Ar mai fi fost Sile Cămătaru prins dacă nu era campanie?

cecilia_zarea_nou.jpgToate se întâmplă în campania electorală! Viaţa de zi cu zi a oamenilor, proiectele promise cu mare dărnicie în campania anterioară, programele sociale, oprite ca de un zeu al Timpului în ultimii patru ani, s-au trezit la viaţă. Străzile neasfaltate se asfaltează cu râvnă şi cu zel, localitatea - indiferent care ar fi ea - străluceşte de curăţenie, opinia fiecărui cetăţean (cu drept de vot) contează, iar candidaţii la Primărie se bat pentru întâlnirile cu oamenii, cu petiţionarii, care mai de care mai interesaţi să afle doleanţele poporului.

Obişnuiţi cu ciclicitatea vieţii într-o democraţie, oamenii nu se mai întreabă cu uimire cum se face că strada până mai ieri uitată de vreme este brusc asfaltată şi iluminată, că blocurilor neterminate de la şosea li se finisează faţada (să nu se vadă din stradă), că, pur întâmplător, căldura este subvenţionată şi într-o lună de primăvară, spre deosebire de ultimii trei ani. Nu se mai întreabă nimeni de ce monumentele din oraş sunt lustruite cu râvnă, nu se mai întreabă nimeni de unde s-au găsit bani pentru toate proiectele care înainte de începerea campaniei electorale nu puteau fi realizate din lipsă de fonduri. Şcolile sunt renovate, liceele sunt văruite (să-i mulţumim pe părinţi şi pe elevii care şi-au serbat majoratul şi au primit drept de vot), iar nu mult ar lipsi ca universităţile să încheie şi ele cine ştie ce parteneriate cu aspiranţii la primării, aşa încât în schimbul unor fonduri pentru diverse proiecte, candidaţii să poată ajunge mai uşor la tinerii studenţi de azi, votanţii din 10 iunie. Desigur, şi poliţia îşi aduce aportul la bunăstarea cetăţenilor, mai mult sau mai puţin cu râvna mai sus amintită, specifică perioadei de campanie electorală. Hoţii sunt prinşi mai repede, infracţiunile sunt depistate şi înfierate public. De pildă, Sile Cămătaru a fost prins aproape în timp record. Bine, ce-i drept, nu de către poliţiştii români, ci de cei germani. Însă meritul autorităţilor din România este că şi-au dat seama destul de repede că individul a întins-o. Nu au mai aşteptat până ce acesta ar fi ajuns în Siria, de exemplu, precum un alt most wanted căutat de ani de zile, care şade bine-mersi în ţările arabe, după ce ar fi fugit din România deghizat în berbecuţ. Vedeţi? Poliţia şi autorităţile, în general, s-au mişcat bine în cazul Sile Cămătaru. Chiar prea bine. Ceea ce m-ar face să mă întreb dacă la fel de bine s-ar fi mişcat şi ar fi dat alarma la fel de repede şi dacă nu ar fi fost campanie electorală. Dar, pe principiul cine ştie multe îmbătrâneşte repede, prefer să nu aflu răspunsul la această întrebare.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Condamnare definitivă pentru Sile Cămătaru. Pentru ce fapte a fost judecat

11 Dec 2017 2755

Fraţii Cămătaru, eliberaţi din arestul preventiv

21 May 2016 2997

Într-un nou dosar Frații Cămătaru, condamnați la 5 ani și 5 luni, respectiv 7 ani închisoare

12 Feb 2016 2008

Sile Cămătaru, scos din celula cu Sorin Oprescu şi dus în faţa judecătorilor

10 Sep 2015 4915

Fraţii Cămătaru, arestaţi după incidentul de la Curtea de Apel

30 Aug 2015 2586

Stiripesurse.ro Gafă a procurorilor. Sile și Nuțu Cămătaru au fost eliberați! Motivul e HALUCINANT

29 Aug 2015 2405

Frații Cămătaru află dacă vor fi arestați preventiv pentru 30 de zile

29 Aug 2015 1608

Nuțu și Sile Cămătaru, reţinuţi de poliţie

28 Aug 2015 3096

Percheziții DNA la avocați. Ancheta vizează trafic de influență pentru eliberarea lui Sile Cămătaru

11 Jun 2015 2620

Reacţia lui Sile Cămătaru după ce a fost acuzat că a vrut să o ucidă pe Elena Udrea

03 May 2015 1912

Gest controversat al Elenei Udrea în plenul Camerei Deputaților

09 Feb 2015 2331

Dorin Cocoș a fost mutat în celulă cu Sile Cămătaru

13 Dec 2014 2301

Adrian Panduru, “mâna dreaptă” a lui Sile Cămătaru, s-a predat la Poliţia Capitalei

15 Nov 2014 2948

Lucia Estera Schwartz, implicată în dosarul lui Sile Cămătaru, s-a sinucis

13 Nov 2014 2430

Sile Cămătaru şi alte 32 de persoane, reţinuţi în dosarul de proxenetism

08 Nov 2014 2793