Economic

Sănătatea, Dezvoltarea și Agricultura primesc cei mai mulți bani la a doua rectificare din 2016

Sănătatea primește cei mai mulți bani la cea de-a doua rectificare din acest an, credite de angajament de 2,21 miliarde de lei urmând să fie alocate Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în vederea încheierii unor noi contracte pentru aria terapeutică hepatită cronică, potrivit Ministerului Finanțelor.
 

"Aceste alocări bugetare vor permite continuarea tratamentului pentru pacienții cu ciroză hepatică aflați în stadiul F4 și extinderea programului pentru pacienții cu ciroză hepatică stadiile F2 și F3. Ministerul Sănătății a trimis deja la CNAS documentele necesare. Pe baza acestora, Casa începe negocierile cu producătorii de medicamente pentru încheierea contractelor cost-volum-rezultat. Încheierea contractelor în această formulă permite o folosire judicioasă a banilor bugetului asigurărilor de sănătate deoarece CNAS decontează tratamentele doar pentru pacienții care s-au vindecat ca urmare a terapiei", se precizează într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice, citat de Agerpres.
 
Sume importante la a doua rectificare de buget din 2016 primesc și Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Agriculturii, Ministerul Energiei și Ministerul Muncii.
 
Pentru Programul Național de Dezvoltare Locală de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice s-au asigurat 1,25 miliarde de lei, sumă care va acoperi plățile necesare până la final de an pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii școlare și de drumuri. Alte 47,9 milioane de lei au fost realocate pentru finanțarea Acordului de împrumut "Sistem integrat de reabilitare a sistemelor cu apă și canalizare, a stațiilor de tratare a apei potabile și stațiilor de epurare a apelor uzate în localitățile cu o populație de până la 50.000 de locuitori". Suma va fi folosită pentru închiderea proiectului finanțat din credite externe rambursabile.
 
Pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost asigurată suma de 1,09 miliarde de lei pentru plățile finale aferente schemelor de plăți directe pentru campania agricolă din 2016. De asemenea, ministerul a redistribuit din bugetul propriu 85,7 milioane de lei pentru plata subvențiilor în agricultură.
 
La bugetele locale au fost alocate 1,7 miliarde de lei, sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, pentru finanțarea cheltuielilor autorităților administrației publice locale. Banii vor fi folosiți pentru echilibrarea bugetelor locale (938,3 milioane lei), plata asistenților personali ai persoanelor cu handicap (392,3 milioane lei), cheltuieli de personal aferente unităților de învățământ preuniversitar (170 milioane de lei), susținerea sistemului de protecție a copilului (101,5 milioane lei), centrele de asistență socială a persoanelor cu handicap (74,7 milioane lei), programul-pilot 'Masa caldă' (14,7 milioane lei), finanțarea drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale (6,9 milioane lei) și programul 'fructe în școli' (4,1 milioane lei).
 
Pentru plata pensiilor militare recalculate, precum și pentru restituirea diferențelor dintre cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 și cele stabilite în baza Legii nr. 119/2010, au fost alocate 336,7 milioane de lei în bugetele Ministerului Afacerilor Interne, al Ministerului Apărării Naționale și al Serviciului Român de Informații.
 
Ministerul Energiei primește 222,4 milioane de lei, din care 200 de milioane de lei sunt pentru schema de ajutor de stat pentru închiderea a două mine din Complexul Energetic Hunedoara.
 
Ministerul Muncii primește 142,4 milioane de lei pentru plata integrală a drepturilor de asistență socială (indemnizații pentru creșterea copilului, ajutoare sociale, alocații de stat pentru copii, indemnizații pentru persoanele cu handicap).
 
Ministerul Comunicațiilor are alocate suplimentar 75,5 milioane de lei, în principal pentru majorarea capitalului social al Companiei Naționale 'Poșta Română'—S.A..
 
Ministerului Afacerilor Externe i-au fost redistribuite 66,8 milioane de lei, în principal pentru plata contribuțiilor și cotizațiilor la organismele internaționale la care instituția este parte.
 
Potrivit Ministerului Finanțelor, sumele reduse provin din economiile ministerelor rezultate din analiza plăților efectuate pe primele 10 luni.
 
Astfel, Ministerul Finanțelor Publice a economisit 1,18 miliarde de lei, banii provenind din dobânzi și din contribuția României la bugetul UE, dar și din economii la cheltuieli de personal, despăgubiri civile și cheltuieli de capital.
 
