Victimă a sistemului de sănătate? Un constănţean a dat în judecată Spitalul Judeţean după ce a fost operat la Cardioscan. Ce solicită fostul pacient şi de ce

Ajuns în faţa Judecătoriei Constanţa, reclamantul a considerat că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa trebuie să suporte costurile de spitalizare pentru pacienţii spitalizaţi, inclusiv pentru medicaţia şi procedurile pe care aceştia le efectuează în perioada în care sunt internaţi.
 
Un bărbat din Constanţa a chemat la judecată Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în vederea recuperării a aproximativ 25.000 de lei, bani pe care i-a plătit clinicii private de cardiologie Cardioscan, unde a fost operat de două ori, deşi era asigurat!
 
Concret, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, reclamantul a solicitat Judecătoriei Constanţa obligarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa la plata unei sumei reprezentând plăţile avansate de reclamant în urma investigaţiilor chirurgicale de implant de stenturi la inimă, a dobânzii legale aferente debitului principal, până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
 
În faţa judecătoarei Anca Ramona Pârlățeanu, magistrat al Judecătoriei Constanţa, învestit cu soluţionare cauzei, bărbatul a arătat că este suferind de cardiopatie hipertensivă de aproape 30 de ani şi că, de-a lungul anilor, a fost internat de mai multe ori în regim de urgenţă.
 
Mai mult decât atât, în anul 2014 s-a internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa din cauza unui infarct miocardic acut.
 
Cel în cauză a mai relatat că, după investigaţii medicale, un doctor i-a spus că, în lipsa unei angioplastii, operaţie de implant de stent la nivelul inimii, viaţa îi este pusă în pericol. Totodată, i s-ar mai fi spus şi că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa nu este în măsură să îi asigure o astfel de intervenţie, motiv pentru care singura variantă valabilă era să fie operat în regim privat, mai precis, de angajaţii unei societăţi cu sediul în spital (Cardioscan), care avea aparatura necesară unei asemenea intervenţii chirurgicale.
 
Reclamantul a mai subliniat că, la momentul respectiv, nu a avut o altă soluţie pentru a beneficia de soluţiile respective, iar ca asigurat trebuia să se treacă pe o listă şi să aştepte să fie disponibilă o asemenea operaţie. Cel în cauză a mai arătat că un astfel de scenariu putea să îi aducă moartea.
 
Astfel, constrâns de situaţie, bărbatul a încheiat contractele de prestări servicii nr. (…), respectiv nr. (…) cu societatea comercială anterior precizată, în timp ce era internat la Spitalul Judeţean. Ulterior, pacientul a fost supus la două operaţii, sens în care a achitat 9.900 de lei şi 15.800 de lei.
 

Ajuns în faţa Judecătoriei Constanţa, reclamantul a considerat că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa trebuie să suporte costurile de spitalizare pentru pacienţii spitalizaţi, inclusiv pentru medicaţia şi procedurile pe care aceştia le efectuează în perioada în care sunt internaţi. Prin urmare, pacientul este de părere că ar fi trebuit să beneficieze, în calitate de asigurat, de serviciile medicale respective în mod gratuit.
 
În urma deliberărilor, instanţa a concluzionat că, deşi reclamantul a susţinut că intervenţiile chirurgicale au fost făcute în regim de urgenţă, nu există dovezi că, dincolo de necesitatea contestată a acestor intervenţii, ar fi fost cazul unei urgenţe medico-chirurgicale.

 
Prin urmare, instanţa a apreciat că reclamantul a fost cel care a optat pentru o asemenea variantă, respectiv de a fi operat la o instituţie medicală particulară.
 
„De altfel, pârâtul (n.r. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa) nu avea obligaţia, şi nici dreptul de a efectua asemenea intervenţii medicale privind procedurile de dilatare percutanată a stenozelor arteriale deoarece la nivelul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa nu exista la acel moment (în anul 2004) angiograf, şi nici specialist pentru montarea stenturilor. Or, afecţiunile de care suferea la acel moment reclamantul sunt tratate în sistemul public (…).
 
În fapt, reclamantul, aşa cum a arătat, a refuzat introducerea sa pe o listă de aşteptare pentru a beneficia de un eventual transfer la o unitate spitalicească publică (…), astfel că intervenţiile au fost realizate nu în cadrul Secţiei de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, ci în cadrul spaţiilor medicale ale unităţii medicale private SC Cardioscan SRL, unitate care nu era inclusă în programul de boli cardiovasculare privind efectuarea procedurilor de dilatare percutanată a stenozelor arteriale“, se arată în motivarea instanţei de judecată.
 
