Agrointel.ro CCR cere schimbarea legii conducerea fără permis a unui tractor pe drumurile publice – Pericol social!

Conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier de o persoană care nu posedă permis de conducere, prezintă pericol social ridicat, a decis ieri Curtea Constituțională. Cu unanimitate de voturi, CCR a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1) din Codul penal, care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, este neconstituțională.
 
 De asemenea, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 pct. 6) teza a doua din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. ”În argumentarea acestei soluții, Curtea a reținut că necorelarea dintre art. 335 alin. (1) din Codul penal şi art. 6 pct. 6 teza a doua din O.U.G. nr. 195/2002 determină un veritabil viciu de neconstituţionalitate, care rezultă din omisiunea reglementării, în cuprinsul art. 335 alin. (1) din Codul penal, a tractoarelor agricole sau forestiere ca obiect material al infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere”, se arată în comunicatul de presă al CCR.
 
Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. (1) din Codul penal şi art. 6 pct.  6) teza a doua din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care au următorul cuprins:
 
– Art. 335 alin. (1) din Codul penal: „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.”
 
– Art. 6 pct. 6) teza a doua din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: „În sensul prezentei ordonanțe de urgenţă, expresiile şi termenii de mai jos au următorul înțeles: (…)
 
6. (…) Vehiculele care se deplasează pe şine, denumite tramvaie, precum şi tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule.”
”Conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier de o persoană care nu posedă permis de conducere, prezintă pericol social ridicat şi aduce atingere unor valori sociale protejate prin Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care are drept scop tocmai asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulației pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieții, integrității corporale şi a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, valoare garantată de art. 22 din Constituție”, au considerat judecătorii Curții Constituționale a României.
 
Astfel, CCR consideră că dacă o asemenea faptă nu este descurajată prin mijloacele dreptului penal, are loc încălcarea valorilor fundamentale, ocrotite de Codul penal, precum drepturile şi libertățile cetățenilor, respectarea Constituției şi a legilor, care sunt consacrate prin art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală printre valorile supreme: ”De asemenea, Curtea a reținut încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție, deoarece imprecizia legislativă generează discriminări, fără a exista vreo motivare obiectivă şi rațională care să le justifice. Este în afara oricărui argument juridic rațional şi rezonabil ca o persoană care posedă permis de conducere, acordat pentru altă categorie decât tractoarele agricole sau forestiere, şi care conduce un asemenea vehicul pe drumurile publice, să poată avea calitatea de subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal, în timp ce o persoană care nu deține deloc permis de conducere şi care conduce pe drumurile publice un tractor agricol sau forestier, să nu fie sancționată penal”.
 
Prin urmare, Curtea a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1) din Codul penal încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul român, art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 22 privind dreptul la viață, integritate fizică şi psihică din Legea fundamentală.

 
De asemenea, Curtea a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 6 art. 6 pct. 6) teza a doua din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care exclude tractoarele agricole şi forestiere din categoria autovehiculelor, nu încalcă dispoziţiile din Constituție invocate.
 

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței judecătorești care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Curţii de Apel Bucureşti – Secția I penală.
 
Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Atenție!!! Curtea Constituțională vorbește despre permis de conducere, inclusiv cel ”acordat pentru altă categorie decât tractoarele agricole sau forestiere”, ceea ce înseamnă că parlamentarii sunt obligați să modifice actuala legislație astfel încât condusul tractoarelor agricole și forestiere pe drumurile publice să fie făcută de persoane care dețin cel puțin un permis de conducere, el putând fi și cel pentru categoria B. 

Sursa: Agrointel.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța Băuți și fără permis, prinși la volanul aceluiași tractor

15 Apr 2024 297

Noi măsuri legislative pentru conducătorii de utilaje agricole, aprobate în ședința de Guvern

18 Jan 2024 675

Șoferul unui tractor a ignorat legile rutiere! Iată cum s-a aventurat în trafic

04 Jan 2024 671

S-a decis în Senat Tractoarele pot fi conduse pe drumurile publice cu permis pentru alte categorii de vehicule

04 Dec 2023 1099

Un bărbat din județul Constanța s-a ales cu dosar penal. A condus un tractor băut și fără permis

05 Nov 2021 1452

Județul Constanța S-a ales cu dosar penal după ce a condus un tractor neînmatriculat în Nicolae Bălcescu. Era băut și nu avea permis

12 Oct 2021 2716

Județul Constanța Dosare penale pentru șoferi băuți sau fără permis

13 Nov 2020 1477

Județul Constanţa Pericol în trafic. Mai mulți șoferi băuți sau fără permis de conducere, depistați la volan

21 Oct 2019 1464

Doi bărbați, cercetați pentru infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice. Au fost întocmite dosare penale

25 Oct 2018 1405

Activitate rutieră Constanţa. Doi şoferi s-au ales cu dosare penale. De ce au fost sancţionaţi

21 Sep 2018 1619

Județul ConstanțaBărbat rănit, după ce a condus o motocicletă fără permis și sub influența băuturilor alcoolice

06 Jul 2018 3103

Tractorist fără permis de conducere implicat într-un accident rutier în localitatea Lazu, județul Constanța

26 Aug 2017 2260

agrointel.ro Certificat de tractorist sau permis de conducere categoria Tr? Ce drepturi şi ce avantaje îți oferă fiecare!

28 Apr 2017 15039

ÎCCJ a decis Conducerea unui tractor pe drumurile publice de către o persoană fără permis nu este infracțiune

12 Apr 2017 2119

UPDATE 6 Accident grav la Valu lui Traian. O mamă şi trei copii, răniţi. O fetiţă are picioarele amputate (galerie foto + video)

30 Aug 2016 16361