„Uraganul“ imobiliar al Retrocedărilor Primăria pregăteşte peste 200 de procese pentru preluarea terenurilor retrocedate nelegal în vremea lui Mazăre


Evacuări, revendicări, anulare de acte administrative, acţiuni în domeniul penal, anulare de acte, de titluri de proprietate, acţiuni posesorii sau acţiuni civile, iar lista nu se opreşte aici. Toate acestea sunt doar câteva dintre demersurile pe care Primăria Constanţa urmează să le iniţieze pentru punerea în executare a sentinţei definitive pronunţate în Dosarul Retrocedărilor.
 
Concret, acţiunile vizează preluarea terenurilor în legătură cu care judecătorii au stabilit că s-ar fi săvârşit infracţiuni la momentul retrocedării acestora în baza Legii 10/2001, în timpul administraţiei Mazăre, şi restabilirea situaţiei anterioare, astfel cum a dispus instanţa. În total, acţiunile primăriei vizează peste 200 de suprafeţe de teren şi s-ar putea concretiza în cel puţin tot atâtea demersuri în instanţă. Surse judiciare spun că procesele ar putea dura ani întregi. Un aspect deosebit de important care trebuie avut în vedere şi care vine să zguduie întreaga piaţă imobiliară din Constanţa este că se va cere în instanţă inclusiv anularea actelor deţinute de proprietarii actuali ai terenurilor în discuţie! Aceste aspecte vor fi detaliate pe parcursul articolului.
 

3,2 milioane, din bugetul local, pentru avocaţi

 
Toate informaţiile privind uraganul Retrocedărilor ce va urma sunt cuprinse în Caietul de sarcini ce însoţeşte anunţul prin care Primăria Constanţa caută asistenţă juridică pentru punerea în executare a sentinţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Concret, după cum arătam în ediţiile anterioare, municipalitatea a pus la bătaie peste 3,2 milioane de lei, bani asiguraţi din bugetul local, pentru contractarea serviciilor juridice în vederea întreprinderii demersurilor pentru recuperarea terenurilor vizate prin sentinţa pronunţată în Dosarul Retrocedărilor.
 
Potrivit caietului de sarcini aferent achiziţiei publice, demersurile efective pentru recuperarea suprafeţelor ce trebuie să revină în domeniul public ori privat al Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Constanţa includ acţiuni civile în constatarea nulităţii, acţiuni civile pentru anulare de acte / titluri de proprietate, contracte de vânzare – cumpărare etc. şi repunerea părţilor în situaţia iniţială. Totodată, avocaţii vor demara şi acţiuni în revendicare, acţiuni posesorii, acţiuni de evacuare, acţiuni în anulare a unor acte administrative, precum şi acţiuni în domeniul penal constând în „lămurirea deciziei penale nr. 32/2019 în vederea punerii în executare a acesteia, completarea şi îndreptarea erorilor materiale cuprinse în decizia penală nr. 32/2019 etc.“. Nu în ultimul rând, demersurile juridice vor cuprinde „orice alt litigiu ce ar rezulta din punerea în executare a deciziei penale nr. 32/2019“.
 
În total, sunt vizate 230 de suprafeţe de teren, ce ar putea totaliza tot atâtea procese civile şi nu numai, terenurile fiind rezultate din dispoziţiile de primar desfiinţate în tot sau în parte de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, prin decizia penală nr. 32/2019, pronunţată în Dosarul Retrocedărilor.
 

Condamnările penale

 
Ca o paranteză, amintim şi aici faptul că, prin hotărârea definitivă a instanţei, fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare, fiind găsit vinovat de abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat. Pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, Mazăre a beneficiat de încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Alături de el a mai fost condamnat şi Nicuşor Constantinescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, însă consilier local şi membru al comisiei de aplicare a Legii 10/2001 la momentul faptelor incriminate în Dosarul Retrocedărilor, care a primit cinci ani de închisoare, tot pentru abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat, fiind prescrise faptele privind falsul intelectual şi înj cazul său. Nu în ultimul rând, prin aceeaşi sentinţă s-au pronunţat condamnări şi pentru alţi angajaţi ai Primăriei Constanţa, notari publici, evaluatori de terenuri şi angajaţi ai Oficiului de Publicitate Imobiliară şi Cadastru Constanţa.
 
