APIA. Cererile unice de plată din cadrul Campaniei 2018 se pot depune până la sfârşitul lunii mai!

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 31 mai inclusiv, la sediile Centrelor județene/locale APIA, fermierii pot depune modificări la Cererile Unice de Plată depuse în cadrul Campaniei 2018.

În conformitate cu art. 1 din Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 24/23.01.2018, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură are obligația ca începând cu luna iunie 2018 să respecte întocmai următoarele etape, prezentate la lit. b), c), d) și e), astfel:

b) în intervalul 1 iunie – 1 iulie 2018 se va efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora precum și transmiterea eșantioanelor, potrivit dispozițiilor Regulamentului nr. 2333/2015 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014;
c) între 1 iulie – 1 octombrie 2018 se va efectua controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate la control pe teren, iar controlul aferent al unor obligații specifice, în iarna sau în primăvara anului următor;
d) plata avansului pentru anul de cerere 2018 se va efectua în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2018, conform Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013, cu modificările și completările ulterioare;
e) plata finală ca diferență între cuantumul acordat în avans și cuantumul calculat pentru anul de cerere 2018 se va efectua între 1 decembrie 2018 - 31 martie 2019.

"Sprijinul financiar aferent Campaniei 2018 este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale", menţionează APIA.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA a trimis în judecată 21 de inculpați! Oficial de la Anticorupție

11 Apr 2024 518

APIA autorizează la plată Ajutoarele Naționale Tranzitorii - specia bovine, Campania 2023

06 Apr 2024 420

APIA primește cereri de plată pentru anul 2024

04 Apr 2024 460

Până la data de 24 martie 2024 APIA primește cereri de plată pentru bunăstarea animalelor

28 Feb 2024 529

Peste 396 milioane lei autorizate la plată de către APIA

27 Feb 2024 451

Licitație organizată de APIA Constanța, contestată la CNSC. Ce decizii s-au luat?

26 Feb 2024 585

APIA A fost deblocată autorizarea la plată a ANT-urilor aferente sectorului vegetal pentru anul de cerere 2023

22 Feb 2024 585

Directorul general al APIA, demis din funcție de ministrul Agriculturii

20 Feb 2024 779

APIA Se pot depune cereri de acordare a grantului direct producătorilor agricoli din sectorul vegetal

25 Jan 2024 674

Ciucă, despre recoltarea de stuf din Delta Dunării- „Nu se execută plăţi, dacă nu sunt îndeplinite regulile“

22 Jan 2024 724

Recoltatul stufului asigură echilibrul ecologic al Deltei. Anunțul guvernatorului Bogdan Bulete

19 Jan 2024 673

Banii fermierilor români APIA a efectuat plăți semnificative în această săptămână

19 Jan 2024 687

Dosar DNA Constanța Bogdan Dumitru Dumitrașcu, fostul director general adjunct al APIA, condamnat definitiv! (MINUTĂ+DOCUMENT)

19 Jan 2024 1403

Ministrul Agriculturii şi reprezentanţii asociaţiilor din sectorul vegetal au agreat 13 solicitări venite din partea fermierilor (VIDEO)

15 Jan 2024 823

APIA, în decembrie S-au efectuat efectuat plăţi de peste 487 milioane de euro pentru 91% dintre fermierii eligibili

29 Dec 2023 630