ZIUA de Constanța #sărbătoreșteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul: A treia ediție „Ziua Dobrogei“ rememorează o zi istorică pentru constănțeni

Astăzi, 23 noiembrie 2019, cotidianul ZIUA de Constanța celebrează cei 141 de ani de la revenirea la patria-mamă, zi în care Constanța, în anul 1878, a sărbătorit feeric momentul sosirii trupelor.
 
În acea zi istorică, orașul era împodobit, ca pretutindeni, cu tricolorul românesc, iar în port sute de drapele ale marelui pavoaz erau arborate pe catargele vapoarelor diferitelor state. Potrivit telegramelor vremii, peste 5.000 de persoane, care au manifestat cu însuflețire pentru statul român, au luat parte la festivitățile prilejuite de acest eveniment istoric.
 
Peste vechea stăpânire a lui Mircea din 1393 se așternea, la 23 Noiembrie 1878, noua stăpânire românească, de sub domnia Prințului Carol I. În amintirea acestei zile, s-a numit Piața 23 Noiembrie, locul ocupat acum de clădirea oficiului poștei (amplasamentul statuii Lupoaicei).
 
Trupele care au ocupat orașul pentru a le înlocui pe cele rusești au fost Batalionul IV Vânători și o baterie din Regimentul 1 Artilerie; iar pe 1 Decembrie 1878, avea să vină din Tulcea, unde era Comandamentul Diviziei active, un escadron și Stat majorul Regimentului 2 Roșiori.
 
Am spus-o și o vom susține de fiecare dată când vom avea prilejul: nicio sărbătoare mai mare decât Ziua Națională a României n-ar trebui să fie trecută în calendarele dobrogenilor ca acest 23 Noiembrie, moment consemnat și de documentele aflate în Arhivele Statului București, fond Ministerul de Interne.
 

Flacăra „Spiritul Dobrogean”, adusă la evenimentul ZIUA de Constanța

 
La fel ca acum doi ani, la prima ediție „Dobrogea 139 de ani - și acum un an Etniile împreună pentru Dobrogea”, campania ZIUA de Constanța dedicată celebrării Dobrogei, la 141 de ani de la revenirea la patria-mamă, atinge sâmbătă, 23 noiembrie 2019, punctul culminant, cu evenimentul din sala „Remus Opreanu”, a Consiliului Județean Constanța, aflat la cea de-a treia ediție, cu o temă în premieră -„Dobrogea în documente diplomatice românești. 1878-1884”.
 
Comunitatea Elenă Elpis Constanța s-a alăturat demersului publicistic al cotidianului ZIUA de Constanța, organizând două momente extrem de importante.
 
La ora 10, la Cimitirul Central din Constanța, are loc o slujbă de pomenire a unuia din ctitorii și - putem spune - fondatorul presei moderne dobrogene, Constantin N. Sarry, născut în același an în care Dobrogea se întorcea la patria-mamă, în 1878, cel ce a luptat pentru o presă independentă, dedicată culturii și literaturii, închinând tot ceea ce a scris Dobrogei și dobrogenilor în cei peste 40 de ani de presă, „Dobrogea Jună” fiind publicația sa de suflet. Se va ține un moment de reculegere în memoria acestui spirit încă viu al presei dobrogene. Slujba de pomenire va fi ținută de pr. arhim. Andrei Tudor, starețul Mănăstirii Dervent.
 
La ora 13.00 , la Biserica Greacă „Schimbarea la Față“ („Metamorphosis“), se oficiază un Te Deum, pe scările bisericii, ținut de ÎPS Teodosie și un sobor de preoți, unde vor participa Garda de Onoare și Fanfara RAJA, „Muzica Apelor”, dirijor Inga Postolache, moment ce va recrea istoria din anul 1878, fiind imortalizat printr-o fotografie ce va sta mărturie alături de cea făcută în același loc în 1878.
 
La ora 13.30, în acordurile Fanfarei RAJA „Muzica Apelor”, delegația de invitați se va îndrepta către Consiliul Județean Constanța.
După primirea oaspeților, la ora 14, manifestarea va fi deschisă de directorul general al ZIUA de Constanța, Claudia Tanislav, cuvântul de bun venit fiind urmat de un moment cu totul aparte. Un grup de elevi vor introduce Flacăra „Spiritul Dobrogean” , o inițiativă a Instituției Prefectului - Județul Constanța și a Direcției Județene pentru Sport și Tineret. Cu acest prilej, prefectul județului Constanța, Dumitru Jeacă, va susține un discurs.
 
La ora 14.10, un grup de studenți de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ va ridica pe catarg drapelul național, într-un ceremonial care va inaugura cea de-a treia ediție a evenimentului Ziua Dobrogei, organizat de cotidianul ZIUA de Constanța.
 
Arhidiaconul Florian Popa, membru în Corala bărbătească ortodoxă „Armonia" - dublu medaliată cu aur la Olimpiada Internațională „World Choir Games" din SUA, va intona Imnul României, iar tenorul Iulian Bratu, solist al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, va interpreta Imnul Dobrogei, imn compus de regretatul compozitor Dumitru Lupu, pe versurile poetei Carmen Aldea Vlad. 
 
