Veste proastă pentru Radu Mazăre! Judecătorii nu-i revocă mandatul de arestare. Fostul primar solicită rejudecarea Dosarului Retrocedărilor

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României nu va revoca mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, în dosarul în care a fost condamnat în primă instanţă la 9 ani şi 10 luni de închisoare. În prezent, Radu Ştefan Mazăre se află în detenţie, el fiind condamnat definitiv la nouă ani de închisoare în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa.
 
În acest ultim dosar, fostul primar al municipiului Constanţa contestă pedeapsa, primul termen fiind stabilit pentru data de 27 septembrie. Mazăre cere rejudecarea acestui dosar pe motiv că procesul s-a derulat în lipsa sa, fostul primar fiind plecat în Madagascar în timpul cercetării judecătoreşti.
 
În concret, Radu Mazăre a formulat o contestaţie în anulare, acţiunea reprezentând în fapt o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se urmăreşte, în cazul nostru, anularea deciziei pronunţate, rejudecarea ori completarea judecăţii în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa.
 
Conform datelor oficiale, decizia din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa a mai fost contestată, alături de Radu Mazăre, de Paraschiva Barbu, condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani, Marius Puşcaşi, condamnat la trei ani de închisoare, Carmen Puşcaşi, condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani şi Dima Alin Horaţiu, condamnat la şase ani de închisoare.
 
Amintim că, în 2005, procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au deschis dosarul penal cu numărul 29/P/2005, în care primarul Constanţei de la vremea respectivă, Radu Ştefan Mazăre, era cercetat pentru modul în care fuseseră restituite terenurile deţinute de foştii boieri ai oraşului şi preluate în timpul regimului comunist. După trei ani de anchetă, în luna octombrie 2008, DNA a trimis dosarul spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti. Potrivit rechizitoriului, prejudiciul a fost estimat la 114 milioane de euro. Acuzaţi: Radu Mazăre, pe atunci primar al Constanţei, Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, şi alţi angajaţi ai Primăriei Constanţa, oameni de afaceri, societăţi, evaluatori şi notari publici. În total, 37 de inculpaţi.
 
În acest dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dictat aproape 120 de ani de închisoare:
 
Radu Ştefan Mazăre: nouă ani de închisoare
Nicuşor Daniel Constantinescu: cinci ani de închisoare.
Constantin Racu: şase ani şi zece luni de închisoare.
Daniela Ramona Dospinescu: şapte ani şi şase luni de închisoare.

Ion Marica: cinci ani de închisoare.
Cristian Talpău: patru ani de închisoare.
Nora Alina Chircă: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.

Dan Miron: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
Bogdan Ghiţulescu: patru ani de închisoare.
Răsvan Mircea Tudorache: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
Paraschiva Barbu: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
Niculae Nejloveanu: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
Mihai Sergiu Ceacîreanu: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de şapte ani.
Bogdan Gabriel Sandu: patru ani de închisoare.
Daniel Ene: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de şapte ani.
Georgică Giurgiucanu: cinci ani şi şase luni de închisoare. Foarte important, Înalta Curte a trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti cu privire la infracţiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), reţinută în sarcina inculpatului Giurgiucanu Georgică.
Emil Dragoş Săvulescu: cinci ani şi şase luni de închisoare.
Aurel Jean Andrei: doi ani se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Cristina Budei: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Viorel Pană: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Mihai Camboianu: cinci ani de închisoare.
Valentin Gheorghe Ionescu: cinci ani de închisoare.
Cristian Borcea: cinci ani de închisoare.
Ruxandra Luminiţa Darie: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Marius Puşcaşi: trei ani de închisoare.
Carmen Puşcaşi: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
 
Înalta Curte a încetat procesul penal faţă de inculpatul Andrei Sozanski pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (pct. F - Rechizitoriu).
 
Graţiela Rusu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Sanda Gabriela Radu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Claudia Cealera: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Luminiţa Călătoru: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Silvia Stanciu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Dima Alin Horaţiu: şase ani de închisoare.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un nou termen în instanță în dosarul dintre Asociaţia fondată de Mazăre și Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța

19 Apr 2024 258

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 1000

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 3772

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 651

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 620

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 597

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 819

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 812

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 612

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 836

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1399

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1100

Proces pe vila în care a stat Mazăre! Dosarul, amânat pentru studierea actelor depuse

13 Feb 2024 949

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1473

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1667