Restaurant Konak, un nou restaurant turcesc (galerie foto)

cap_4.jpgO apariţie recentă în peisajul constănţean, Konak este un restaurant cu specific turcesc. Mă aşteptam să îl găsesc, după cum îi spune şi numele, într-un conac sau într-o vilă, dar a trebuit să mă mulţumesc cu construcţia modernă, aducând a clădire de birouri, de pe strada Eliberării nr. 4. Mai exact, veţi găsi restaurantul lipit de complexul Brick Mall, intrarea în local fiind în dreptul staţiei de pe linia autobuzului 51. Locuri de parcare în faţa restaurantului sunt puţine, dar poţi lăsa maşina în parcarea de peste drum.

restaurant_konak_2.jpgAm intrat în localul micuţ, dar luminos. Spaţiul este decorat cu bun gust, în nuanţe deschise, iar lumina naturală care pătrunde prin geamurile de la stradă contribuie la aspectul curat şi îngrijit al restaurantului. Mese nu sunt foarte multe, astfel existând suficientă intimitate chiar şi atunci când restaurantul este plin. Privirea îmi este atrasă de tablourile imense cu scene orientale şi de candelabrele aurii, cu mărgele din sticlă. „Konak" suferă însă de o „problemă" comună a restaurantelor cu specific turcesc, şi anume mirosul de mâncare gătită sau în curs de preparare, care te loveşte şi te îmbie, deopotrivă, încă de la intrare. Asta, din cauza faptului că bucătăria şi sala de mese împart acelaşi spaţiu. Mirosul nu este excesiv totuşi, iar pentru cunoscători este ceva obişnuit şi nu poate decât să îţi stimuleze pofta de mâncare. Cât despre galantarul cu salate şi mâncăruri care te îmbie dintr-o latură a localului, imaginea acestuia îmi evocă amintirea unei cantine de tip „împinge tava", dar asta e doar în mintea mea.

Meniul este decent, cu preţuri decente, şi excelează mai ales la capitolul deserturi. Pentru cei care iubesc bucătăria turcească, fără a fi şi vorbitori de limba turcă, meniul este bilingv, riscul de a comanda „ciorbă de văcuţă" în loc de „orez cu lapte" fiind astfel redus la minim. Şi pentru că tot a venit vorba de ciorbă, am zis să o şi comand. Doar am zis, pentru că se pare că ciorba de burtă nu există decât în meniu şi... în visele mele. La recomandarea chelneriţei, am comandat o ciorbă de pui, turcească. Servirea a fost instantanee, dar am recuperat timpul aşteptând să mi se răcească bolul. Mică, dar concentrată şi foarte gustoasă, aşa aş putea să caracterizez porţia de ciorbă, iar pentru 8 lei, primeşti ciorba şi, din partea casei, lipia turcească, ardei iute şi o bucată de lămâie. Şi pentru că felul unu a fost deosebit de săţios am încercat ceva mai uşor la felul doi. Pentru numai 7 lei am comandat o salată de pui, care arată foarte bine, e pe măsură de gustoasă şi din care mănânci pe săturate.

Am o singură părere de rău, şi anume faptul că nu am mai avut timp şi de desert, dar pentru că restaurantul „Konak" mi-a făcut o primă impresie foarte bună voi reveni cu siguranţă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

mihaela petre

01 Nov, 2011 15:50

imi place foarte mult acest restaurant.mia placut servirea,mancarea si locatia.felicitari.

Articole asemanatoare

Fotoreportaj Primăvara își face simțită prezența în Constanța. Oamenii se bucură de soare (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2024 541

Firme Constanța Conducerea THR Marea Neagră - S.A, convocată în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

01 Apr 2024 611

Firme Constanța Schimbări în conducerea Dermomed SRL

25 Mar 2024 826

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența Alexe's Grand Imperial Ballroom SRL!

24 Mar 2024 1174

Un nou restaurant, deschis în județul Constanța. Cine este fondator

23 Mar 2024 1603

Restaurantele vor fi obligate prin lege să dea gratis clienților această băutură. Despre ce este vorba?

20 Mar 2024 632

SC Agrement Sport Club SRL solicită de la Agenția de protecție a mediului obținerea autorizației de mediu, amplasat în Mamaia Sat

20 Mar 2024 412

Cafenea nouă la Constanța! Iată în ce zonă

19 Mar 2024 4294

Firme Constanța Adunarea Generală a Hoteluri Restaurante Sud SA a decis numirea Gabrielei Alexe ca administrator unic

16 Mar 2024 581

Firme Constanța Se închid mai multe puncte de lucru ale THR Marea Neagră SA

08 Mar 2024 691

Firme Constanța Noi puncte de lucru deschise de Hoteluri Restaurante Sud SA, pe litoral

01 Mar 2024 607

Firme Constanța Restaurant cu specific turcesc deschis în Medgidia

15 Feb 2024 708

#DunăreaTuristică Sulina în anii 1930 - „Se găsesc în Sulina hoteluri, câteva restaurante, băcănii, cofetării, ceainării“

14 Feb 2024 5267

Un nou restaurant deschis în municipiul Constanța. Cine este fondator

14 Feb 2024 8673

Firme Constanța Schimbări semnificative anunțate de administratorul Hoteluri Restaurante Sud SA

05 Feb 2024 825