APIA Piaţa auto din România, în creștere după primele 8 luni ale anului


Piaţa auto din România a consemnat o creştere relativ solidă după primele opt luni din acest an, de 9% comparativ cu perioada similară din anul trecut, chiar dacă ritmul s-a mai temperat, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme, publicate luni.

"După primele opt luni din 2019, se înregistrează o creştere generală de 9,0% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018. În acest context, este de reţinut faptul că, spre deosebire de majoritatea Statelor Membre UE, România înregistrează o creştere continuă a pieţei în ultimele 12 luni", precizează sursa citată.

În luna august, piaţa auto din România a consemnat un avans de 4,5% comparativ cu luna similară a anului anterior.

Din cele 129.759 unităţi comercializate în primele opt luni, 110.998 sunt autoturisme care, pe ansamblului perioadei, înregistrează o creştere de 10,6%, şi 18.761 vehicule comerciale, acestea având o creştere de doar 0,1%.

Top-ul pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale) este condus de către Dacia, cu 34.419 unităţi, urmată de către Volkswagen, cu 11.435 unităţi şi Renault 11.012 unităţi.

Dacia, cu 32.621 unităţi, conduce top-ul la categoria autoturisme (29,4% cotă de piaţă, realizată pe volum în creştere cu 6,1% faţă de 2018), iar Ford (2.522 unităţi) pe cel de la vehicule comerciale uşoare.

La categoria autoturisme, Dacia este urmată de Volkswagen cu 10.022 unităţi (9% cotă de piaţă şi un volum în scădere cu 4,3% faţă de 2018), Renault 9.652 unităţi (8,7% din total piaţă şi un volum în creştere cu 29,2%), Skoda 9.190 unităţi (8,3% cotă de piaţă şi un volum mai mare cu 2,7%) şi Ford 7.650 unităţi (6,9% cotă de piaţă şi un volum în creştere cu 23,4%).

Pe modele, cu cele 13.360 unităţi vândute, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în primele opt luni din 2019, urmat de Dacia Duster cu 7.610 unităţi, Dacia Sandero 6.888 unităţi, Renault Clio 4.242 unităţi şi Skoda Octavia 3.342 unităţi.


Sursă: Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA a trimis în judecată 21 de inculpați! Oficial de la Anticorupție

11 Apr 2024 532

APIA autorizează la plată Ajutoarele Naționale Tranzitorii - specia bovine, Campania 2023

06 Apr 2024 432

APIA primește cereri de plată pentru anul 2024

04 Apr 2024 470

Până la data de 24 martie 2024 APIA primește cereri de plată pentru bunăstarea animalelor

28 Feb 2024 543

Peste 396 milioane lei autorizate la plată de către APIA

27 Feb 2024 458

Licitație organizată de APIA Constanța, contestată la CNSC. Ce decizii s-au luat?

26 Feb 2024 594

APIA A fost deblocată autorizarea la plată a ANT-urilor aferente sectorului vegetal pentru anul de cerere 2023

22 Feb 2024 597

Directorul general al APIA, demis din funcție de ministrul Agriculturii

20 Feb 2024 782

APIA Se pot depune cereri de acordare a grantului direct producătorilor agricoli din sectorul vegetal

25 Jan 2024 683

Ciucă, despre recoltarea de stuf din Delta Dunării- „Nu se execută plăţi, dacă nu sunt îndeplinite regulile“

22 Jan 2024 735

Recoltatul stufului asigură echilibrul ecologic al Deltei. Anunțul guvernatorului Bogdan Bulete

19 Jan 2024 680

Banii fermierilor români APIA a efectuat plăți semnificative în această săptămână

19 Jan 2024 694

Dosar DNA Constanța Bogdan Dumitru Dumitrașcu, fostul director general adjunct al APIA, condamnat definitiv! (MINUTĂ+DOCUMENT)

19 Jan 2024 1417

Ministrul Agriculturii şi reprezentanţii asociaţiilor din sectorul vegetal au agreat 13 solicitări venite din partea fermierilor (VIDEO)

15 Jan 2024 831

APIA, în decembrie S-au efectuat efectuat plăţi de peste 487 milioane de euro pentru 91% dintre fermierii eligibili

29 Dec 2023 638