Un proces de milioane! Sunt vizate peste 12 mii de metri pătraţi de plajă din Mamaia (document)

Administraţia Naţională Apele Române prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral cheamă în judecată societatea Mehmetoglu SRL, Municipiul Constanţa, Consiliul Local Constanţa şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pe scurt, oficialii ABADL susţin că în acest proces cer „restituirea imobilului teren, plaja litoralului românesc, în suprafaţă de 12.167 mp, situată în staţiunea Mamaia, municipiul Constanţa, în patrimoniul public al Statului Român şi în administrarea ANAR-ABADL, rectificarea Cărţii Funciare nr. 206445 aferente Municipiului Constanţa în sensul radierii menţiunilor cu privire la dreptul de proprietate înscris în favoarea Mehmetoglu asupra terenului în suprafaţă de 12.167 mp şi constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare - cumpărare“.
 
SC Mehmetoglu SRL nu se află pentru prima dată în atenţia magistraţilor, numele acestei firme figurând în două dosare instrumentate de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Într-una dintre cauze, SC Mehmetoglu SRL a fost trimisă în judecată pentru două infracţiuni de spălare a banilor. Tot în acest dosar, Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, este acuzat de patru infracţiuni de abuz în serviciu, iar Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, la data presupuselor fapte reprezentant al SC Mehmetoglu SRL, este suspectată de două infracţiuni de spălare a banilor.
 

Oficial

 
Conform portalului instanţelor de judecată, pe data de 20 martie, pe rolul Tribunalului Constanţa a fost depus dosarul nr. 7474/118/2017/a1, Secţia I Civilă, materia - civil, obiectul - revendicare imobiliară reexaminare taxă de timbru, stadiul procesual - fond. Administraţia Naţională Apele Române prin Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral are calitatea de reclamant, iar Mehmetoglu SRL, Municipiul Constanţa, Consiliul Local Constanţa, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice au calitatea de pârâţi.
 

Se cere constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare - cumpărare

 
Cu privire la acest proces, oficialii ABADL au precizat pentru cotidianul ZIUA de Constanţa următoarele: „Prin acţiunea în revendicare a dreptului de proprietate publică ce formează obiectul dosarului nr. 7474/118/2018 de pe rolul Tribunalului Constanţa, instituţia noastră a solicitat, în contradictoriu cu Mehmetoglu SRL, Municipiul Constanţa şi Statul Român - Ministerul Finanţelor Publice, restituirea imobilului teren, plaja litoralului românesc, în suprafaţă de 12.167 mp, situată în staţiunea Mamaia, municipiul Constanţa, în patrimoniul public al Statului Român şi în administrarea ANAR-ABADL, rectificarea Cărţii Funciare nr. 206445 aferente Municipiului Constanţa în sensul radierii menţiunilor cu privire la dreptul de proprietate înscris în favoarea Mehmetoglu asupra terenului în suprafaţă de 12.167 mp şi constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare - cumpărare.
 
Instanţa a pus în vedere instituţiei noastre obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 277.273 de lei, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Având în vedere dispoziţiile art. 30 din OUG 80/2013, conform cărora sunt scutite de taxă judiciară de timbru cererile şi acţiunile formulate de instituţiile publice când au ca obiect venituri publice, am formulat, la data de 19.03.2018, cerere de reexaminare împotriva taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina noastră de instanţă, ce face obiectul dosarului 7474/I 18/2017/al. Precizăm că cererea de reexaminare are termen de judecată 26.03.2018“.
 

DNA - Sorin Gabriel Strutinsky

 
Societatea comercială Mehmetoglu SRL nu se află pentru prima dată în atenţia magistraţilor. Numele acestei firme figurează în două dosare instrumentate procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Pe data de 2 martie 2015, procurorii DNA - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată a omului de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky, pentru patru infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată, instigare la săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, instigare la săvârşirea a două infracţiuni de spălare a banilor, în formă continuată.
 
În actul de sesizare a instanţei se arată că, „în cursul anului 2009, inculpatul Strutinsky Gabriel Sorin a pretins de la un denunţător o sumă de bani reprezentând un procentaj de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către societatea comercială reprezentată de denunţător, în baza a trei contracte încheiate cu DADL (Direcţia Apelor Dobrogea Litoral)“. „În schimbul sumelor de bani pretinse, Strutinsky Gabriel Sorin, prevalându-se de influenţa exercitată asupra funcţionarilor DADL şi asupra Ministrului Mediului de la acea vreme, a promis că îi va determina să respecte obligaţiile contractuale asumate referitoare la plata preţului către societatea comercială respectivă. Ulterior, în baza pretinderii iniţiale, în perioada 2009 - 2012, Strutinsky Gabriel Sorin a primit de la denunţător suma totală de 1.286.958,17 lei, banii fiind viraţi din conturile bancare ale societăţii reprezentate de denunţător, în conturile bancare ale societăţilor comerciale indicate de suspect, respectiv SC New Home Construct SA, SC Mehmetoglu SRL, SC Nefermin SRL, SC Panel Building System SRL şi SC CDS Project SRL“.
 

