Performanță economică de excepție a Constanței

Conform unui articol publicat de Ziarul Financiar în data de 23 februarie, care preia rezultatele unui studiu realizat de acest ziar împreună cu PIAROM (Patronatul Investitorilor Autohtoni), agenții economici din județul Constanța au realizat în anul 2016 o Valoare Adăugată Brută de 37,6 miliarde lei (8,4 miliarde Euro). Din această perspectivă, județul se plasează pe locul II la nivel național, după Municipiul București, iar 5% din ce se produce în România provine din județul nostru. Performanța este cu atât mai remarcabilă cu cât valoarea bunurilor și serviciilor realizate în Constanța a depășit-o pe cea înregistrată în județe puternice din punct de vedere economic, precum Prahova, Cluj sau Timiș. Astfel, Constanța rămâne cel de-al doilea contributor la bugetul național, după Capitală.
 


Sursa: www.zf.ro
 
Știrea vine la doar câteva zile după publicarea rezultatelor financiare ale Grupului ROMPETROL pentru anul 2017, care realizează peste 20% din afacerile realizate în județ. Rafinăria Petromidia a atins anul trecut un nou record istoric de procesare de la înființarea platformei industriale (1979) de circa 5,66 milioane tone (16.800 tone pe zi), mai mare cu 5% față de nivelul atins în 2016. Exporturile companiei au ajuns la 1,34 md. Dolari (+22%), iar contribuțiile la bugetul de stat la 1,2 md. Dolari. Creșterea cotațiilor internaționale ale petrolului, precum și investițiile realizate au condus la creșterea marjei brute de rafinare cu 20%.
 
Și Centrala de la Cernavodă, al doilea agent economic ca mărime din județ, a încheiat anul 2017 cu o producție în creștere, tradusă în venituri cu 15% mai mari. Apele par să se limpezească și la al treilea mare agent economic constănțean, Șantierul Naval Mangalia, preluat recent de grupul olandez DAMEN, după ce intrase într-un con de umbră sub acționariatul sud-coreenilor de la DAEWOO. În altă ordine de idei, Portul Constanța a procesat în 2017 un volum de 58,4 mil. de tone, în ușoară scădere față de maximul din 2016, dar peste media ultimilor 10 ani. Produsele agricole (cereale, floarea soarelui), cele petroliere, chimice și cele din metal continuă să dețină cea mai ridicată pondere.
Și turismul a mers bine în 2017, când peste 1.235.000s-au cazat oficial în județ, cu 6% mai mulți ca în 2016. Partea mai puțin îmbucurătoare este că doar 5% au fost străini.
 
Așadar, Constanța profită cu brio de contextul economic favorabil bun de la nivel mondial și național și se consolidează ca al doilea pol de business. Este însă loc de mai bine, mai ales când vine vorba de volumul investițiilor străine directe sau de numărul de locuri de muncă bine plătite.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.