Victorie pe terenuri pentru prefect Palaz l-a făcut KO pe Nicuşor. Definitiv şi irevocabil

cap_1.jpgCurtea de Apel Constanţa a admis recursul formulat de prefectul Claudiu-Iorga Palaz în dosarul 6168/118/2010 având ca obiect anularea Hotărârii nr. 9/2010 a Consiliului Local al comunei Chirnogeni, prin care s-a aprobat darea în administrarea Consiliului Judeţean Constanţa a unor imobile (terenuri) în vederea înfiinţării de pepiniere silvice în comuna Chirnogeni, localitatea Plopeni

Decizia este definitivă şi irevocabilă, terenul rămânând în continuare în posesia unităţii administrativ-teritoriale Chirnogeni.

Povestea privind predarea de teren către CJC pentru înfiinţarea pepinierelor silvice a început în 2010, când, prin adresa nr. 6092 din 29 martie 2010, preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, a solicitat primarilor din judeţ iniţierea unor hotărâri prin care să se treacă în administrarea Consiliului Judeţean suprafeţe de teren aparţinând localităţilor în vederea împăduririi/înfiinţării de pepiniere silvice. Ulterior, prefectul a atacat în instanţă hotărârile adoptate de consiliile locale care au urmat sfatul preşedintelui CJC. Mai exact, este vorba de renunţarea la peste 350 de hectare de teren de către consiliile locale Medgidia, Chirnogeni, Crucea, Cobadin şi Mircea Vodă, procesele fiind în curs de derulare, mai puţin cel referitor la Chirnogeni, câştigat de prefect.

Despre această situaţie Claudiu-Iorga Palaz spune că hotărârea prin care Consiliul Local Chirnogeni renunţă la terenuri în suprafaţă de 219,7 ha din domeniul privat şi public al comunei în favoarea Consiliului Judeţean Constanţa în vederea includerii în Programul judeţean de înfiinţare a pepinierelor silvice s-a dovedit a fi nelegală. „Pe lângă faptul că mare parte din aceste terenuri nu permit instalarea şi dezvoltarea vegetaţiei de tip forestier conform dispoziţiilor Codului Silvic, mi se pare nefiresc ca atâta timp cât cetăţenii solicită de ani de zile comisiilor locale de fond funciar retrocedarea terenurilor, primăriile să renunţe la terenurile care aparţin oamenilor şi să le pună la dispoziţia lui Nicuşor Constantinescu, la presiunea acestuia. Judeţul nostru are nevoie de un program de împădurire, dar acesta trebuie făcut cu respectarea prevederilor legale şi nu în detrimentul proprietarilor de terenuri, agricultorilor sau crescătorilor de animale", mai spune prefectul.

chirnogeni_-_Cristian_Darie_01.jpg

Darie: „Noi am cheltuit bani să facem terenul apt pepinieră"

Contactat telefonic, vicepreşedintele CJC, Cristian Darie, ne-a spus că, din cunoştinţele sale, în urmă cu câteva luni, instanţa s-ar fi pronunţat definitiv şi irevocabil în favoarea hotărârii de Consiliu Local. „Ceea ce noi facem şi vrem să le oferim copiilor şi nepoţilor noştri pentru următorii câţiva zeci de ani nu are niciun aspect politic. Nu facem campanie, nu câştig niciun venit. Noi ne gândim cum să folosim puţinii bani pe care îi avem într-un scop nobil, pentru generaţiile viitoare. Dacă vroiam să facem o manglă, o făceam. Cel mai uşor în ţara asta este să faci facturi", spune vicele CJC. Despre terenul dat de CL Chirnogeni pentru perdele forestiere, Darie spune că şi cel de la Medgidia, dar şi cel de la Chirnogeni nu aveau cum să fie date ca terenuri pentru retrocedări. „Zona de la Chirnogeni era un focar de infecţie, dereaua satelor din zonă se ducea în acest loc. Noi am cheltuit bani ca să facem terenul apt pentru pepinieră. Aştept să vină prefectul cu buldozerul să distrugă toată pepiniera", mai spune Darie.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 148

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 603

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 547

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 522

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 743

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 550

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 657

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 711

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 520

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 578

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 555

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 777

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3405

Complexul Cleopatra din Mamaia, deținut de famila lui Vasile Chirondojan, fost consilier local din Constanța, de vânzare. Iată cât cer proprietarii!

02 Apr 2024 14178

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 935