agrointel.ro EXCLUSIV! Cine este noul director general adjunct de la APIA

SCHIMBĂRI importante la conducerea APIA Central! Echipa care coordonează de la București plățile subvențiilor către fermieri este acum completă. Directorul general al APIA, Adrian Pintea l-a numit recent în funcția de director general adjunct pe Cornel Turcescu și a confirmat pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro că acum din echipa de la București nu mai lipsește niciun director. 

”Domnul Turcescu a fost angajatul APIA Vâlcea până în anul 2013 iar de atunci lucrează în cadrul Aparatului Central. A lucrat în cadrul Serviciului și a Direcției Control Teren. A fost promovat temporar de alți directori generali în funcția de Șef Serviciu unde și-a demonstrat eficiența. Vreau să vă spun că numai cuvinte de laudă am auzit despre el încă de când ocupam funcția de director, la Vâlcea. Iar în momentul în care am venit (pe postul de director general n.r) și am avut această oportunitate, i-am propus. Sigur că și domnul ministru a acceptat și a fost numit prin ordin de ministru, director general adjunct. Răspunde direct de partea de controale pe teren, autorizare plăți și tot ce înseamnă parte tehnică. Și ce m-am bucurat: că a fost și un feedback foarte bun de la nivel județelor, care, având o colaborare strânsă și foarte bine cu ei, au confirmat că este cea mai ună propunere. Mă bucur și că este un băiat tânăr, are 31 de ani, dar cu o carieră înainte și facem o echipă foarte bună. Deci echipa este completă iar asta se vede și la nivelul plăților efectuate în avans”, a declarat pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro, Adrian Pintea, director general al APIA.

Acum echipa APIA Central este formată din Adrian Pintea, director general, Paul Eduard Kmen, director general adjunct și Cornel Turcescu, director generaladjunct.


Sursa: agrointel.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Până la data de 24 martie 2024 APIA primește cereri de plată pentru bunăstarea animalelor

28 Feb 2024 479

Peste 396 milioane lei autorizate la plată de către APIA

27 Feb 2024 420

Licitație organizată de APIA Constanța, contestată la CNSC. Ce decizii s-au luat?

26 Feb 2024 553

APIA A fost deblocată autorizarea la plată a ANT-urilor aferente sectorului vegetal pentru anul de cerere 2023

22 Feb 2024 555

Directorul general al APIA, demis din funcție de ministrul Agriculturii

20 Feb 2024 747

APIA Se pot depune cereri de acordare a grantului direct producătorilor agricoli din sectorul vegetal

25 Jan 2024 643

Ciucă, despre recoltarea de stuf din Delta Dunării- „Nu se execută plăţi, dacă nu sunt îndeplinite regulile“

22 Jan 2024 681

Recoltatul stufului asigură echilibrul ecologic al Deltei. Anunțul guvernatorului Bogdan Bulete

19 Jan 2024 644

Banii fermierilor români APIA a efectuat plăți semnificative în această săptămână

19 Jan 2024 660

Dosar DNA Constanța Bogdan Dumitru Dumitrașcu, fostul director general adjunct al APIA, condamnat definitiv! (MINUTĂ+DOCUMENT)

19 Jan 2024 1282

Ministrul Agriculturii şi reprezentanţii asociaţiilor din sectorul vegetal au agreat 13 solicitări venite din partea fermierilor (VIDEO)

15 Jan 2024 793

APIA, în decembrie S-au efectuat efectuat plăţi de peste 487 milioane de euro pentru 91% dintre fermierii eligibili

29 Dec 2023 612

APIA a acceptat egalizarea salarizării pentru angajați începând cu luna ianuarie 2024

20 Dec 2023 1176

Ionuţ Costin Lupu numit noul director general al APIA

19 Dec 2023 975

APIA, în grevă, din decembrie. În activitatea instituției nu vor fi blocaje

14 Dec 2023 854