dezvaluiri.ro Hoție la Teologie. Pr. Bogdan Chiriluță, mâna dreaptă a inculpatului Teodosie, a fraudat examenul de conferențiar universitar!

Raportul publicat de ARACIS a evidențiat nenumărate nereguli la Facultatea de Teologie din Constanța. Una dintre ele privea concursurile pentru funcții universitare. De aceea, Teologia a primit calificativul “încredere limitată”. Mai mult, zilele trecute, conducerea Facultății a fost decapitată, la mijloc fiind vorba despre fapte penale, se pare. Nici Arhiepiscopul Tomisului, inculpatul Teodosie Petrescu, nu se simte foarte bine fiind plasat sub control judiciar de către procurorii DNA pentru luare de mită și declarații false. În tot acest tablou sumbru nu putea lipsi omul cheie al Arhiepiscopiei, mâna dreaptă a lui Teodosie, arhidiaconul Bogdan Chiriluță.

Carte plagiată grosolan de pe site-ul Patriarhiei Române

În anul 2015, Bogdan Chiriluță, pe vremea aceea lector universitar, se înscrie la concursul pentru ocuparea postului de conferențiar, disciplina Studiul Noului Testament, la Facultatea de Teologie din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (UOC). Gurile rele spun că postul a fost scos la concurs cu dedicație pentru că se știa dinainte cine va fi viitorul conferențiar. Ca o curiozitate, Teodosie predă la Teologie, tot Noul Testament.
Pentru a completa cum se cuvine dosarul de concurs, omul lui Teodosie a atașat (era o cerință obligatorie) și o listă de cărți și studii/articole publicate la viața sa (32 de ani). Din această listă aflăm că Bogdan Chiriluță, care este și consilierul cultural al Arhiepiscopiei Tomisului, are publicate 5 cărți (toate la editura Arhiepiscopiei) și vreo 18 articole.

Luând una dintre cărțile sale aflate pe rafturile Bibliotecii Județene Constanța (doar două din cinci se găsesc la bibliotecă), „Rolul Bisericii Ortodoxe Române în Procesul de Integrare a României în Uniunea Europeană” (ed. Arhiepiscopiei Tomisului, 2015), am constatat că tânărul conferențiar a plagiat într-o proporție covârșitoare cartea!

Un articol de Călin GAVRILAȘ

Materialul complet poate fi citit pe www.dezvaluiri.ro.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Debut în instanță pentru ÎPS Teodosie, în procesul legate de salariile de la Universitatea Ovidius! Ce s-a întâmplat la primul termen

19 Apr 2024 424

Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 aprilie

18 Apr 2024 437

ÎPS Teodosie, contra Universității Ovidius, pentru 30.000 de euro! Procesul începe mâine

17 Apr 2024 519

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1382

Unde slujește în perioada următoare ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

15 Apr 2024 559

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 2004

Unde slujește în perioada următoare ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

11 Apr 2024 483

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

09 Apr 2024 590

Judecătoarea Adriana Stoicescu s-a dezlănțuit după ce ÎPS Teodosie le-a recomandat creștinilor să nu se căsătorească cu femei divorțate

07 Apr 2024 2510

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada următoare

05 Apr 2024 689

Unde va sluji IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, în perioada 2-5 aprilie

01 Apr 2024 541

Programul liturgic al IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada următoare

27 Mar 2024 611

Programul Liturgic al IPS Teodosie. Slujbe la Constanța și Suceava

25 Mar 2024 597

Sărbătoare mare pentru creștini! „La Buna Vestire a început legătura Cerului cu pământul“ (VIDEO)

25 Mar 2024 600

ÎPS Teodosie, primele declarații despre procesul cu Universitatea Ovidius – „Eu cu salariul meu făceam milostenie“ (VIDEO)

25 Mar 2024 1452