DNA - Radu Mazăre, Sorina-Gina Hortolomei-Moscu

 
Într-un alt dosar, instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, au fost trimişi în judecată Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, pentru patru infracţiuni de abuz în serviciu, Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, la data presupuselor fapte reprezentant al societăţilor comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA, pentru două infracţiuni de spălare a banilor. Tot în acest dosar au fost trimise în judecată SC Mehmetoglu SRL, pentru două infracţiuni de spălare a banilor, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA, pentru spălarea banilor.

 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „la data de 12 octombrie 2004, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în calitate de primar al municipiului Constanţa, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ derizoriu, de 23,56 de euro/mp, a unui teren în suprafaţă de 15.465,91 mp, situat în staţiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unităţii administrativ-teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului“.
 

„La data de 28 februarie 2007, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în aceeaşi calitate, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ modest, a două terenuri în suprafaţă de 11.890 mp şi 502,81 mp, aparţinând Primăriei Constanţa, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanţa o pagubă de 2.971.420 de euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.
 
Concret, inculpatul Mazăre Radu Ştefan a stabilit cu intenţie o valoare diminuată faţă de valoarea comercială reală pentru o suprafaţă de 11.890 mp teren situată în intravilanul municipiului Constanţa, staţiunea Mamaia, aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de inculpata Hortolomei-Moscu Sorina-Gina.
 
La data de 31 mai 2007, inculpatele Hortolomei-Moscu Sorina-Gina şi SC Mehmetoglu SRL au dobândit, prin cumpărare, de la RAEDPP Constanţa, un teren în suprafaţă de 502,81 mp, cunoscând că preţul atribuit era cu mult diminuat faţă de valoarea comercială reală. Terenul respectiv a fost ulterior transferat societăţilor comerciale SC Bulevard SA (la data de 31.10.2007) şi de SC Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentate de aceeaşi inculpată. Tranzacţiile respective s-au făcut prin creşterea succesivă a preţului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piaţă, fiind disimulată provenienţa ilicită a acestor terenuri“, au conchis procurorii DNA.
 

Mehmetoglu SRL, în datele Registrului Comerţului

 
Înfiinţată în anul 1991, societatea Mehmetoglu SRL are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 101.000 de lei, integral vărsat, este compus din 101.000 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Compania este deţinută de SC Mega Development SRL, cu 99% din capitalul social, şi Georgiana Andreea Şerban, cu 1% din capitalul social. Administrator este Clubo Galactic SRL, reprezentată prin Georgiana Andreea Şerban. Mehmetoglu SRL se ocupă de închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.
 
În anul fiscal 2014, firma ce zero salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 5.77.100 de lei şi un profit de zero lei. De asemenea, în anul fiscal 2015, firma cu zero salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 133.956 de lei şi un profit de zero lei. Situaţia financiară pe anul 2016 artă astfel: zero salariaţi, cifră de afaceri şi profit de zero lei.
 
Comunicatele DNA la care facem referire pot fi citite integral accesând secţiunea „Documente“.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Locuri de muncă Constanța Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Detalii

24 Apr 2024 488

Cumpărări directe ABADL a bătut palma cu Kity Krentz SRL, din Constanța! Vizată, zona de îmbăiere aferentă litoralului Mării Negre

23 Apr 2024 481

Tribunalul Constanța examinează o ordonanţă preşedinţială. Părți în dosar, ABADL și Răsărit de Soare SRL

21 Apr 2024 369

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 833

Greenpeace România cheamă în judecată ABADL și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

15 Apr 2024 574

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Lilianei Michineci, membru în comitetul director la ABADL (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 474

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 846

ABADL Constanța caută firmă de pază!

10 Apr 2024 567

Declarații de Avere Averea și interesele lui Laviniu Marian Grigorescu, șef birou la ABADL (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 534

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Luminiței Gheorghe din cadrul ABADL (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 482

ANAR, victorie uriașă la Tribunalul Constanța! Apele Române recâștigă un teren din Faleză Nord, intabulat de Primăria Constanța! Judecătorii radiază dreptul de proprietate al municipalității (MINUTA)

03 Apr 2024 3217

Declarații de Avere Constanța Mihai Dusu, șef formație la ABADL deține un apartament (DOCUMENT)

02 Apr 2024 670

Declarații de Avere Averea și interesele Georgetei Duduta, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

02 Apr 2024 530

Cumpărări directe Constanța ABADL, asigurări obligatorii pentru aproape 50 de autoturisme din patrimoniul propriu (DOCUMENT)

01 Apr 2024 389

Ce avere are Gigel Gabriel Lupu, șef formație la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral? (DOCUMENTE)

31 Mar 2024 564