În bugetul Ministerului Transporturilor au fost identificate economii în sumă de 254 milioane de lei, în principal la investiții ale agenților economici, cheltuieli neeligibile ISPA și reparații curente la infrastructura feroviară publică. În schimb, au fost asigurate sumele necesare pentru decontarea facilităților și gratuităților de transport de care beneficiază anumite categorii sociale și pentru majorarea capitalului social la Metrorex.
 
Ministerul Apărării Naționale a identificat 359,8 milioane de lei care nu mai pot fi utilizați până la finele anului pentru cheltuieli cu bunurile și serviciile și cheltuieli de capital. De asemenea, se propune majorarea creditelor de angajament cu suma de 5 miliarde de lei pentru demararea achizițiilor de tehnică și echipamente specifice.
 
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a făcut economii de 49,6 milioane de lei la proiecte cu finanțare din fonduri europene.
 
Economiile realizate de Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri se ridică la 35,4 milioane de lei, în principal la proiectele cu finanțare din fonduri europene nerambursabile și programele de stimulare a întreprinderilor mici și mijlocii.
 
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, a identificat economii în valoare de 33,6 milioane de lei.
 
"Ministerul Finanțelor Publice propune a o a doua rectificare bugetară din acest an, ținând cont de majorarea per sold a veniturilor bugetului general consolidat cu 306 milioane de lei și a cheltuielilor bugetului general consolidat tot cu 306 milioane de lei, precum și de menținerea țintei de deficit bugetar la nivelul de 2,8% din PIB în termeni cash, respectiv 2,95% din PIB potrivit metodologiei ESA. Analiza rezultatelor bugetare pe perioada 1 ianuarie — 30 septembrie 2016 arată un deficit de 3,7 miliarde de lei, respectiv 0,49% din PIB.
 
Rectificarea bugetară a avut în vedere redistribuirea unor fonduri care nu mai pot fi cheltuite până la sfârșitul anului 2016, pentru asigurarea finanțării unor programe în derulare, precizează Ministerul Finanțelor.

sursa foto: Agerpres

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cum arată propunerea de rectificare bugetară pe 2018 a primarului Constanţei, Decebal Făgădău? (document)

17 Jan 2019 646

Cu ce bani se alege judeţul Constanţa în urma rectificării bugetare. Ordonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial

28 Nov 2018 578

Guvernul a aprobat a doua rectificare bugetară din acest an. Care sunt ministerele care pierd cei mai mulţi bani

23 Nov 2018 331

CLM a aprobat rectificarea bugetară de aproximativ 30 de milioane de lei. Situaţia reală a datoriilor şi penalităţilor Primăriei Constanţa, în varianta PNL

28 Sep 2018 1088

Rectificarea bugetară 2018. Cât a primit fiecare localitate din judeţul Constanţa. Multe nu s-au ales cu nimic

10 Sep 2018 3041

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat, publicată în Monitorul Oficial

07 Sep 2018 414

​Președintele Klaus Iohannis condamnă adoptarea proiectului rectificării bugetare de către Guvern fără avizul CSAT

05 Sep 2018 419

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, susține că întârzierea rectificării bugetare generată de lipsa avizului CSAT provoacă pagube României

04 Sep 2018 290

Preşedintele Klaus Iohannis susţine că Guvernul minte în legătură cu rectificarea bugetară. Ce a declarat șeful statului

24 Aug 2018 518

Astăzi se votează rectificarea de buget a judeţului Constanţa. De unde a decis Ţuţuianu să taie? (document)

22 Aug 2018 989

Rectificarea bugetară. Guvernul a redus bugetul mai multor instituții. Printre acestea și Administrația Prezidențială

02 Aug 2018 508

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că prima rectificare bugetară din acest an va fi pozitivă

02 Aug 2018 597

Guvernul a aprobat a doua rectificare bugetară.AU fost alocate fonduri suplimentare pentru plata drepturilor salariale din educație și sănătate

15 Nov 2017 617

Rectificarea bugetară a fost aprobată de Guvern. Cum s-au împărțit banii

13 Sep 2017 1188

Premierul Mihai Tudose susține că rectificarea bugetară va fi pozitivă. Unde vor fi alocați bani mai mulți

06 Sep 2017 773