Unul plăteşte, altul beneficiază Regulamentul privind locurile de parcare din Constanţa ar putea fi anulat la începutul lunii viitoare (document)

Judecătorii din cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din Tribunalul Constanţa au stabilit primul termen de judecată în dosarul în care Asociaţia „Constanţa Altfel“ solicită anularea hotărârii de Consiliu Local privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanţa.
 
Cauza se va afla în atenţia magistraţilor pe data de 1 aprilie.
 
Hotărârea de Consiliu Local privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanţa (HCL 235) a fost votată în şedinţa din data de 28 iunie 2018, de 15 consilieri locali, şapte consilieri au fost împotriva acestui măsuri, iar alţi trei consilieri s-au abţinut.
 

Cel care plăteşte nu are drept de folosinţă prioritară asupra locului de parcare 

 
Potrivit HCL 235/28.06.2018, în funcţie de tipul parcării, se instituie următorul program: pentru parcările rezidenţiale, rezervarea locurilor de parcare va fi valabilă de luni până vineri în intervalul orar 17.00 - 08.00, inclusiv sâmbăta, duminica şi in zilele stabilite ca fiind sărbători legale, când programul este 00.00 - 24.00. Prin urmare, în intervalul 08.00 - 17.00, de luni până vineri inclusiv, deţinătorul autorizaţiei rezervare loc parcare nu are niciun drept de folosinţă prioritară asupra locului de parcare, oricine putând folosi acest loc.
 

Parcări mixte

 
Pentru parcările cu tarif orar, programul de taxare este de regulă 08.00 - 24.00, dar el poate fi modificat individual pentru fiecare parcare. Pentru parcările mixte, programul stabilit va fi afişat pe panouri de informare. Pentru parcările comerciale, beneficiarul are drept de folosinţă asupra locului de parcare pe întreaga perioada a autorizaţiei de rezervare loc parcare/contractului. În funcţie de locaţie şi sezon, programul de taxare al parcărilor cu tarif orar poate fi modificat individual pentru fiecare parcare. Acesta va fi menţionat pe indicatoare amplasate cu respectarea prevederilor legale. Totodată, administratorul parcării poate modifica tipul şi destinaţia parcării, aducând la cunoştinţa utilizatorilor prin marcaje şi indicatoare situate la locuri vizibile cu respectarea prevederilor legale.
 

Scutiri de la plata parcărilor

 
Sunt scutite de la plata taxelor de parcare de reşedinţă următoarele categorii de beneficiari: veteranii de război, văduvele de război şi văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război; persoanele fizice prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; instituţiile sau unităţile care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului, cu excepţia incintelor folosite pentru activităţi economice; fundaţiile înfiinţate prin testament, constituite conform legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural; organizaţiile care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unităţi specializate care asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum şi pentru alte persoane aflate în dificultate, în condiţiile legii. Scutirea se aplică în momentul eliberării Autorizaţiei rezervare loc parcare/încheierii contractului pentru cererile de parcare noi sau începând cu data de 01.01 a anul următor pentru Autorizaţiile rezervare loc parcare/contractele existente. Sunt exceptate de la plata taxei de parcare vehiculele aparţinând serviciilor de intervenţie, cum ar fi poliţie, pompieri, ambulanţă, gaze, precum şi vehiculele corpurilor diplomatice sau consulare.
 

Autorizaţia de rezervare, poziţionată pe bordul autoturismului

 
Dovada dreptului de utilizare a locului de parcare, în parcările de reşedinţă, se face prin autorizaţia de parcare. Autorizaţia de rezervare loc parcare va fi poziţionată pe bordul autoturismului, la loc vizibil. În parcările cu tarif orar, dovada plaţii parcării, în cazul plaţii la parcometru, se va face prin poziţionarea tichetului de parcare, pe bordul autoturismului, la loc vizibil. Plăţile efectuate prin aplicaţia de plată cu tarif orar se operează instantaneu în baza de date, utilizatorul având obligaţia de a respecta intervalul orar pentru care a achitat contravaloarea plăţii. Locurile de parcare din parcările de reşedinţă vor fi atribuite locuitorilor zonei de care aparţin. Solicitantul poate cere repartizarea unui loc de parcare situat la o distanţă de cel mult 500 de metri faţă de adresa de domiciliu/reşedinţă.
 

Plata parcărilor în staţiunea Mamaia

 
În staţiunea Mamaia, plata parcărilor se va face prin aplicaţia de plată cu tarif orar, conform indicatoarelor amplasate sau la casieriile parcărilor, pentru parcările închise, dotate cu automate de parcare şi sisteme de acces cu barieră. La repartizarea locurilor de parcare alocate agenţilor economici se vor avea în vedere prevederile HCL 113/2017, referitoare la asigurarea numărului minim de locuri de parcare pentru lucrările de construcţii. Utilizatorii ce achita tichetul de parcare pentru perioadele de 6 ore, 12 ore, sau 7 zile, vor putea utiliza locurile de parcare din toate parcările cu tarif orar din cadrul staţiunii Mamaia semnalizate corespunzător. În intervalul orar pentru care a fost emis tichetul de parcare, dacă utilizatorul autoturismului se deplasează în diverse destinaţii, administratorul parcării nu are obligaţia să asigure locuri libere de parcare. Beneficiarul se va deplasa până găseşte un alt loc liber de parcare. Valabilitatea tichetului nu se prelungeşte cu timpul scurs până la găsirea altui loc liber de parcare. 
 

