Calea Năstase în procesele penale ale primarilor. Ale unora sau altora

Cu cât eşti mai sus, cu atât cazi mai rău. Aşa am auzit că se spune. Oricât de sceptică aş fi fost sau nu înainte în legătură cu această afirmaţie, cred că nu sunt singura care şi-a schimbat părerea, în urma exemplului dat de fostul premier Adrian Năstase. Condamnat la doi ani de închisoare, cu executare efectivă în penitenciar, Năstase a pus mâna pe pistol şi a tras.

Nu sunt în măsură să discut vinovăţia sau nevinovăţia fostului premier şi nici gestul extrem la care a recurs (cum adesea spunem despre un om care a încercat să se sinucidă). Ceea ce îmi sare mie în ochi în legătură cu gestul lui Adrian Năstase este că, deşi sunt convinsă că acesta nu va fi repetat prea curând de niciun alt politician, se vor găsi totuşi mulţi care vor folosi asta ca argument în propriile procese penale, în care sunt judecaţi pentru fapte de corupţie. Primari sau preşedinţi de consilii judeţene, senatori sau afacerişti, toţi vor găsi cale să-şi aproprieze, ca să zic aşa, calea Năstase. Sens în care nu m-ar mira chiar deloc ca, peste o săptămână, sau o lună, sau două, vreun primar căruia îi place să se victimizeze ori de cât ori situaţia o cere să se bată cu cărămida în piept, dându-se, fireşte, o victimă a sistemului. În aceeaşi ordine de idei, nu m-ar surprinde absolut deloc ca respectivul să iasă în faţa presei, văicărindu-se şi dându-se de ceasul morţii, acuzând teama pe care i-ar putea-o inspira o justiţiei (in)justă care, eventual, l-ar putea aduce în pragul unui alt gest disperat. Cam cum a făcut Năstase. Parcă şi aud argumente şi pledoarii de genul „Aţi văzut ce s-a întâmplat cu fostul premier, domnilor judecători! Data următoare aţi putea avea un om cu adevărat nevinovat pe conştiinţă (făcând, eventual, referire la propria persoană, nu-i aşa, căci fiecare este nevinovat până la condamnarea definitivă)". Ce vreau eu să spun este că, parcă şi aud, ca răspuns pentru fiecare dintre diferitele sesizări ale ANI, ANRMAP, DNA, DIICOT sau orice alt Parchet sau structură a statului cu privire la posibile incompatibilităţi sau fapte de corupţie, sintagme de acest gen, menite să atragă atenţia, mutând-o de la eventualele fapte penale în sine către un gest disperat, mai mult sau mai puţin legitimat. Şi, uite-aşa, ceea ce poate dăuna unui politician, ducându-l clar pe drumul spre pierzanie, altuia i-ar putea chiar prinde bine, având menirea să-l scoată basma curată dintr-o situaţie dificilă.