Una dintre firmele din dosarul lui Sorin Strutinsky, chemată la judecată de Electrocentrale Constanţa (document)

În ceea ce priveşte procesul intentat de Electrocentrale Constanţa SA societăţii Nefermin SRL, dosarul se află, conform portalului instanţelor de judecată, pe rolul Secţiei a II-a Civile a Tribunalului Constanţa, în materia „faliment“ şi cu obiectul „deschiderea procedurii la cererea creditorului“
 
Societatea comercială Nefermin SRL apare în dosarul în care Sorin Gabriel Strutinsky este acuzat de patru infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată, de instigare la săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, dar şi de instigare la săvârşirea a două infracţiuni de spălare a banilor, în formă continuată. În prezenta cauză, aproape de jumătatea lunii martie 2016, Tribunalul Constanţa l-a audiat pe Corneliu Damaschin, administratorul Nefermin SRL, aşa cum arătam anterior, văr primar cu Sorin Strutinsky, dar şi pe Roberto Georgian Zahiu, fostul administrator al New Home Construct SA, firmă care, de asemenea, apare în cauza penală anterior precizată.
 
Roberto Zahiu şi Corneliu Damaschin, audiaţi în dosarul lui Strutinsky Fostul administrator al New Home Construct semna ca primarul

Revenind la procesul intentat de Electrocentrale Constanţa SA societăţii Nefermin SRL, dosarul se află, conform portalului instanţelor de judecată, pe rolul Secţiei a II-a Civile a Tribunalului Constanţa, în materia „faliment“ şi cu obiectul „deschiderea procedurii la cererea creditorului“.
 
Aşa cum arătam şi mai sus, societatea comercială Nefermin SRL apare în dosarul în care Sorin Gabriel Strutinsky este judecat de Tribunalul Constanţa.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei arată că, „în cursul anului 2009, inculpatul Strutinsky Gabriel Sorin a pretins de la un denunţător o sumă de bani reprezentând un procentaj de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către societatea comercială reprezentată de denunţător, în baza a trei contracte încheiate cu DADL (Direcţia Apelor Dobrogea Litoral)“.
 
„În schimbul sumelor de bani pretinse, Strutinsky Gabriel Sorin, prevalându-se de influenţa exercitată asupra funcţionarilor DADL şi asupra Ministrului Mediului de la acea vreme, a promis că îi va determina să respecte obligaţiile contractuale asumate referitoare la plata preţului către societatea comercială respectivă.
 
Ulterior, în baza pretinderii iniţiale, în perioada 2009 - 2012, Strutinsky Gabriel Sorin a primit de la denunţător suma totală de 1.286.958,17 lei, banii fiind viraţi din conturile bancare ale societăţii reprezentate de denunţător, în conturile bancare ale societăţilor comerciale indicate de suspect, respectiv SC New Home Construct SA, SC Mehmetoglu SRL, SC Nefermin SRL, SC Panel Building System SRL şi SC CDS Project SRL“, conform DNA.
 

„În perioada 2009 - 2012, Strutinsky Gabriel Sorin, urmărind obţinerea foloaselor pretinse anterior, ca obiect al infracţiunii de trafic de influenţă, i-a determinat pe reprezentanţii societăţii denunţătorului şi pe cei ai SC New Home Construct SA, SC Mehmetoglu SRL, SC Nefermin SRL, SC Panel Building System SRL şi SC CDS Project SRL să falsifice mai multe contracte, aceste înscrisuri fiind folosite pentru efectuarea plăţilor corespondente şi justificarea acestora în evidenţele contabile.
 
De asemenea, în perioada 2009 - 2013, Strutinsky Gabriel Sorin i-a determinat pe reprezentanţii aceloraşi societăţi să efectueze, în mod repetat, operaţiuni comerciale cu caracter fictiv, prin care a transferat sume de bani din patrimoniul societăţii beneficiare a banilor publici în patrimoniul următoarelor societăţi: 465.184,63 de lei, 430.500 de lei, în patrimoniul SC New Home Construct SA, 125.315 lei, 161.106,10 lei, în patrimoniul SC Mehmetoglu SRL, 40.000 de lei, 40.000 de lei, 4.000 de lei, în patrimoniul SC Panel Building System SRL, 15.476,44 de lei, în patrimoniul SC CDS Project SRL, 5.376 de lei, în patrimoniul SC Nefermin SRL“, se mai arată în actul de sesizare a instanţei.