Actele necesare pentru obţinerea autorizaţiei de parcare

 

Pentru obţinerea autorizaţiei de parcare pentru parcările de reşedinţă, solicitantul depune la serviciul competent din cadrul Primăriei Constanţa o cerere de rezervare. Autorizaţiile de rezervare loc parcare, însoţite de planurile parcărilor (în care este identificat, cu număr, fiecare loc de parcare) şi datele de contact ale beneficiarilor se vor transmite în fiecare zi de luni a săptămânii, pe mailul SC Confort Urban SRL. Acesta va cuprinde numărul autorizaţiei rezervare loc parcare, numărul vehiculului şi numărul de identificare al locului repartizat. Subînchirierea sau folosirea locurilor de parcare din parcările de reşedinţă din municipiul Constanţa de către persoane domiciliate în alte unităţi locative, cu consimţământul abonaţilor, sunt interzise, putând duce la anularea autorizaţiei de rezervare loc parcare. În cazul înstrăinării vehiculului pentru care s-a rezervat locul de parcare, titularul are dreptul ca în termen de 30 zile de la vânzarea vehiculului să solicite înscrierea pe locul rezervat a unui nou vehicul.
 

Contravenţii şi sancţiuni 

 
Încălcarea prevederilor din prezentul regulament se sancţionează cu avertisment sau amendă de la 100 - 500 lei, fără posibilitate achitării în termen de 48 ore de la comunicare a jumătate din minimul amenzii. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către poliţişti locali din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locale Constanţa sau de către agenţi din cadrul Serviciului Rutier a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa şi personalul împuternicit de primar. Sancţiunea se aplică utilizatorului vehiculului, aşa cum este definit în regulament. Agentul constatator poate dispune măsura complementară a ridicării vehiculului, caz în care se vor efectua fotografii înainte, în timpul şi după ridicarea acestuia. Dacă în termen de 24 ore de la constatarea faptei şi aplicarea notificării în parbrizul sau caroseria vehiculului utilizatorul nu eliberează locul de parcare utilizat fără achitarea tarifului de parcare, se dispune obligatoriu ridicarea vehiculului din parcarea respectivă.

 
Hotărârea de Consiliu Local privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanţa poate fi citită integral accesând secţiunea „Documente“.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Paros

08 Jun, 2019 01:58

Atata timp cat e liber locu oricine poate parca,iar daca exista bun simt să lase un număr un geam.

George

07 Mar, 2019 18:09

Si eu consider ca locurile ar trebui sa fie mult mai scumpe ,cu licitatie ..sa dati 33000 lei pe an ca in Brasov sa vedem cati va mai permiteti parcari!

Vasile

07 Mar, 2019 09:22

Auzi ma asta "fara nume" esti un bou comunist

fara nume

06 Mar, 2019 10:44

Este o aberatie HCL - Regulamentul privind locurile de parcare din Constanta in ceea ce priveste programul pentru parcarile rezidentiale- luni-vineri 17-8. Sunt pensionar, locuiesc linga o piata aglomerata si daca plec pentru citeva ore cind ma intorc nu pot sa parchez pe locul platit, trebuie sa astept pina la ora 17 ca sa pot parca pe locul pt care am platit. In plus nu sunt locuri de parcare in preajma blocului decit cele mixte cu plata, deci alta cheltiala???!!!!! Deci consider ca aces regulament trebuie anulat!!!!!

Articole asemanatoare

Primarul Constanței pierde definitiv procesul pe locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități (MINUTA)

28 Mar 2024 341

Mai mulți investitori voiau să ridice blocuri în zonă Primăria Constanța vrea să exproprieze mai multe terenuri de pe bulevardul Lăpușneanu. A atribuit contractul pentru realizarea documentațiilor!(DOCUMENT)

25 Mar 2024 5349

Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac „Amenajarea de noi locuri de parcare a fost o prioritate a mandatului meu“

23 Mar 2024 449

Imobiliare Constanța O nouă autorizație de construire pentru Ivanov Rezidential SRL

13 Mar 2024 598

Parcare supraetajată, construită pe Aleea Argeș în cartierul Tomis Nord din Constanța

12 Mar 2024 620

57 de noi locuri de parcare pentru locuitorii din cartierul CET, județul Constanța

21 Feb 2024 508

Imobiliare Constanța Proiectul Saraesa, modificat. Imobilul ridicat de DCB Mamaia Development SRL va avea 10 etaje

15 Feb 2024 822

Atenție șoferi! Pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Casa de Cultură Constanța se montează stâlpișori pentru delimitarea benzii pentru autobuze (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2024 7033

Știri Constanța Zeci de noi locuri de parcare pe Aleea Universității din Constanța!

08 Feb 2024 695

Primăria Constanța 38 de noi locuri de parcare au fost amenajate în cartierul Tomis 3 (GALERIE FOTO)

06 Feb 2024 869

Abonamentul anual pentru ocuparea unui loc de parcare public în Constanța este 199 lei/an

05 Feb 2024 2232

Sancțiuni date de polițiștii locali, în Constanța, pentru parcare pe locuri destinate persoanelor cu handicap

26 Jan 2024 596

Primarul Municipiului Constanța a pierdut procesul privind locurile de parcare gratuită pentru persoanele cu dizabilități! Motivarea tribunalului (DOCUMENT)

27 Dec 2023 10633

Primăria Constanța, obligată să repartizeze locuri de parcare gratuită persoanelor cu dizabilități! Primarul pierde procesul (MINUTA)

21 Nov 2023 1128

Primăria Constanța a eliberat certificatul de urbanism pentru reabilitarea urbană a stradelei Barasabi din municipiu

21 Nov 2023 751