Dobrogea - File de istorie Istoria Teatrului de Stat Constanţa - partea I (1948-1958) - galerie foto

O descriere scurtă a teatrului constănţean, în cele ce urmează; acum: partea I (primii zece ani, 1948 - 1958).
 
Folosind imagini şi date din arhiva familiei; Valentina Şambra (mama mea) a însoţit teatrul constănţean timp de 36 de ani (1948-1984).
 
[Cap. 1] Valentina Şambra: o scurtă biografie
 
Născută Herman Popa Valentina. Tatăl ei a fost german; s-a numit Herman. Mama Valentinei (din familia Popa, originară din Turda) a ajuns la Constanţa după Primul Război Mondial. Părinţii Valentinei s-au despărţit însă, iar tatăl ei a emigrat în SUA.
 
Valentina a început şcoala primară la Bucureşti - la şcoală germană; a continuat apoi la Constanţa. Ea a purtat numele de familie Herman Popa până în 1945 (trecut aşa, de exemplu, în diploma de absolvire liceu); apoi a purtat câţiva ani numele Popa (după mama ei), până la căsătoria ei în 1949 cu Victor Şambra (tatăl meu).
 
Alăturat, o imagine cu Valentina, în uniformă de cercetaş; a făcut parte din cohorta „Ovidiu“, Constanţa. Aceasta a fost printre primele cohorte de cercetaşi din România - alcătuită în 1914 şi având jurământul depus la 8 martie 1915.
 
Sediul cohortei era pe strada Traian, în localul Liceului Teoretic de Fete „Domniţa Ileana“. Liceu înfiinţat în 1919, ca şcoală secundară de fete; avea numai un curs inferior, de şase clase secundare. Prima promoţie a fost în 1923 - când a primit numele de Şcoala secundară de fete „Domniţă Ileana“. A devenit Liceul de Fete „Domniţa Ileana“ în 1941.
 
Valentina a fost înscrisă la acest liceu, în cursul secundar, între 1939-1945.


Certificatul de absolvire a Liceului „Domniţa Ileana“, la 5 iunie 1945. În dreapta, adeverinţa care atesta că de la 1 octombrie 1948 Valentina a lucrat la Căminul (Ateneul) Popular „Filimon Sârbu“ Constanţa.
  
Împreună cu profesori şi colege de la „Domniţa Ileana“:

 
Câteva imagini cu Valentina Şambra (1946-1949):
 
[Cap. 2] Ateneul Popular „Ştefan Gheorghiu“, la Teatrul Elpis

 
Elpis este primul teatru din Constanţa, aparţinând Comunităţii Elene. Construit după planurile arhitectului francez L. Piver; inaugurat la 20 decembrie 1898.

O imagine cu „Elpis“ înainte de 1919 - cu faţada către stradă; în dreapta, planul sălii de teatru:
 
O imagine de ansamblu a zonei; în stânga este Biserica Greacă şi, alăturat, „Elpis“. Imaginea este după 1919 - când s-a adăugat o aripă laterală şi s-a schimbat faţada clădirii spre curtea bisericii:
  
În august 1959 a apărut această broşură:

„Teatrul de Stat Constanţa, 1 ianuarie 1951 - 23 august 1959“.

 
Bilanţul său până atunci:
-  79 de premiere
-  3.182 de spectacole
-  1.251.798 de spectatori
-  838 de spectacole în deplasare
 
În imaginea de mai jos este relatată pe scurt evoluţia teatrului profesionist / Teatrul de Stat Constanţa:
 
-  prima stagiune a început la 2 mai 1951, cu piesa „O scrisoare pierdută“. S-a jucat în sala „Filimon Sârbu“, care era în acel moment (1959, dată în care a apărut textul de mai jos) Teatrul Marinei Militare. Care a funcţionat în clădirea Teatrului „Elpis“.
 
-  noua clădire a Teatrului de Stat Constanţa s-a inaugurat la 7 noiembrie 1952, cu piesa „Ruptura“.
  
Imagini cu Valentina Şambra, la Ateneul Popular (pe scena Teatrului „Elpis“):
 
Pe lângă Valentina Şambra au jucat la cercurile teatrale de amatori şi alţi actori deveniţi profesionişti după 1951, când a apărut noul Teatru de Stat Constanţa; ca de exemplu: Romeo Profit, Jean Ionescu, George Stancu, Marieta Mihalcea, George Gheorghiu.
   
