Vecinii au cerut în instanţă închiderea unui renumit restaurant constănţean. Ce au decis judecătorii


Constănţenii ce locuiesc lângă restaurantul La Fontanella au reuşit să îi oblige în instanţă pe proprietarii localului să nu mai desfăşoare activităţi de alimentaţie publică de tip restaurant la adresa respectivă. Contactat telefonic, Dragoş Ciocîrlău, asociat şi administrator al societăţii ce deţine restaurantul La Fontanella, din strada Alexandru cel Bun nr. 2, ne-a precizat că va reveni cu un punct de vedere legat de această situaţie, fiind în trafic. Până la închiderea ediţiei însă, punctul de vedere nu ne-a fost transmis, deşi i-am trimis şi un mesaj tip SMS în acest sens. Facem menţiunea că, imediat ce ne va fi transmis, vom publica punctul de vedere solicitat.


Concret, hotărârea privind activitatea restaurantului La Fontanella a fost luată în apel de judecătorii Tribunalului Constanţa, în dosarul cu numărul 24760/212/2017*, şi prevede următoarele: „Admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată. Obligă pârâţii Stoica Mircea-Augustin, Ciocîrlău Dragoş şi Ciocîrlău Adela să nu folosească, direct sau prin intermediari, imobilul aflat proprietatea acestora compus din teren în suprafaţă de 241 mp şi construcţie cu suprafaţă la sol de 140 de mp tip S+P+1+M, pentru activităţi de alimentaţie publică de tip restaurant, precum şi pentru orice altă activitate contrară destinaţiei de locuinţă a imobilului“.


În aceeaşi hotărâre se arată, totodată, că instanţa „obligă pârâţii Dumitru Ligia şi Dumitru Cristian să nu folosească, direct sau prin intermediari, imobilul aflat proprietatea acestora compus din teren în suprafaţă de 24 mp, pentru activităţi de alimentaţie publică de tip restaurant, precum şi pentru orice altă activitate contrară destinaţiei de locuinţă a imobilului“. Nu în ultimul rând, judecătorii „obligă societatea pârâtă Beta Trade SRL să înceteze desfăşurarea activităţii comerciale de tip restaurante şi a oricărei alte activităţi contrare destinaţiei de locuinţă a imobilelor menţionate“.


Reclamanţi şi pârâţi


În procesul înregistrat sub numărul de dosar menţionat anterior, calitatea de apelanţi-reclamanţi o au Elena Adamescu, alături de Virgil şi Viorica Niţă. La polul opus, intimaţi-pârâţi sunt Mircea-Augustin Stoica, Adela şi Dragoş Ciocîrlău, Ligia şi Cristian Dumitru şi Beta Trade SRL. Ca o paranteză, numele lui Mircea-Augustin Stoica şi cel al lui Dragoş Ciocîrlău se leagă de Beta Trade SRL, în calitate de asociaţi şi administratori ai acesteia.
Pentru a reveni la procesul privind eventuala închidere a restaurantului, este de menţionat că în cererea iniţială de chemare în judecată înaintată Judecătoriei Constanţa, ca primă instanţă, şi menţionată pe Portalul Jurisprudenţei Naţionale, se arată că reclamanţii „au susţinut că pe lotul alăturat/învecinat a fost reamenajată o construcţie, care, deşi avea destinaţia iniţială de locuinţă familială, a suferit o serie de transformări pe parcursul timpului, iar de o perioadă de timp în acest imobil îşi desfăşoară activitatea specifică restaurantul «Fontanella»“.


În acelaşi document se menţionează că reclamanţii „au învederat că desfăşurarea acestei activităţi a generat multe probleme care afectează în mod substanţial drepturile lor de proprietari/uzufructuari şi încalcă în mod vădit o serie de norme legale, edictate tocmai pentru a preveni astfel de situaţii“.


Astfel cum am precizat, dosarul a fost înregistrat iniţial la Judecătoria Constanţa, instanţă care a respins acţiunea reclamanţilor.
 

Excepţii de nelegalitate


Totuşi, aceştia au declarat apel împotriva acestei hotărâri, iar dosarul a ajuns la Tribunal. Pe parcursul judecării apelului, a fost invocată excepţia nelegalităţii „Planului Urbanistic de Detaliu - Extindere şi refuncţionalizare imobil P+1E în unitate alimentaţie publică S+P+1E+M, strada Alexandru cel Bun nr. 2, teren de 250 mp, aprobat prin hotărârea Consiliului Local al municipiului Constanţa nr. 306/25.05.2005“, însă excepţia a fost respinsă de instanţă. Cu toate acestea, apelul declarat de reclamanţii din proces le-a fost admis, la sfârşitul săptămânii trecute, de magistraţii Tribunalului Constanţa.



Legat de Beta Trade SRL, societatea a fost înfiinţată în 1994 şi îi are ca asociaţi şi administratori pe Mircea Augustin Stoica şi Dragoş Ciocîrlău, ambii având acţiuni în cote egale. Activitatea principală a firmei este reprezentată de „restaurante“, iar societatea are puncte de lucru în Mamaia, Piaţa Tomis III, bulevardul Tomis nr. 48, dar şi în Portul Tomis.


Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului la data de 2 martie 2020, în anul 2016, cu 17 salariaţi, Beta Trade a avut un profit brut de 365.386 de lei şi o cifră de afaceri netă de 1.534.120 de lei. În 2017, cu 20 de salariaţi, profitul brut a fost de 338.010 lei şi cifra de afaceri a fost 1.841.468 de lei. În 2018, numărul salariaţilor s-a menţinut la 20, profitul brut a fost 199.110 lei, iar cifra de afaceri netă a fost 1.699.198 de lei.


Citeşte şi:

La Fontanella, un local cu mâncare bună din bucătăria italiană şi românească (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Restaurantul La Fontanella din Mamaia, un local fără nimic deosebit care să mă determine să revin (galerie foto)

17 Aug 2016 10208

umblat.ro O cafea „corectă”, la malul mării

28 Jan 2016 5714

La Fontanella, un local cu mâncare bună din bucătăria italiană şi românească (galerie foto)

23 Jan 2016 7783