La ora 14.20 va lua cuvântul prof. univ. Valentin Ciorbea, inițiatorul temei ediției din acest an, „Dobrogea în documente diplomatice românești 1878-1884” - titlul cărții lansate în cadrul acestui eveniment de reputatul profesor universitar și de dr. Florin Stan.
 
La ora 14.30, Mirela Matichescu, administratorul public al județului Constanța, și Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța, vor susține discursurile ca oficialități ale județului Constanța.
 

Trei volume esențiale pentru istoria Dobrogei

 
Urmează, de la ora 14.50, momentul lansării celor trei volume, primul fiind cel semnat de prof. univ. Valentin Ciorbea și de drd. Florin Stan - „Dobrogea în documente diplomatice românești. 1878-1884”, o valoroasă lucrare ce reconstituie o perioadă extrem de importantă în devenirea provinciei dintre Dunăre și Mare.
 
Cel de-al doilea titlu lansat este o reeditare a volumului „Amintiri și povestiri” al savantului constănțean Garabet Kumbetlian, care a fost susținută financiar de TOMIS PLUS. Volumul va fi prezentat de dr. Liviu Merdinian - președintele Uniunii Armenilor din România - filiala Constanța.

Cel de-al treilea volum lansat (cu sprijinul financiar al ZIP ESCORT) este „#DobrogeaAcademică, finalitatea unui demers jurnalistic care va rămâne în istorie și care va fi prezentat de prof. Vasile Nicoară – directorul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”.
 
Ca demni reprezentanți ai Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, recent aureolați cu titlul de Cetățeni de Onoare ai municipiului Constanța
academicienii Petre T. Frangopol și Marian Traian Gomoiu vor transmite mesajele de prețuire pentru Dobrogea, prin intermediul unor înregistrări video.

Tot la apariții editoriale menționăm că același moment, al sărbătoririi Zilei Dobrogei la 141 de ani de la revenirea pe harta României, a prilejuit cotidianului ZIUA de Constanța tipărirea unui ziar în ediție specială, iar vicepreședintele Comunității Elene Elpis, Mihnea Hagiu, a avut inițiativa distribuirii în sală a memorabilei Proclamații a Principelui Carol I, document de covârșitoare însemnătate istorică.
 

Cinci personalități care au binecuvântat pământul dobrogean

 
În ultima parte a evenimentului, de la 15.30, respectând tradiția, cotidianul ZIUA de Constanța va acorda, și anul acesta, distincția „Meritul Dobrogean“, însoțită de această dată de medalia „Dionisie Exiguul”. 

 
Considerat „părintele Erei creștine”, Dionisie Exiguul s-a născut în Dobrogea și a fost cel care a calculat pentru prima dată anul nașterii lui Iisus Hristos – Anno Domini. Ambele distincții constituie un prilej de readucere în atenția publică a unor personalități care, prin activitatea lor, au binecuvântat pământul dobrogean.
 
Arheologul și istoricul Petre Diaconu va fi omagiat de istoricul Marius Oprea, fondator al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, iar distincțiile vor fi primite de părintele Andrei Tudor, starețul Mănăstirii Dervent, exarh al mănăstirilor.
 
Laudatio pentru colonel Marin Ionescu Dobrogianu va fi citit de prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, iar distincțiile vor fi ridicate de prof. Carmen Mitican, directorul Școlii gimnaziale nr. 16 „M.I. Dobrogianu”. Un grup de elevi ai acestei unități de învățământ vor oferi un mic program artistic, îndrumați fiind de prof. Alexandrina Roxana Gurău.
 
Fizicianul dobrogean Musa Geavit, membru corespondent al Academiei Române, va fi omagiat de prof. univ. dr. Mihail Gîrțu, prorector al Universității „Ovidius”, iar distincția va fi ridicată de sora savantului, Sevinci Mutalip.
 
Laudatio pentru prozatorul, poetul, memorialistul și criticul literar Pericle Martinescu  va fi citit de conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan, distincțiile urmând a fi ridicate de Mariana Teodorescu, nepoata scriitorului..
 
Cea de-a cincea personalitate omagiată de ZIUA de Constanța este Constantin Sarry  - director timp de patru decenii al ziarului „Dobrogea Jună”, al cărui Laudatio va fi citit de jurnalista Feri Predescu, iar distincțiile vor fi primite de Mirel Stănescu, Niculae Chiselef, Gogu Cușa, deținuți politici, placheta urmând a fi trimisă în Canada la nepotul George Sarry, al cărui mesaj video va putea fi vizionat în sala Remus Opreanu.
 
Evenimentul se va încheia cu o înregistrare a Imnului Dobrogei realizată la Ateneul Român, iar în holul sălii „Remus Opreanu” Fanfara RAJA „Muzica Apelor” va încânta invitații, în semn de rămas-bun până la următoarea ediție.
 
