Reprezentanţii SLN au participat la negocierile dintre Asociaţia Armatorilor Norvegieni (NSA) şi sindicatele europene ale navigatorilor

Reprezentanţii Sindicatului Liber al Navigatorilor au participat, la Oslo, în perioada 21-24 ianuarie 2020, la negocierile dintre Asociaţia Armatorilor Norvegieni (NSA) şi sindicatele europene ale navigatorilor.

Pe agenda discuţiilor dintre NSA şi SLN s-au aflat subiecte importante precum angajarea navigatorilor români pe nave sub pavilion Norvegia, evaluarea contractelor colective de muncă în vigoare (NIS şi Model CBA) şi amendarea lor cu noile prevederi ale Autorităţii de Înregistrare a navelor sub pavilion Norvegia (NIS), Agreementul Social Romania-Norvegia şi posibilitatea plăţii contribuţiilor sociale pentru navigatorii români în România precum şi stabilirea datei negocierii contractelor colective de muncă.

Cu aceasta ocazie reprezentanţii SLN Aurel Stoica si Adrian Mihălcioiu au înmânat plachete aniverasare cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înfiinţarea Sindicatului Liber al Navigatorilor şi au primit felicitări din partea NSA dar şi a sindicatelor navigatorilor din ţările europene.

Asociaţia Armatorilor Norvegeni reprezintă companii de navigaţie dintre cele mai importante pe plan mondial, ocupând locul al cincilea în lume ca valoare şi capacitate de transport.

Sursa foto: SLN

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Reacția liderului SLN, la informațiile Sindicatului Europol, referitor la traficul de droguri din portul Constanța - „Navigatorii nu se ocupă cu trafic de droguri“ (VIDEO)

21 Dec 2023 937

Sindicatul Liber al Navigatorilor Ce declară Mihălcioiu, președintele SLN, legat de nava capturată, cu un român la bord

20 Nov 2023 916

Marinar din Constanța, decapitat pe o navă aflată într-un port din China (GALERIE FOTO)

29 Aug 2023 3597

Surprize sub brad, pentru copii, pregătite de Sindicatul Liber al Navigatorilor! Număr record de pachete, în acest an

17 Dec 2022 2442

ZIUA-n amiaza mare Liderii SLN - „Navigatorii, uitați de autoritățile române”

18 Dec 2021 2914

ZIUA LIVE Liderii SLN. „Ne face plăcere să avem membri de sindicat din toate zonele”

17 Dec 2021 1622

Liderii SLN, invitați la ZIUA-n amiaza mare

16 Dec 2021 2041

Sindicatul Liber al Navigatorilor, moment emoționant la monumentul „Crucea Marinarilor”

15 Aug 2021 2308

Comandant român de navă reținut în Cipru. Care ar fi motivele. Reacția SLN

03 Aug 2021 3271

ZIUA LIVE. Adrian Mihălcioiu, lider Sindicatul Liber al Navigatorilor „Ne vom lupta să nu fie obligatorie vaccinarea pentru personalul navigant”

21 Apr 2021 2198

ZIUA LIVE. Navigatorii români și criza Coronavirus. Despre vaccinare și drepturile personalului navigant

20 Apr 2021 3937

SLN, precizări importante despre vaccinarea personalului navigant

22 Jan 2021 2875

SLN Personalul navigant se va putea vaccina anti COVID-19, în etapa a II-a

18 Jan 2021 2237

Printre marinari, și un român Patru navigatori, răpiți într-un atac de piraterie în Golful Guineei

30 Nov 2020 2853

Un nou echipament de ultimă generație Spitalul Județean Constanța crește capacitatea de testare PCR

26 Nov 2020 2103