Agentul de circulatie, Dumnezeul strazii

Doi politisti de la Rutiera isi faceau cu atata zel datoria, incat nici pe cei care locuiau in zona lor de lucru nu-i lasau sa intre cu masinile, pentru ei existand un singur sens de mers: inainte.

Multe mi-a fost dat de cand conduc masina, dar ce am patit luni dupa amiaza, parca este de neconceput, mai ales ca intamplarea are ca protagonisti, doi agenti de circulatie tineri, nu din cei ramasi din randul militienilor. Parca expresia "Toate mi se intampla numai mie" este mai actuala ca oricand, daca tinem seama de patania mea. De fapt, ceva de necrezut daca m-as apuca sa-i povestesc cuiva care nu a fost martor la ce voi relata in continuare. In jurul orelor 18.30, mergeam catre domiciliu. La un moment dat, pe o circulatie de cosmar, am ajuns la intersectia dintre soseaua Mangaliei si strada Pandurilor. Si cum circulatia era una grea de tot, m-am dus imediat cu gandul ca aici este mana unor agenti de circulatie. Si chiar asa era. Doi tineri, faceau tot posibilul sa fluidizeze traficul. Chiar ma bucuram ca sunt acolo si ca, nefiind semaforizata intersectia, s-ar trece mult mai greu. Pentru ca locuiesc in zona, am incercat in momentul in care am ajuns langa primul agent sa fac la stanga, fiind si legal. Cel care era mai aproape de mine a incercat sa ma determine sa o iau inainte. Crezand ca nu intelege care este motivul am incercat sa-i explic ca pe acolo locuiesc. Nimic. Politistul avea doar un cuvant in vocabular: inainte. Am ajuns langa cel de-al doilea, crezand ca pricepe mai bine decat primul. Nici gand. Omul cu chipiu, de data aceasta nici macar nu mai vorbea. El doar sufla in fluier si dadea din maini: inainteeeee. "Domnule agent, stiti, aici stau, unde sa merg inainte?", incerc eu sa-l fac sa inteleaga. Nimic. Ca si la primul, de fapt. Am trecut de ei, am calcat linia continua si am ajuns acasa. Si pentru ca tot imi aparusera de dimineata in cafea tot felul de drumuri, care mai de care mai incurcate, sotia mi-a mai gasit ceva de lucru. Sa merg pana la Tuzla. Si cum n-am curaj sa ma cert cu ea, ca si cu cei doi agenti de circulatie, am iesit in soseaua Mangaliei, am luat-o la dreapta, zic sa ajung la intersectia cu Pandurului, de unde sa o iau la stanga, si acolo sa ajung pe strazile paralele, pana la iesirea din oras. Numai ca am dat din nou peste cei doi cerberi. Si acelasi, inainteeeeeeeeee. "Domnule, unde inainte, ca eu vreau sa merg spre Tuzla". Inainteeeeeee. "Pe unde, nene?" "Pe sub pod, ca e mai usor", gandeste omul nostru cu voce tare. Incerc sa-i explic ca va fi mai greu, la ce harababura este acolo, eu mai lipseam. "Hai dom'le, mai esti si capos", se stropseste o gura de sub chipiu la mine, de parca eu eram vinovat de tot infernul din trafic. Si cum el este Dumnezeul strazii, a trebuit sa-l ascult. Bineinteles ca numai usor nu mi-a fost pe unde m-au dirijat cei doi. Abia atunci mi-am dat seama ce efort trebuie facut pentru a-i determina pe agentii de circulatie de teapa celor doi sa priceapa ca nu le-am cerut nimic. Decat sa ma lase, prima data sa ajung acasa si a doua oara sa scurtez drumul. Si pe unde era legal, nu pe aiurea. Dar poate ca pana la urma o sa-i instruiasca vreun sef de-al lor ca deocamdata, cel putin, nu este interzis sa mergi acasa. Poate pe viitor. Dar azi nu. Si nici luni seara nu era.

Scris de: {autor}Emilian ANDREI{/autor}