Partenerii care s-au implicat în organizarea celei de-a treia ediții a evenimentului Ziua Dobrogei sunt: Mănăstirea Dervent, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“, Evenimentul Zilei, Adevărul, Antena 3 Constanța, Editura EX PONTO, Imago Studio, Arhivele Naționale ale României, Academia Oamenilor de Știință, Comunitatea Elenă „Elpis“, Baroul Constanța, Universitatea „Ovidius“, COMVEX SA.
 
Citește și:
 
ZIUA de Constanţa #sărbătoreşteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul „Ziua Dobrogei“, la a treia ediţie, cu o temă în premieră - „Dobrogea în documente diplomatice româneşti. 1878-1884“
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#sărbătoreșteDobrogea141: Mesajul prefectului județului Constanța, Dumitru Jeacă

#sărbătoreșteDobrogea141: Mesajul prefectului județului Constanța, Dumitru Jeacă

8868
#sărbătoreșteDobrogea141: Mesajul primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău

#sărbătoreșteDobrogea141: Mesajul primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău

8260
#sărbătoreșteDobrogea141: Mesajul Mirelei Matichescu, administratorul public al județului Constanța

#sărbătoreșteDobrogea141: Mesajul Mirelei Matichescu, administratorul public al județului Constanța

7809
#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Pericle Martinescu (1911-2005)

#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Pericle Martinescu (1911-2005)

2965
#sărbătoreşteDobrogea141:  „Meritul Dobrogean“ pentru Pericle Martinescu

#sărbătoreşteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Pericle Martinescu

3698
#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Constantin Sarry

#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Constantin Sarry

3069
#sărbătoreşteDobrogea141:  „Meritul Dobrogean“ pentru Constantin Sarry

#sărbătoreşteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Constantin Sarry

9437
#sărbătoreşteDobrogea141:  „Meritul Dobrogean“ pentru Geavit Musa

#sărbătoreşteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Geavit Musa

16882
#sărbătoreşteDobrogea141:  Laudatio Geavit Musa

#sărbătoreşteDobrogea141: Laudatio Geavit Musa

5744
#sărbătoreşteDobrogea141:  Moştenire pentru cei care încă nu s-au născut. Ziua Dobrogei, celebrată de cotidianul ZIUA de Constanţa (galerie foto+video)

#sărbătoreşteDobrogea141: Moştenire pentru cei care încă nu s-au născut. Ziua Dobrogei, celebrată de cotidianul ZIUA de Constanţa (galerie foto+video)

8410
ZIUA de Constanța #sărbătoreșteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul:  A treia ediție „Ziua Dobrogei“ rememorează o zi istorică pentru constănțeni

ZIUA de Constanța #sărbătoreșteDobrogea141, sub semnul lui Dionisie Exiguul: A treia ediție „Ziua Dobrogei“ rememorează o zi istorică pentru constănțeni

6572
#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Petre Diaconu

#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Petre Diaconu

4750
#sărbătoreșteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Petre Diaconu

#sărbătoreșteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Petre Diaconu

5516
#sărbătoreşteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Marin Ionescu Dobrogianu

#sărbătoreşteDobrogea141: „Meritul Dobrogean“ pentru Marin Ionescu Dobrogianu

5777
#sărbătoreșteDobrogea141:  Laudatio Marin Ionescu Dobrogianu

#sărbătoreșteDobrogea141: Laudatio Marin Ionescu Dobrogianu

6420
#sărbătoreșteDobrogea141: LIVE TEXT. Slujbă de pomenire la mormântul lui Constantin Sarry, oficiată de Starețul Mănăstirii Dervent (galerie foto)

#sărbătoreșteDobrogea141: LIVE TEXT. Slujbă de pomenire la mormântul lui Constantin Sarry, oficiată de Starețul Mănăstirii Dervent (galerie foto)

5598
#sărbătoreșteDobrogea141: LIVE TEXT. Te Deum pe scările de la Biserica Greacă din Constanța. Semnificația evenimentului istoric (galerie foto)

#sărbătoreșteDobrogea141: LIVE TEXT. Te Deum pe scările de la Biserica Greacă din Constanța. Semnificația evenimentului istoric (galerie foto)

10037
LIVE TEXT: Eveniment unic în presa locală. Cotidianul ZIUA de Constanţa, pentru a treia oară, #sărbătoreşteDobrogea141 (galerie foto)

LIVE TEXT: Eveniment unic în presa locală. Cotidianul ZIUA de Constanţa, pentru a treia oară, #sărbătoreşteDobrogea141 (galerie foto)

8700
#sărbătoreșteDobrogea141:  Fizicianul Geavit Musa are un loc de onoare în istoria științei

#sărbătoreșteDobrogea141: Fizicianul Geavit Musa are un loc de onoare în istoria științei

5182
#sărbătoreșteDobrogea141: O evocare a lui Petre Diaconu - Mărturiile părintelui Andrei, stareţul Mănăstirii Dervent

#sărbătoreșteDobrogea141: O evocare a lui Petre Diaconu - Mărturiile părintelui Andrei, stareţul Mănăstirii Dervent

8925