Ce spune Mohammad Murad, preşedintele FPTR, despre turismul românesc. Replica ministrului Turismului

Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), a scris, într-un mesaj publicat astăzi pe Facebook, despre turismul românesc.
 

„Simptome, Diagnostic, Tratament:
Din păcate, anii trec şi lucrurile nu se schimbă în această țară. Iar atunci când apare câte o schimbare, ea vine de la sine... Aşa cum toată lumea ştie, noi nu ne putem lăuda cu turismul pe care îl are România începând din anii "90 până acum. Acest lucru se bazează în primul rând pe lipsa de experiență şi lipsa de cultură a unei relații între industrie şi autoritățile locale şi centrale.
Ne întâlnim, discutăm, încercăm să ne convingem unul pe celălalt că fiecare are dreptate, de multe ori mai luam şi masa împreună, iar apoi plecăm şi nu se mai întamplă absolut nimic până la următoarea întalnire. Totul se repetă. Indiferent cine este în funcție, în loc să încercăm să facem o imagine României, ne pasă mai mult de imaginea noastră proprie ca să-i mulțumim pe şefi şi mai putin pe cei care aşteaptă o soluție de la noi. Primarii sunt foarte atenți doar cu câteva luni înainte de alegeri. Devin mai populari, mai aproape de oameni, cu lacrimi în ochi, mai sentimentali, doar doar cu gândul la un nou mandat. Miniştrii se bucură de scaunul luxos de la birou, cu patru cinci consilieri bine aleşi si de laudele lor de zi cu zi, auzind numai vorbe precum: «Domnule Ministru, ați fost pe fază, lumea vă aplaudă, vă apreciază», iar domnul ministru imediat se crede la un nivel mult mai înalt, astfel încât nu mai vede ce este pe pământ. Iar oamenii de afaceri se chinuie şi sunt preocupați să încerce să se bazeze doar pe ei înşişi . Ei percep statul numai prin cuvintele control si taxe. De câte ori are nevoie un mare şef să îşi arate puterea, aruncă omul de afaceri într-un cuptor ca sa iasa fum. Cu cât iese mai mult fum, cu atât şeful unei instituţii este mai apreciat si mai stabil pe funcție. Sunt peste 67 instituții care pot băga orice firmă în faliment, însă NU există nicio instituție care sa scoată o firmă din faliment. Dacă eşti român şi îți asumi o investitie importantă, nu numai că nu te sprijină statul precum o face cu multimaționale, ci te caută statul să vadă de unde ai avut sau de unde ai bani. Parcă am fi condamnaţi, mă refer la oamenii români de afeceri şi la capitalul românesc, sa nu depasim limita de afaceri de un chiosc, un mic atelier, o tarabă sau un cabinet individual. Când oare se schimbă acest lucru? Când putem crea un pod de comunicare între mediul privat si instituțiile abilitare ale statului? Cu toţii avem un singur scop. O Românie bazată pe o economie puternică, găsirea celor mai bune soluții pentru prosperitate şi cele mai bune condiții pentru a crea un confort românilor să traiască în România. Visez ca toată clasa politică, mediul de afacere şi toate instituțiile importante in România să stea la o masă rotundă şi să punā punct celor întâmplate. Să învățăm din greşelile trecutului şi sa ne gândim la generația viitoare, la copiii noştri, ce sa le lăsam în urmă pentru a nu fi condamnati de istorie sau cel puțin, această perioadă destul de tristă sa fie stearsă pentru că n-a lasat nimic bun cu care să ne putem lăuda. Noi, oamenii de afaceri, cu toate că pentru noi speranțele au devenit o monedă foarte rară, totuşi sperăm în fiecare zi şi de fiecare dată ca ne vom regăsi, astfel incat munca şi efortul nostru să fie apreciat pentru tot ceea ce facem în contul şi pentru România”, este mesajul lui Mohammad Murad.

 
 
În acest context, l-am contactat telefonic pe ministrul Turismului, Mircea Dobre.
 

„În primul rând, nu comentez cuvintele domnului Mohammad Murad. În altă ordine de idei, noi ne-am ţinut de calendarul programului de guvernare, în care am creat toate premisele pentru o relaţie foarte transparentă şi am refăcut ordinul de organizare şi funcţionare a Comitetului consultativ în turism.

 
Acest comitet consultativ este format din administraţia publică centrală, Ministerul Turismului şi entităţile private. Săptămâna viitoare vom anunţa când se va întruni prima şedinţă”, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, ministrul Turismului.


De asemenea, a făcut şi alte precizări:
 

„La Ministerul Turismului a fost o şedinţă în luna martie cu FPTR, al cărei preşedinte este domnul Mohammad Murad. În termen de trei săptămâni de la acea şedinţă, eu am propus ca persoane desemnate de către FPTR să aibă o întâlnire, pe o perioadă de două-trei zile, pentru discuţii tehnice, în ceea ce priveşte strategia de promovare şi marketing a României. FPTR nu a desemnat pe nimeni. Prin urmare, întâlnirea nu a avut loc”, a mai spus Mircea Dobre.

 
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hotelul Dunărea din Mamaia se vinde. Proprietarul, fostul ministru al Turismului, Mircea Titus Dobre, cere 5,5 milioane de euro

23 Feb 2024 1181

Surprize-surprize pe piața media locală! Și fostul ministru PSD, Mircea Dobre a bătut palma cu postul Antena 3 Constanța

19 Jan 2024 1417

ZIUA LIVE. Președintele UGIR Constanța i-a propus primarului Chițac transformarea zonei cuprinse între Capitol și Portul Tomis într-o zonă turistică de interes național

27 Aug 2021 2767

ZIUA LIVE Fostul ministru al Turismului, Mircea Titus Dobre, precizări despre activitatea UGIR Constanța

26 Aug 2021 1894

ZIUA LIVE. Fostul ministru al Turismului, Mircea Titus Dobre, despre avizul CES

26 Aug 2021 1696

ZIUA LIVE. Poate contribui Uniunea Generală a Industriașilor din Constanța la relansarea economiei?

25 Aug 2021 2528

PRO România Constanța are o nouă conducere

21 Apr 2021 3391

Fostul deputat, Mircea Titus Dobre este președintele UGIR Constanța. Vrea să obțină personalitate juridică în vederea accesării de fonduri europene

15 Apr 2021 2437

#alegeriparlamentare2020 Mircea-Titus Dobre, Răzvan Filipescu și Valentin Trofin au votat

06 Dec 2020 2062

#alegeriparlamentare 2020 Unde vor vota candidații PRO România Constanța pentru alegerile parlamentare

04 Dec 2020 1574

Deputatul PRO România, Mircea Titus Dobre "Nu se poate intra cu bocancii în spiritualitatea românilor!"

30 Nov 2020 1582

#alegeriparlamentare2020 Deputatul PRO România, Mircea Titus Dobre - "Ne-am săturat de minciuni electorale și de agresivitate"

27 Nov 2020 1473

#alegeriparlamentare2020 Deputatul PRO România, Mircea Titus Dobre - „Constanța suferă din cauza deciziilor politice foarte proaste și discriminatorii”

23 Nov 2020 2040

#alegeriparlamentare2020 Deputatul PRO România, Mircea Titus Dobre - "Venim cu un program de relansare economică"

18 Nov 2020 1551

UPDATE Constanța exit poll. Rezultate alegeri locale 27 septembrie 2020

27 Sep 2020 14544