Urmează imagini din spectacole de teatru jucate pe scena Ateneului Popular „Filimon Sârbu“ / „Elpis“ (1948-1949), cu actriţa Valentina Şambra:
 
1948: „Steaua fără nume“, de Mihail Sebastian (rol principal):
 
Imagini din spectacolul „Rădăcini adânci“, de Gow şi d'Usseau, 1949 (a avut rol principal):
 
Imagini din spectacolul „O zi de odihnă“, de Kataev (a avut rol principal):

[Cap. 3] Teatrul de Stat Constanţa
 
Clădirea în care a luat fiinţă Teatrul de Stat Constanţa a fost vechea sala de gimnastică a Liceului „Mircea cel Bătrân“.
 
Alăturat, o imagine din 1 mai 1948 - cu ocazia defilării pe bulevardul Carol, bulevard care după 1945 s-a numit 23 August, iar azi se numeşte Tomis.
 
În spate se vede Liceul „Mircea“:
 
 Clădirea a fost extinsă între 1950-1952; a primit în faţă un portic cu şase pilaştri şi un vestibul. Sunt multe teatre în România care au un portic / vestibul similar la intrarea spectatorilor.
 
De exemplu: Teatrul Naţional, Bucureşti:
 
 O imagine cu clădirea modificată pentru noul teatru - gata să-şi primească spectatorii. Gardul exterior încă mai era prezent.
  
Gardul a dispărut; grădina din faţa teatrului a început să fie plantată:
 
 Teatrul, văzut de sus:
 
  
[Cap. 4] Jean Badea. El a fost mulţi ani secretar literar la Teatrul de revistă „Fantasio“; a scris şi documentat teatrul constănţean. În total, a avut 249 de lucrări, apărute în 244 publicaţii diferite (până în ianuarie 2015).
 
Ultimul său volum este „Dulcea povară - Schiţe de portret din lumea teatrelor constănţene“, apărut recent cu sprijinul ziarului ZIUA de Constanţa (lansarea volumului a fost iniţial programată pentru 9 decembrie a.c.).
 
Câteva portrete apărute în „România Liberă“, ianuarie 2003, semnate de Jean Badea:
 
Valentina Şambra:
  
- Mania Antonova, Marcela Sassu, Ion Drugan:
 
 [Cap. 5] Spectacolele Teatrului de Stat Constanţa. Prima parte: 1951-1958

Alăturat: premiera / spectacolul cu care a fost inaugurat Teatrul de Stat Constanţa (spectacol jucat pe scena „Elpis“):
 
S-a continuat apoi din toamna lui 1951, cu cea de-a doua stagiune; cu o piesă originală, autoare Maria Banuş: „Ziua cea mare“.
 
Evenimentul inaugurării clădirii Teatrului Dramatic din Constanţa avea să se producă în cea de-a treia stagiune.
 
În timp ce lucrătorii finisau clădirea şi instalau mochetele şi scaunele în sală, pe scenă se repeta premieră inaugurală; într-un timp extrem de scurt, decorurile neputând să se usuce bine până în seara premierei din 7 noiembrie 1952.
 
Cu acest spectacol a fost inaugurată noua clădire a teatrului:
  
Au urmat:
 
În imagini: Valentina Şambra, Marcela Sassu.

În imagini: Marcela Sassu, Mania Antonova
  
În imagini: Valentina Şambra
  
În imagine: Marcela Sassu 
 
În imagine: Valentina Şambra
 
 O imagine de ansamblu:
 
Anaid Tavitian:
 
„Că tânără actriţă, alături de Mania Antonova (interpreta rolului Doamna Warren), a dat viaţă personajului Vivie din «Profesiunea doamnei Warren» de G.B. Shaw, un personaj de mare semnificaţie în însăşi istoria dramaturgiei.
 
A fost o Vivie matură, cu un bogat univers de simţăminte, care ia decizii cu o inteligenţă lucidă şi pătrunzătoare. Vizavi de personalitatea şi clocotul cu care venea Mania Antonova, Valentina Şambra, învăluită în fumurile unei ţigări din care trăgea bărbăteşte, aborda o răceală tăioasă, care o făcea pe mamă [n.n. doamna Warren] să bată în retragere“.
 

O imagine de ansamblu; pe lângă actorii din acest spectacol, sunt şi alţi colegi actori, regizor, scenograf, personal de scenă.

