Ministrul Transporturilor, proaspăt venit în funcție, face Alternativa Techirghiol și A4 până la bulgari

  • Alt proiect este continuarea autostrăzii A4 în sudul litoralului, adică acea autostradă care merge de la nord la sud, ca ocolitoare a Constanţei

Într-o conferință de presă susținută ieri, la ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă a amintit, printre altele, și de marile proiecte pentru zona litorală, cele care au dat de furcă tuturor celor care au trecut pe la conducerea acestei structuri guvernamentale.
 
Astfel, după ce a amintit de tronsonul de autostradă Braşov - Făgăraş, extinderea Magistralei 5 de metrou până la Pantelimon, a fluturat și vechiul dosar al continuării autostrăzii A4 în sudul litoralului, până la Olimp, dar și de Alternativa Techirghiol.
 

„Alt proiect este continuarea autostrăzii A4 în sudul litoralului, adică acea autostradă care merge de la nord la sud, ca ocolitoare a Constanţei, să continue peste canalul Dunăre-Marea Neagră, să treacă pe la vest de Lacul Techirghiol şi să ajungă, cel puţin în prima fază, până undeva în zona Olimp, un bypass al staţiunilor aglomerate”, a spus Drulă


După care a continuat: „Avem în fază avansată un studiu de fezabilitate acolo. Numele nu e foarte clar la ce se referă. Se numeşte Alternativa Techirghiol, e ce v-am spus eu acum. E un obiectiv important pentru noi şi vom urmări să lansăm acest proiect pentru că are beneficii importante şi trebuie construit”.

Ministrul a mai spus că autostrada A4, Centura ocolitoare a oraşului Constanţa, realizată în regim de autostradă, este deschisă integral şi se intenţionează prelungirea ei până la graniţa sudică a României cu Bulgaria. 


Trebuie, totuși să reamintim povestea cu Alternativa teccă în iulie 2016 CNAIR a atribuit contractul pentru elaborare Studiu de Fezabilitate, Elaborare Proiect Tehnic și DTAC pentru obiectivul Alternativa Techirghiol.

Compania care a câştigat contractul proiectul Alternativa Techirghiol nu este o noutate, povestea intrând, oarecum, într-o linie dreaptă în 2016.

Și de atunci orice ministru al transporturilor tot alternativa asta o face.

Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanta

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiții bugetate prin Programul „Anghel Saligny” Se extinde rețeaua de drumuri a județului Constanța!

18 Feb 2024 1790

Deputatul Bogdan Huţucă, președintele PNL Constanța - „Drumul Expres „Alternativa Techirghiol", în linie dreaptă“

08 Feb 2024 1021

Guvernul a aprobat astăzi indicatorii tehnico - economici aferenţi obiectivului de investiţii ,,Alternativa Techirghiol" din judeţul Constanţa

08 Feb 2024 1030

Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă „Spitalul de Pediatrie Dr. Alexandru Pesamosca și Alternativa Techirghiol, avizate la nivel instituțional"

22 Dec 2023 969

Alternativa Techirghiol, avizată de CNAIR

08 Dec 2023 2610

Noutăți despre Alternativa Techirghiol. Raportul de impact asupra mediului aprobat, fără observații

12 Sep 2023 1592

Știri Constanța Când și unde are loc dezbaterea pentru acordul de mediu privind Alternativa Techirghiol?

06 Aug 2023 2018

Primăria Cumpăna. Consultare publică cu privire la obiectivul „Alternativa Techirghiol”

21 Jul 2023 1536

Proiecte de infrastructură, care pot descongestiona traficul către sudul litoralului, ţinute în sertar de ministrul Grindeanu!

16 Mar 2023 2371

CNAIR SA trebuie să realizeze impactul asupra mediului pentru Alternativa Techirghiol

09 Feb 2023 1762

CNAIR depune documentele pentru obținerea acordului de mediu pentru Alternativa Techirghiol

25 Sep 2022 2178

Constanța Ce spune ministrul Grindeanu cu privire la proiectul Alternativa Techirghiol

19 Apr 2022 1743

Oficial de la Ministerul Transporturilor. Care este situația concretă a drumului expres Alternativa Techirghiol din județul Constanța?

07 Feb 2022 3626

Trei proiecte de infrastructură rutieră pentru județul Constanța așteaptă să fie finanțate prin Programul Operațional Transport (2021- 2027)

14 Dec 2021 4239

Contract nou între Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu și Conistrans SRL (document)

15 Oct 2021 3437