Zeci de teze de doctorat de la Universitatea „Ovidius”, făcute publice de Ministerul Educaţiei. Universitatea Maritimă - nicio lucrare


Zilele acestea, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a demarat procesul de publicare a tezelor de doctorat susţinute din anul 2016 şi până în prezent, după ce, la jumătatea lunii trecute, ministrul Monica Anisie afirma că nu ar fi posibil acest demers decât cu acordul autorului, contrar celor prevăzute de Legea educaţiei, şi anume că „Teza de doctorat este un document public”.
 
De altfel, luna trecută, ministrul Educaţiei promitea publicarea a 7.000 de teze de doctorat, anunţând, totodată, că cele 55 de instituţii organizatoare de studii universitare de doctorat - între care patru particulare şi una aparţinând Academiei Române - vor fi evaluate şi de evaluatori externi. În sistemul universitar românesc există 214 şcoli doctorale şi peste 400 de domenii de doctorat, în care sunt cuprinşi circa 21.000 de studenţi.
 

În numele transparenţei

 
La audierea în comisiile de specialitate ale Parlamentului, de miercuri, 4 martie, acelaşi ministru Monica Anisie afirma: „M-am aplecat încă din decembrie asupra acestui fapt şi iată că astăzi, chiar în acest moment, puteţi intra pe site să vizualizaţi primele teze pe care noi le-am pus în transparenţă”.
 
Ieri, la ora documentării, era afişată următoarea precizare: „În această secţiune se pot accesa tezele de doctorat înregistrate în platforma naţională sau link-urile la publicaţie (conform HG 681/2011 cu modificările şi completările ulterioare), în funcţie de opţiunea studentului-doctorand referitoare la publicarea tezei de doctorat:
- 760 teze care nu au solicitat publicare distinctă, marcate cu culoarea verde;
- 71 teze care au solicitat publicare distinctă şi au transmis link-ul la publicaţie, marcate cu culoarea albastră;
- 390 teze care au solicitat publicare distinctă şi se află în perioada de graţie, marcate cu culoarea galbenă;
- 200 teze care au solicitat publicare distinctă, au depăşit perioada de graţie, nu au transmis link şi se pot descărca, marcate cu culoarea portocaliu;
- zero teze blocate de refuzul justificat trimis de autor pentru nepublicarea tezei de doctorat, conform procedurii, marcate cu culoarea roşie.
Platforma naţională este administrată de Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC) prin UEFISCDI, instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea MEC.

Autorul fiecărei teze de doctorat este pe deplin responsabil pentru respectarea legislaţiei privind drepturile de autor şi a legislaţiei privind protejarea datelor cu caracter personal”.

 
Consultând platforma, la ora documentării am găsit postate 27 de lucrări susţinute la Universitatea „Ovidius”, în cadrul a patru din cele cinci şcoli doctorale: de medicină, de ştiinţe aplicate, ştiinţe umaniste sau teologie (a cincea fiind şcoala doctorală de matematică). Facem precizarea că această universitate are alocată, pe site-ul oficial, o secţiune distinctă.
În schimb, Universitatea Maritimă din Constanţa, cu o şcoală doctorală de inginerie mecanică şi mecatronică, nu apare, deocamdată, cu nicio lucrare.

 
Citeşte şi:

Purtătorul de cuvânt al MAI Monica Dajbog, declaraţie de presă cu privire la procesul de verificare a tezelor de doctorat de la Academia de Poliţie

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului Concurs de manuscrise „Teze de doctorat pe subiecte de istorie recentă”. Până când vă puteți înscrie

02 Jun 2022 1095

Ce spune Arhiepiscopia Tomisului despre tezele de doctorat plagiate

25 May 2021 1915

Universitatea „Ovidius” din Constanţa Ce a decis Consiliul de Administrație în cazul tezelor de doctorat vizate, coordonate de prof. univ. dr. ÎPS Teodosie

25 May 2021 1713

Universitatea „Ovidius” din Constanţa, precizări despre autenticitatea unor teze de doctorat, coordonate de prof. univ. dr. ÎPS Teodosie

24 May 2021 1787

Patru manuscrise, selectate de experții IICCMER pentru concursul tezelor de doctorat pe istorie recentă

30 Sep 2020 1699

#citeșteDobrogea Marius Oprea sau despre poezia istoriei

22 May 2020 2954

Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" a depus reclamaţii de plagiat. Cine sunt cei vizaţi (documente)

11 Oct 2018 2508