut

MANU

28 May, 2010 20:47

dr CLAUDIA inca astept raspunsul tau la ultimul meu comentariu in legatura cu VECTRA, POATE ca nu a-ti reusit sa gasiti cele trei surse, dar eu astept in continuare parerea dvs de ziarist cinstit si onest, nu v-am acuzat de luare de foloase necuvenite, dar uitativa in jurul dvs si spuneti-mi sincer ce se intinpla,cate influente politice sunt si nu -mi spuneti dvs ca ziarul dvs este total neutru si se pune in slujba oamenilor sinpli si modesti ASA CUM AR TREBUI SA FIM CEI MAI MULTI DINTRE NOI .VA ROG SA MA SCUZATI DACA MA-TI INTELES GRESIT IN LEGATURACU; FOLOASELE NECUVENITE; O ZI BUNA. MANU

ciupi

28 May, 2010 18:07

Ieri,am fost la galati,pentru prima data in viata mea. Am vazut un oras,capitala de judet (!?), murdar,cenusiu, trist, plin de chioscuri dugheana,parjolit. Nu am vazut o floricica,un pomisor verde,si cei care aveau frunze erau plini de praf.Blocuri urate,jegarite,degradate.Trotuare murdare,sosele pline de gropi,neasfaltate cine stie de cand.Abia am asteptat sa plec.Nu sunt fana Mazare,dar cand am ajuns in Constanta parca am intrat in alta lume.

Mine

28 May, 2010 06:01

Macar Mazare sa faca asta, daca Udrea, Videanu, Blaga, Negoita si Berceanu nu o fac.

Articole asemanatoare

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 433

Licitații Constanța Primăria Cobadin investește în lucrări pentru implementarea unei investiții publice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 392

Cumpărări directe Constanța Utilități Publice-Gospodăria Comunală SRL Cernavodă, contract de furnizare de agregate de carieră și de balastieră (DOCUMENT)

22 Apr 2024 361

Licitații Constanța Achiziție de peste jumătate de milion de lei făcută de Utilități Publice – Gospodăria Comunală SRL. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

22 Apr 2024 445

Primăria Constanța va repara și va pune în funcțiune sistemul de irigații. Câți bani alocă?

20 Apr 2024 477

IPJ Constanța, pregătiri pentru alegerile locale din 9 iunie! Investiție de 55.000 de euro pentru reparații generale la sediu

19 Apr 2024 346

Licitații Constanța Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca” investește în lucrări de reparații laborator smart labs și anexă (DOCUMENT)

19 Apr 2024 326

Licitații Constanța Liceul Tehnologic „Gheorghe Duca”, licitație deschisă pentru lucrări de reparații la atelierul mecanic (DOCUMENT)

19 Apr 2024 315

Cumpărări directe Constanța Primăria Istria investește în lucrări de amenajare a platformei Școala Nuntași (DOCUMENT)

19 Apr 2024 349

Licitații Constanța Nuclearelectrica investește în servicii de montare-demontare schelă (DOCUMENT)

18 Apr 2024 482

Cumpărări directe Constanța Primăria Pantelimon cumpără stație de autobuz (DOCUMENT)

18 Apr 2024 479

Cumpărări directe Constanța Consiliul Local Castelu, licitație deschisă pentru lucrări montare pavele și borduri pe strada Republicii (DOCUMENT)

18 Apr 2024 490

Cumpărări directe Constanța Consiliul Local Amzacea investește în servicii de întreținere a spațiilor verzi din comună (DOCUMENT)

18 Apr 2024 372

Licitații Constanța Academia Navală „Mircea cel Bătrân” a atribuit un contract pentru repararea instalațiilor de bord a Navei Școală Mircea. Iată ce firmă a câștigat (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 567

Licitații Constanța Primăria Techirghiol va reabilita Biblioteca Orășenească și Grădinița cu Program Prelungit (DOCUMENT)

17 Apr 2024 330