Decizie definitivă a magistraților ÎCCJ. Ce s-a stabilit în legătură cu compania Orange acuzată de poziție dominantă (document)

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat irevocabil încălcarea Legii Concurenței de către compania Orange, care a abuzat de poziția sa dominantă în relația cu firma SC Netmaster Communications SRL. De asemenea, instanța a redus amenda de la 147,9 milioane lei (34,8 milioane euro) la 110,9 milioane lei (23,83 milioane euro).

Potrivit Consiliului Concurenței, în anul 2011, Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile Orange şi Vodafone pentru că au refuzat să acorde firmei Netmaster accesul la reţelele lor de telefonie.

Cele două companii dețin monopol în propriile rețele, iar conform normelor europene în domeniul concurenţei, un refuz al unei companii dominante poate reprezenta un abuz, în absenţa unei justificări obiective.

Orange şi Vodafone aveau obligaţia de a respecta atât reglementările autorităţii din domeniu (ANCOM), dar și prevederile din domeniul concurenţei, respectiv, nu aveau voie să își folosească în mod abuziv poziţia dominantă. 

“Companiile care deţin poziție dominantă pot adopta orice strategii necesare pentru a-şi apăra interesele comerciale, însă trebuie să aibă un comportament nediscriminatoriu în relațiile cu companiile mici - clienți, furnizori, concurenți”, a declarat Bogdan Chirițoiu, Președintele Consiliului Concurenței. 

Potrivit Consilliului Concurenței, cele două companii, Orange și Vodafone, au atacat în instanţă decizia Consiliului Concurenţei. Curtea de Apel București a avut soluții diferite în cele două cazuri și, ca urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a trimis din nou la prima instanță, pentru a fi rejudecate. Astfel, în 2017, Curtea de Apel București a rejudecat dosarele confirmând încălcarea Legii Concurenței de către cele două companii. În cazul Orange, decizia a fost confirmată de ÎCCJ. Dosarul Vodafone urmează să se judece de ÎCCJ în acest an. Domeniul telecomunicațiilor este unul prioritar pentru Autoritatea de Concurență, care a derulat mai multe investigații și analize, şi a făcut recomandări pentru îmbunătățirea cadrului legislativ.

De exemplu, Autoritatea de Concurență a derulat o investigaţie și pe piața cartelelor preplătite de telefonie mobilă referitoare la fixarea preţului de revânzare, împărţirea pieţei şi instituirea unor obligaţii de neconcurenţă între companii. Operatorii de telecomunicații și distribuitorii direcţi ai acestora și-au asumat o serie de angajamente pentru eliminarea clauzelor anticoncurențiale din contractele încheiate pe întreg lanţul de distribuţie, ceea ce a condus la creșterea concurenței pe această piață. 

În urma investigației privind o posibilă discriminare a tarifelor de terminare a apelurilor, operatorii de telefonie și-au asumat și au implementat angajamente care au restabilit concurența pe pieţele serviciilor de telefonie mobilă: ofertele de telecomunicații includ un număr de minute suficient de mare încât să acopere nevoile de comunicare ale utilizatorilor, din ce în ce mai mulţi utilizatori se transferă între operatori, a crescut numărul de abonați (post-paid) și a scăzut semnificativ numărul de utilizatori pe bază de cartele preplătite (pre-paid) etc.

În același timp, Consiliul Concurenței s-a implicat și a făcut recomandări asfel încât Licitaţia pentru acordarea spectrului de frecvențe pentru furnizarea de servicii de telecomunicaţii din anul 2012 să conducă la un număr de operatori care să asigure caracterul concurenţial al pieţei.  

Un studiu al Academiei de Studii Economice (ASE) arată că în cei 20 de ani de activitate, Consiliul Concurenței a generat peste peste 1 miliard de euro economii pentru cetățenii români, din care peste jumătate revin sectorului telecomunicațiilor – 575 milioane euro. 

Astfel, Intervenţiile Consiliului Concurenței, prin investigațiile derulate sau prin propunerile de ajustare a legislației specifice și buna cooperare cu autoritatea de reglementare a pieței (ANCOM) au asigurat o piață concurențială de telecomunicații fixe şi mobile comparativ cu alte state europene: servicii de calitate la prețuri rezonabile pentru consumatori, respectiv un grad mare de penetrare în rândul populației.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Retrocedărilor, recuperarea prejudiciilor! Primăria Constanța, demers de 4,5 milioane de dolari la Curtea Supremă

24 Mar 2024 619

UPDATE. Judecarea amânată Dreapta Unită a contestat la ICCJ decizia BEC de a exclude alianţa de la alegerile din 9 iunie

18 Mar 2024 459

Fost vice al Curții de Apel Constanța Eleni Cristina Marcu, propusă șef în continuare în Curtea Supremă

04 Mar 2024 502

Președintele UDMR, Kelemen Hunor ÎCCJ vrea să întoarcă roata istoriei şi să pună sub semnul întrebării dreptul la proprietate

11 Jan 2024 1501

Avansare la Curtea Supremă! Încep anonimizarea lucrărilor candidaților și transmiterea către comisiile de evaluare

02 Jan 2024 694

Mihaela Cristina Mocanu și Claudiu Iulian Răpeanu Vicepreședinții Curții de Apel Constanța vor să avanseze la Înalta Curte de Casație și Justiție

05 Dec 2023 1163

Protest al grefierilor protest la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție! Ce revendicări au sindicaliștii

04 Dec 2023 742

Atenție, judecători! Promovare la Curtea Supremă! Până când pot fi depuse cererile de înscriere (DOCUMENTE)

10 Nov 2023 606

Parchetul ICCJ a formulat cerere de revizuire a hotărârii de achitare a inculpaţilor în dosarul Ursu

01 Nov 2023 690

Ce judecători au promovat la Înalta Curte de Casație și Justiție a României. LISTA

21 Sep 2023 1790

Încep interviurile pentru Curtea Supremă! Când este programat magistratul Mihail Stănescu-Sas, de la Curtea de Apel Constanța

18 Sep 2023 913

Judecător din Constanța, programat la interviu pentru avansare la Curtea Supremă

13 Sep 2023 990

DNA cere condamnarea definitivă a Ioanei Băsescu și Elenei Udrea în baza deciziei CJUE

10 Aug 2023 2015

Știri Constanța Consiliul Județean a declarat apel la Înalta Curtea de Casație și Justiție în dosarului extinderii Delfinariului

02 Aug 2023 1064

Lupta pentru Curtea Supremă! Doi magistrați din Constanța, în cursă. CSM a publicat lucrările anonimizate ale candidaților

17 Jul 2023 1560