Ministrul Finanţelor, precizări importante despre Formularul 600 - "Se va merge pe o sumă estimată"

Contribuabilii care au venituri din activităţi independente vor depune o singură dată formularul specific şi vor face o singură plată la final de an, a declarat, joi seară, la Antena 3, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, scrie Agerpres.

"Vom avea actul normativ care va spune foarte clar ce trebuie să facă fiecare contribuabil: o declaraţie şi o plată unică în timpul unui an. În primul rând, nu se va merge pe realizat, ci se va merge pe o sumă estimată de cel care este vizat. Cei care au depus (Formularul 600 - n. r.) nu trebuie să o mai facă. Sunt vreo 38.000 de depuneri la ghişeu sau electronic de Formulare 600 pe vechea legislaţie, dacă nu mă înşel. Aceşti oameni nu trebuie să mai depună aceste formulare. Doar dacă ei consideră că sumele din aceste formulare sunt la fel cu estimările pe care vor să le facă pentru acest an... Dacă vor să facă o estimare sub aceste sume, atunci pot să o facă. Deci, are un formular în care depune estimarea şi are o plată pe final de an. Să uităm cu toţii de logica de până acum. Este vorba despre un singur formular de depunere a acelei estimări şi o singură plată, moment la care, dacă sunt variaţii faţă de cea estimată iniţial, se face în mod automat şi reglarea, şi plata atunci. Va fi, aşadar, un singur formular şi o singură plată la final de an şi nu mai depun cei care au depus. Se merge pe estimare. Vor fi foarte multe lucruri normale, de bun simţ în noua abordare", a explicat Teodorovici, potrivit Agerpres.


Ministrul Finanţelor a precizat, totodată, că până la finalul lunii februarie "acest mecanism va fi prezentat doamnei prim ministru, prezentat public şi discutat, pentru ca lumea să fie mulţumită".


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Viorel Iacob, șef birou la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, averea și interesele (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 429

Declarații de avere Constanța Marian Becheanu, inspectorul-şef adjunct al ITM Constanţa, averea și interesele (DOCUMENTE)

20 Dec 2023 1243

Firma unui fost primar, actual funcționar la Ministerul Investițiilor Europene, a semnat un contract cu Utilități Publice Cernavodă (DOCUMENT)

14 Oct 2022 3418

Informaţii de ultimă oră de la ministrul Finanţelor despre Declaraţia unică. Ce trebuie să ştie contribuabilii despre completarea documentului

04 Mar 2018 1823

"Declaraţia unică" va comasa şapte declaraţii, între care şi Formularul 600. Detalii despre document

02 Mar 2018 2808

Viorica Dăncilă, despre Declarația 600 - "Contribuabilii depun o singură declaraţie în loc de şapte”

01 Mar 2018 1978

Protest cu avioane de hârtie în faţa Ministerului Finanţelor! „Este timpul să facem Declaraţia 600 să zboare!”

04 Feb 2018 1713

Traian Băsescu, despre inițiatorii Formularul 600 - “Proşti ca noaptea”

02 Feb 2018 2293

Formularul 600 ar putea fi unificat cu Declarația 200. Precizările ministrului Eugen Teodorovici

29 Jan 2018 2044

Amânarea depunerii formularului 600 decisă în prima ședință de guvern. Ce a declarat liderul PSD Liviu Dragnea referitor la acest document

22 Jan 2018 1686

Declaraţie de avere - Mariana Udrea Angajata CN APMC, cu o casă, un teren şi un autoturism (documente)

01 Aug 2017 2849

Declaraţia 600 - format nou

20 Jan 2017 1743

Din declaraţia de avere a prodecanului Facultăţii de Arte, Mariana Frăţilă - un apartament şi un credit (documente)

06 Mar 2015 3100