Va fi publicată Lista neagră a companiilor tip cartel organizate pentru trucarea de licitații (document)

  • Consiliul Concurenţei va publica lista operatorilor economici care au fost implicaţi în investigaţii legate de trucarea unor licitaţii

Ieri, Consiliul Concurenţei şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) au făcut public documentul „Opinie comună”, care în care se stabilesc regulile prin care o companie care a fost sancţionată pentru participarea la o înţelegere de tip cartel vizând trucarea de licitaţii poate fi reabilitată dacă se află în situaţia de a fi exclusă de la o procedură de atribuire.
 
În acest sens, periodic, Consiliul Concurenţei va publica lista operatorilor economici care au fost implicaţi în investigaţii legate de trucarea unor licitaţii, pentru a veni în sprijinul autorităţilor care fac evaluarea, potrivit unui comunicat al instituţiei de concurenţă.

Astfel, compania poate prezenta autorităţii contractante decizii emise de Consiliul Concurenţei în ultimii trei ani care dovedesc că a colaborat cu instituţia prin aplicarea la politica de clemenţă şi/sau recunoaştere a faptei anticoncurenţiale, precum şi dovezi privind elaborarea şi implementarea unui program de conformare cu legislaţia din domeniul concurenţei, în concordanţă cu Ghidul privind conformarea cu regulile de concurenţă.

În secțiunea Documente a acestui material vom prezenta OPINIA COMUNĂ cu privire la dovezile pe care le poate furniza un operator economic autorității contractante în vederea demonstrării credibilității potrivit prevederilor art. 171 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 184 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 84 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare semnată de președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice Eugen-Ștefan-Dorel Cojoacă și de președintele Consiliului Concurenței, Bogdan M. Chirițoiu.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Protest și la Constanța. Statisticienii opresc lucrul

16 Jan 2024 627

Personalul din muzeele publice amenință cu proteste din luna ianuarie 2024

28 Dec 2023 882

Grevă japoneză la Institutul Național de Statistică! Salariaţii vor picheta sediul Parlamentului României şi sediul Institutului Naţional de Statistică Bucureşti

25 Apr 2023 833

Ce noutăți îi așteaptă pe cei care aleg să-și petreacă vacanța la Sinaia

02 Dec 2022 1162

Sindicatul din Institutul Național de Statistică București, în greva japoneză pe durata întregii zile de muncă

06 Jun 2022 1205

Ce se va întâmpla cu cei 87 de angajați ai Spitalului Clinic de Boli Infecțioase cărora le expiră detașările la sfârșitul săptămânii?

16 Mar 2022 5034

SANITAS Constanța. Încă o zi de protest (galerie foto+video)

29 Oct 2021 2596

SANITAS Constanța. Membri de sindicat din DGASPC își cer drepturile (galerie foto și video)

26 Oct 2021 2773

DGASPC, pe un butoi de pulbere! CJC caută soluții, angajații se pregătesc de proteste

21 Oct 2021 2335

Constanța. Protest al angajaților ARSVOM împotriva trecerii în subordinea IGSU (galerie foto)

22 Jul 2021 2957

Succes după succes! La doar o săptămână după ”Cool Me Down”, Inna revine cu o piesă nouă (video)

01 May 2021 3448

Participă și 15 membri de sindicat din cadrul din cadrul Federației Chimie- Petrochimie Lazăr Edeleanu Năvodari Noi proteste în fața Guvernului României

14 Apr 2021 1756

#citeșteDobrogea Constanța în timpul ocupației germano-bulgare (1916-1918) (XIII) Pâine pe cartelă, problemele Primăriei și reducerea lefurilor - ianuarie 1919

06 Mar 2021 3087

Mexican periculos extrădat din România. Supraveghea traficul de droguri în Portul Constanța. Oficial de la IGPR (video)

22 Feb 2021 2851

Se înființează Consiliul Consultativ al societății civile. Funcționează în subordinea Consiliului Județean Constanța. Cine face parte din el?

10 Feb 2021 1928