Pentru a reveni la cele 230 de terenuri pentru care se vor pune în mişcare avocaţii ce vor fi angajaţi de Primăria Constanţa special pentru aceste demersuri, acestea au fost deja identificate de către Direcţia Patrimoniu şi Cadastru din cadrul Primăriei Constanţa, conform adresei nr. R 217433/12.11.2019. Pentru acestea, UAT Municipiul Constanţa trebuie să întreprindă toate demersurile necesare pentru a (re)intra în posesia lor. În acest sens, avocaţilor ce se vor angaja prin contract să pună în executare sentinţa din Dosarul Retrocedărilor li se cere, punctual, consultanţă juridică pentru cele 230 de poziţii (terenuri) şi, respectiv, asistenţă juridică şi reprezentare pentru fiecare dintre cele 230 de poziţii.
 

Se va cere anularea actelor proprietarilor actuali

 
Un aspect deosebit de important care merită adus în atenţie şi care vine să zguduie întreaga piaţă imobiliară din Constanţa este că se va cere în instanţă inclusiv anularea actelor deţinute de proprietarii actuali ai terenurilor în discuţie! Astfel, potrivit sursei citate, pentru recuperarea fiecăruia din cele 230 de terenuri, Primăria Constanţa are în vedere faptul că „în cadrul unui singur dosar/litigiu se va formula cerere de chemare în judecată, având ca obiect anularea tuturor actelor subsecvente celui anulat de către ÎCCJ, inclusiv al proprietarului actual al imobilului, pentru fiecare dintre cele 230 de cauze / poziţii“.

 
În acest sens, au precizat reprezentanţii Primăriei, „referitor la căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti ce vor fi pronunţate, considerăm că se va formula apel în toate cele 230 de cauze, dar recurs / alte căi extraordinare de atac / lămuriri dispozitiv doar în 115 astfel de cauze“.
 

Aşa cum am arătat în ediţiile anterioare, data până la care avocaţii interesaţi pot depune ofertele proprii pentru asistarea primăriei în recuperarea terenurilor vizate de sentinţa Înaltei Curţi este 20 decembrie 2019.
 
Pentru a duce la bun final demersurile pentru recuperarea terenurilor, Primăria Constanţa le-a pus în vedere reprezentanţilor juridici interesaţi faptul că aceştia, în calitate de ofertanţi pentru contractul de peste 3,2 milioane de lei trebuie să desemneze „minim cinci avocaţi pentru executarea contractului (...), care presteze serviciile solicitate într-un mod complet şi cu celeritate“.
 

Citeşte şi:
 
Municipalitatea caută avocaţi cu experienţă! Stelian Ion întreabă Primăria Constanţa despre demersurile efectuate în Dosarul Retrocedărilor

Negru pe alb Judecătorii Curţii Supreme au arătat clar ce terenuri se întorc la stat ori în domeniul UAT Constanţa

Cum au fost subevaluate terenurile din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa. În rolul principal, evaluatorul agreat de Primăria Constanţa

Lista completă a terenurilor din Dosarul Retrocedărilor care vor reveni în posesia statului sau în domeniul public ori privat al UAT Constanţa

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

fani

12 Dec, 2019 14:07

Bietul Mazare ,daca toti acestia il vor da in judecata precis va emigra in Madagascar !

Articole asemanatoare

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 414

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 718

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 602

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3579

Urmările Dosarului Retrocedărilor Mii de metri pătrați în Mamaia, disputați de Primăria Constanța și Habitat și Ambient SA! S-a stabilit data verdictului

06 Apr 2024 622

ANAR, victorie uriașă la Tribunalul Constanța! Apele Române recâștigă un teren din Faleză Nord, intabulat de Primăria Constanța! Judecătorii radiază dreptul de proprietate al municipalității (MINUTA)

03 Apr 2024 3127

Primarul din Constanța, obligat să emită un nou certificat de urbanism pentru un teren de 8.000 de metri pătrați, din Mamaia. Fără mențiuni despre Dosarul Retrocedărilor! (MINUTA)

27 Mar 2024 705

Dosarul Retrocedărilor, recuperarea prejudiciilor! Primăria Constanța, demers de 4,5 milioane de dolari la Curtea Supremă

24 Mar 2024 725

Tribunalul Constanța, despăgubiri dublate pe Legea 10 pentru o prăvălie cu beci de pe Șoseaua Mangaliei, preluată abuziv de comuniști!

24 Mar 2024 772

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 839

Dosarul Retrocedărilor Teren din Mamaia, zona Ceainăria Japoneză, pe masa Tribunalului Constanța! Când se pronunță instanța

12 Mar 2024 580

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 595

Teren din Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel explică de ce Apele Române nu pot revendica 500 mp din cartierul Faleză Nord! (MOTIVARE)

29 Feb 2024 987

Administrația Chițac vrea să recupereze 4,38 de milioane de dolari din Dosarul Retrocedărilor! Curtea de Apel s-a retras pentru deliberări

26 Feb 2024 518

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1382