 
Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, consultat la 11 octombrie, SC Nefermin SRL are sediul în localitatea Ovidiu. Ca asociaţi persoane juridice apar societăţile comerciale: Lucien Est SRL, cu sediul în Timiş, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 46%, şi Nortech Trade SRL, cu sediul în municipiul Constanţa, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50%. Ca asociat persoană fizică apare Camelia Flondor, născută la data de 23 iulie 1961, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 4%.
 
SC Nefermin SRL este administrată de Cormeliu Damaschin, născut la data de 2 septembrie 1958, în Botoşani. Firma are ca obiect de activitate „activităţi de închiriere şi leasing cu alte bunuri personale şi gospodăreşti n.c.a“.
 
Facem precizarea că am încercat să obţinem un punct de vedere de la reprezentanţii SC Nefermin SRL cu privire la procesul intentat de către Electrocentrale Constanţa, însă acest lucru nu a fost posibil. Şi asta pentru că la un număr de telefon pus la dispoziţie de Registrul Comerţului a răspuns o femeie care a spus că nu are nicio legătură cu firma, iar celălalt număr nu pare să fie activ. În cazul în care reprezentanţii Nefermin SRL vor dori să îşi exprime un punct de vedere, acesta va fi publicat în cel mai scurt timp.
 
Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, consultat la 11 octombrie, SC Lucien Est SRL are sediul în localitatea Dumbrăviţa, judeţul Timiş. Ca asociat persoană juridică apare Music Center SPA, cu sediul în Italia, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50%, iar ca asociat persoană fizică apare Luciano Pisoni, născut la data de 21 mai 1947, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50%. SC Lucien Est SRL are ca obiect de activitate „cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii“.
 
Afacerile lui Serghie cu Valentin Gheorghe Ionescu

Mai departe, potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, consultat la data de 11 octombrie, SC Nortech Trade SRL are sediul în municipiul Constanţa, iar asociat unic este Habitat şi Ambient SA, cu sediul în Bucureşti. Administrator este Ana Chişor, născută la data de 1 mai 1981, în Bicaz. SC Nortech Trade SRL are ca obiect de activitate „închiriere şi leasing cu alte bunuri personale şi gospodăreşti n.c.a.“.
 
Aproape de jumătatea lunii iulie, ZIUA de Constanţa arata că Habitat şi Ambient SA are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 300.000 de lei, integral vărsat, este compus din 3.000 de acţiuni. Societatea este deţinută de Guillin Investments Limited, cu sediul în Cipru, Nicosia, cu 93,33% din capitalul social, şi Valentin Gheorghe Ionescu, cu 6,67% din capitalul social.
 
O firmă apropiată fostului primar Mazăre şi-a schimbat sediul social

Administratorul firmei este Valentin Gheorghe Ionescu. Habitat şi Ambient SA execută lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale. Tot atunci arătam că numele lui Valentin Gheorghe Ionescu mai apare în: Compania de Servicii şi Consultanţă SA, Compania de Tutun şi Ziare SA, Eco Industries Trading Group SRL, Euro Pro Construct SRL, Habitat şi Ambient SA, Rezident Com SA, dar şi în mai multe firme radiate: Trans Media Xpress SRL, Templum Plus SRL, Societatea Naţională de Distribuţie SA, Dusep SA, Eco Industries Trading Group SRL, SC Evyoly Impex SRL, Jacobs, Hendrix & Partners SRL, Millenium Global Development SA.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Modificări importante în Nefermin SRL!

14 Dec 2021 2174

Fiscul din Constanţa vinde două imobile deţinute de Nefermin SRL. Legături cu Sorin Gabriel Strutinsky (document)

01 Feb 2018 4872

Nefermin SRL, obligată să achite către Electrocentrale Constanţa 15.958,80 de lei

11 Nov 2017 2288