Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân” Constanța găzduiește finala pentru decernarea premiului Internaţional “Marco & Alberto Ippolito”. Astăzi, festivitatea de deschidere

În perioada 24 – 28 aprilie, Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” va fi gazda întâlnirii finale din cadrul Premiului Internațional “Marco & Alberto Ippolito”. Este pentru prima dată în cei șaisprezece ani de existența ai acestui concurs când premierea concurenților la cele patru secțiuni, poezie, eseu, fotografie și cercetare sociologică, nu se mai realizează în Italia. 

Astăzi, 24  aprilie 2018 are loc la Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța are loc deschiderea concursului. 
 
Timp de patru zile, elevi și profesori din Suedia, Canada, Italia, Cehia, Polonia, Bulgaria, Germania, Republica Moldova, Grecia, Turcia și Portugalia vor participa la conferințe, workshopuri și vizite alături de colegii lor români, elevi la Colegiul Național “Mircea cel Bătrân”, singură școală din România prezența la acest concurs încă din 2002, anul înființării lui.
 
Invitații speciali al ediției din acest an sunt personalități marcante ale vieții culturale și sociale europene.
 
Gerardo Sacco, maestru bijutier, ale cărui creații au fost purtate de către actori celebri precum Liz Taylor, Monica Bellucci, Isabella Rossellini, în producții cinematografice ale lui Franco Zeffirelli sau în spectacole de opera precum “Aida”, reprezentată pe scenă Operei din Roma și “Don Carlos” cu Luciano Pavarotti, la Scala din Milano.
 
Francesco Saraceno, Senior Economist la Universitatea Sciences Po din Paris, una dintre cele mai celebre instituții de învățământ superior din Franța fondată în 1872. Printre personalitățile politice care au studiat aici se numără și câțiva Președinți ai Franței precum Jacques Chirac, Francois Hollande sau Emmanuel Macron.
 
Michele Gerace, avocat, președinte al Observatorului European pentru Politică privind Ocuparea Forţei de Muncă (EEPO), militant cultural și Președinte al Consiliului Regional Lazio, Maria Werdenberg, membru al Societății Elvețiene de Psihoterapie, cercetător la Universitatea Catolică din Roma, Maurizio Franzini, profesor de economie și drept la Universitatea “Sapienza” din Roma, Silvano Marseglia, Președintele Asociației Europene a Profesorilor și Natina Cristiano, Vicepreședintă Federației Profesorilor din Italia sunt alte nume ilustre în peisajul cultural și social al lumii contemporane cărora li se alătură prof. univ. dr. Adrian Bavaru, Rector al Universității Constanța în perioada 1996-2004 și Consul Onorific al Italiei la Constanţa.
 
 
 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Șapte elevi din Constanța vor participa la Olimpiada de Lingvistică

03 Apr 2024 696

Discursul lui Mihai Grecu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la vernisajul expoziției Dobrogea 145

29 Nov 2023 12393

#Dobrogea145 Vasile Nicoară, directorul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

15 Nov 2023 1768

Festivitate de decernare a diplomelor atestatului de limbă germană la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța

02 Oct 2023 1227

Performanță internațională a elevilor din Constanța! Iată pe ce loc s-au clasat elevii în competiția 2023 Summer International Design Competition Humans to Mars

30 Aug 2023 942

Eveniment la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Constanța Premierea elevilor care au participat la Concursul Internaţional de Creație „Marco e Alberto Ippolito” (FOTO+VIDEO)

14 Jun 2023 2359

Festivalul internațional de teatru și film „Aplauze”, organizat de Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța

20 May 2023 1403

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2013- „Chestionar de evaluare a nivelului de satisfacţie a elevilor“ de Prof. Lucian Oprea

19 May 2023 894

Echipa TOMIS 9 de la Colegiul "Mircea cel Bătrân", pe locul I la Concursul Național de microsateliți CanSat 2023 (FOTO)

15 May 2023 1177

Precizările Primăriei Constanța De ce a fost reziliat contractul de finanțare a lucrărilor de reabilitare a colegiului Național Mircea cel Bătrân Constanța

05 May 2023 1216

#Dobrogea144 Identitatea dobrogeană. Eseu de Radu Răceală de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța

19 Nov 2022 2498

Bătaie între două eleve de liceu în curtea Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” Constanța. Ce spun ISJ și IPJ Constanța

12 Oct 2022 3087

Care a fost ultima vizită oficială a Ligiei Deca, acum ministru al Educației, în Constanța

04 Oct 2022 1411

Ziua Germaniei, marcată la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța (FOTO)

04 Oct 2022 1541

ZIUA LIVE. Revista Zări Alb Astre și sufletul mircist al fiecărei generații. Munca din spatele premiilor și distincțiilor

15 Sep 2022 1856