Schimbare de director general la SC Argus SA Constanța

  • Aseară a fost postat pe portalul Bursa de Valori Constanța, la Secțiunea Evenimente importante de raportat, un anunț al SC Argus SA Constanța.
 

Astfel, conform anunțului respectiv, conducerea societății aducea la cunoștința acționarilor că, în ședinta din data de 01.07.2021,  Consiliul de Administrație a aprobat, în unanimitate, cererea de încetare a mandatului de director general al lui Niculescu Emilian Mihai, în baza cererii depuse și înregistrate la societate sub nr. 4884 din 30.06.2021.

Totodată CA a aprobat, în unanimitate, în conformitate cu prevederile art. 143 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile, numirea ȋn funcția de director general al societății a lui Radu Dorel, începand cu data de 01.07.2021.


Documentul este semnat de președintele CA Florentina Popescu.
 
Despre Argus SA

Potrivit paginii oficiale de internet Argus SA este una din societăţile reprezentative din România din domeniul prelucrării seminţelor oleaginoase.
Argus SA procesează seminţe de floarea-soarelui şi de rapiţă producând ulei brut, ulei rafinat, şroturi proteice şi alte subproduse.

Cu o istorie în arta fabricării uleiului vegetal de peste 70 ani, Argus SA este preocupat să asigure cu continuitate clienţilor săi produse de calitate, pe gustul tuturor consumatorilor săi, calitatea uleiului Argus fiind, de altfel, recunoscută în toată ţara.

Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanța

Mai citeste si

Editorial De ani de zile văd numai politicieni iubitori de Constanța!



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Ce decizii s-au luat în ultima ședință a acționarilor Comcereal SA?

02 Dec 2023 949

Adunarea Generală a Acţionarilor SC Argus SA Constanța, convocată în ședință ordinară. Ce se află pe ordinea de zi

03 Apr 2022 1293

Se modifică componența Consiliului de administrație al Argus SA Constanța

15 Mar 2021 2625

Doliu în mediul de afaceri! Sabin Marcu Robu, directorul Argus SA din Constanța, s-a stins

25 Nov 2019 5196

SC Argus SA Constanța anunță modificarea componenței Consiliului de administrație (document)

21 Aug 2019 2093

Firme Constanţa, rezultate financiare Dobrogea Grup SA, după un an pe pierdere, un an pe profit, dar cu salariaţi mai puţini (document)

23 Dec 2017 4459

Firme Constanţa, rezultate financiare Argus, cifră de afaceri în scădere, pierdere în creștere, și număr de angajați în creștere comparativ cu anul de referință anterior (document)

21 Dec 2017 2498

Schimbări în Consiliul de Administrație al Argus SA. Ce alte decizii au fost luate în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor

21 Dec 2017 2333

Modificare în conducerea SC Argus SA. Cine este noul director general al societății

01 Sep 2017 4436

Demisie la vârful Consiliului de Administraţie de la ARGUS SA Constanţa. Cine a plecat şi cine a venit

26 Jun 2017 4578

Ce a stabilit Consiliul de Administrație din SC ARGUS Constanța în privința directorului său general

08 Dec 2016 3791

Schimbare de directori la Argus SA Constanța

14 Jan 2016 2925

Fuziunea SC Argus SA cu Rex Agra SRL, pe masa acţionarilor

22 Oct 2015 2516

Schimbări în societatea Rex Agra SRL

03 Aug 2015 2185

Acţionarii de la Argus SA, convocaţi în Adunare Generală Ordinară

25 Jul 2015 3294