Mai mult, instanţa a mai decis: „Concluzionând, cererea reclamantului, astfel cum a fost ea formulată, nu poate fi apreciată ca întemeiată, întrucât Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, la data intervenţiilor medicale suportate de reclamant, nu participa şi nu furniza servicii medicale de specialitate în cadrul Programului Naţional de Sănătate de Boli Cardiovasculare. Pentru anul 2014, pârâtul nu a contractat cu Casa de Asigurări de Sănătate decât pachete de bază. Procedurile de dilatare percutanată a stenozelor arteriale la care a fost supus reclamantul nu se circumscriu pachetului de servicii medicale de bază de care ar fi putut beneficia în calitate de asigurat. (…)“.
 
În contextul celor mai sus precizate, instanţa a respins cererea reclamantului în contradictoriu cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
 
Nemulţumit, pacientul operat a atacat decizia Judecătoriei Constanţa la Tribunalul Constanţa, instanţă care a stabilit primul termen în apel pe data de 16 martie.

Citeşte şi: 

Umbra lui Strutinsky
Soţia vicelui Făgădău, de la Pozimed la Cardioscan (document)​


Jaful descoperit de Curtea de Conturi la Spitalul Judeţean Constanţa. Asocierea Pozitron - Medimar - Cardioscan, în raport (document)

Ce a aprobat noul Consiliu de Administraţie al Spitalului Judeţean
Va primi Cardioscan 50.000 de euro pe lună de la CJC?


Pe cât s-au înţeles!
ZIUA de Constanţa prezintă contractul Cardioscan încheiat cu Spitalul Judeţean valabil 15 ani! (document)​


CJC va studia oportunitatea serviciilor Cardioscan
Managerul Grasa îi vrea în spital, dr. Mut gândeşte în termeni de business (document)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Modificări în Cardioscan, societate înființată de Monica Gaitanidis-Făgădău şi Bogdan Mut-Vitcu

22 Jun 2021 3492

Cine sunt noii administratori ai Cardioscan SRL, firmă înfiinţată de soția primarului, Monica Gaitanidis-Făgădău

30 Jun 2020 3593

Înfiinţată de Monica Gaitanidis-Făgădău şi Bogdan Mut-Vitcu. Cine sunt noii acţionari ai Cardioscan SRL?

23 Nov 2019 3885

Noi precizări legate de tranzacţia dintre Centrul Medical „Policlinico di Monza“ SRL şi Cardioscan SRL

20 Oct 2017 5172

Din culisele tranzacţiei realizate de Monica Gaitanidis Făgădău şi dr. Bogdan Mut şi Centrul Medical „Policlinico di Monza“, noul acţionar unic al Cardioscan Ce spune conducerea Spitalului Judeţean despre contractul care expira în 2026

21 Jul 2017 11142

Tranzacție efectuată de soția primarului Decebal Făgădău. Centrul Cardioscan din Constanța preluat de Spitalul Monza

19 Jul 2017 7615

Jaful descoperit de Curtea de Conturi la Spitalul Judeţean Constanţa. Asocierea Pozitron - Medimar - Cardioscan, în raport (document)

03 Feb 2017 34303

Ce a aprobat noul Consiliu de Administraţie al Spitalului Judeţean Va primi Cardioscan 50.000 de euro pe lună de la CJC?

30 Jul 2016 4956

Pe cât s-au înţeles! ZIUA de Constanţa prezintă contractul Cardioscan încheiat cu Spitalul Judeţean valabil 15 ani! (document)

22 Jul 2016 11970

CJC va studia oportunitatea serviciilor Cardioscan Managerul Grasa îi vrea în spital, dr. Mut gândeşte în termeni de business (document)

15 Jul 2016 5931

Sondaj de opinie 74% dintre respondenţi, sceptici privind punerea în funcţiune a angiografului primit gratis de Spitalul Judeţean Constanţa

21 Dec 2015 3706

UPDATE. Căpăţînă protejează Cardioscan? Dr. Deac - „Constanţa nu a reuşit să obţină autorizaţiile pentru angiograf. Este rea-voinţă!“ (galerie foto)

10 Dec 2015 11076