Anaid Tavitian:

 
„În Lady Milford din «Intrigă şi iubire», de F. Schiller, actriţa Valentina Şambra a ştiut să dea textului suflet - şi ideii, glas. Cu o ţinută impecabilă, cu o rostire limpede şi inteligent gândită şi cu o filtrare foarte personală, ea a conferit personajului o notă inedită de tragică demnitate“.
 
În final: câteva imagini făcute de-a lungul timpului pentru teatrul constănţean:

Alăturat, imagini cu prieteni de familie ai Valentinei Şambra.
 
În dreapta, o imagine cu doamna Anaid Tavitian, care a fost, până în acest an, secretar literar, ulterior consultant artistic (din 2013) al Teatrului de Stat Constanţa. Mai precis, de la 3 octombrie 1978; an în care a terminat şi facultatea -Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“, cu triplă specializare: teatrologie, filmologie, TV.

Anaid Tavitian a preluat funcţia de secretar literar al teatrului constănţean de la Romeo Profit - cel care a făcut parte de la bun început din grupul de actori amatori şi apoi profesionişti constănţeni. Merită a fi menţionat şi faptul că din valoroasa echipă a secretarilor literari din cadrul Dramaticului constănţean a făcut parte şi Georgeta Mărtoiu, în perioada 1956-1990.

 Anaid Tavitian:
 
„Actriţa Valentina Şambra ocupă un loc de seamă în memoria mea afectivă. Ea face parte din generaţia de aur a artiştilor constănţeni care au zidit cu nemăsurată iubire pentru Thalia şi Melpomene un Edificiu care, iată, în 2016 sărbătoreşte 65 de ani.
 
Distinsă, o apariţie elegantă, calmă, a împrumutat toate acestea şi personajelor sale. Cu talent, cu farmec, cu o sensibilitate aparte, a creat roluri de o mare diversitate“.

Despre Dan-Eugen Șambra

 
S-a născut în Constanţa, în martie 1950. A absolvit Liceul „Mircea cel Bătrân“ și Facultatea de Automatică şi Calculatoare Bucureşti. În august 1986, a emigrat oficial cu familia în Germania, unde a lucrat, până la pensionare, la Siemens AG (din 2004, cu titlul Senior Engineer). A proiectat şi a pus în funcţiune proiecte de automatizare şi software diverse pe patru continente. La începutul anului 2011, a demarat ca administrator un forum despre istoria României / Dunăre / M. Neagră (design & structură proprie) - romaniaforum.info.

facebook.com/Dan.Sambra.1/ 

facebook.com/Dan.Sambra.2
 
Citeşte şi: 
 

Dan Şambra şi file de istorie dobrogeanã

Dobrogea - File de istorie
 
Dobrogea - File de istorie Pagini din trecutul orașului Constanța. Partea a V-a - DBSR


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Augusta

21 Dec, 2017 11:53

Bravo pentru articol Asteptam si continuarea, si poate o istorie a Operei Constanta.

Articole asemanatoare

In memoriam Toma Caragiu, fostul actor al Teatrului de Stat Constanța, plecat prea repede din această lume

03 Mar 2024 950

#DobrogeaDigitală Muezel Geambec, „porte-bonheur”-ul Teatrului de Păpuși

05 Jun 2021 3576

Teatrul de Stat aduce publicului constănțean patru spectacole de excepție.

23 Jan 2019 1984

Două comedii și o piesă cu iz istoric în ultimul weekend din acest an la Teatrul de Stat Constanța

11 Dec 2018 2001

Teatrul de Stat Constanţa îşi deschide stagiunea în acest weekend. Vezi care sunt spectacolele dedicate constănţenilor

09 Oct 2018 5552

Teatrul de Stat Constanța dă startul stagiunii 2018 - 2019 cu un program divers

08 Oct 2018 1965

UPDATE. Constanța. Colocviul „Noi forme de a spune vechile povești, pentru public diferit”, dedicat celor interesați de tradiții, legende, identitate culturală și istorică (galerie foto+video)

06 Oct 2018 2533

Spectacol româno-italian, în weekend, la Constanța

04 Oct 2018 2200

Va rămâne o amintire Casa cu iederă, de pe bulevardul Ferdinand, lângă Teatrul de Stat Constanța, a fost demolată (galerie foto + video)

27 Aug 2018 19218

O clădire istorică, situată pe bulevardul Ferdinand, lângă Teatrul de Stat Constanța, va fi demolată. Undă verde de la municipalitate (galerie foto)

30 Dec 2017 9074