- Primăria Constanța a publicat programul de audiențe pentru anul 2022
- Anunțul este însoțit și de un tabel din care aflăm orele de audiență ale reprezentanților administrației publice locale
- Cert este că și anul acesta atât primarul, Vergil Chițac cât și administratorul public, Felicia Ovanesian au decis să rămână în beznă în relația cu cetățenii municipiului Constanța
- Comunicarea nu este punctul forte al primarului și din păcate promovează și anul acesta campania ușilor închise
- Din curiozitate am vrut să vedem ce se întâmplă în alte primării din țară și am ales câteva UAT-uri la fel de mari ca și Constanța, cu edili la fel de ocupați, dar care iată, au timp sau putirință să susțină și audiențe cu cetățenii
Primăria Constanța a publicat programul de audiențe pentru anul 2022. Înscrierile în audiență se efectuează ca și până acum în cadrul Centrului de Informare Cetățeni, cu sediul în incinta City Park Mall (aripa nouă), etaj 1, bd. Alexandru Lăpușneanu nr.116 C.
Procedura de înscriere în audiențe este următoarea: Conform Dispoziției Primarului, privind modalitatea efectuării audiențelor, persoanele care doresc să fie primite în audiență, se vor adresa în scris cu o cerere (petiție, memoriu) către direcția de resort din cadrul Primăriei, competentă să soluționeze problema în cauză, cerere care se va înregistra la Centrul de Informare pentru Cetățeni.
- direcția de resort trebuie să comunice petentului un răspuns în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii;
- dacă persoana este nemulțumită de răspunsul primit, se poate înscrie în audiență la Directorul direcției de resort, întocmindu-i-se un formular de audiență pe baza acestui răspuns sau a numărului de înregistrare primit la depunerea cererii;
- la momentul prezentării în audiență, persoana va avea în mod obligatoriu răspunsul primit de la Direcția de resort sau dovada ca s-a adresat în scris primăriei;
- persoanele nemulțumite și de răspunsul primit în audiență la Director, vor putea fi programate pe baza de cerere pentru audiența la Viceprimari;
- în situația în care problema nu se rezolvă în urma audienței la Viceprimari, se poate întocmi formular de audiență la Primar (n.r. nu se precizează în ce condiții).
Anunțul este însoțit și de un tabel din care aflăm orele de audiență ale reprezentanților administrației publice locale.
Astfel, joi de la 13.00 -15.00, susține audiențe viceprimarul Florin Cocargeanu; înscrierea în audiență se efectuează pe e-mail la adresa
georgiana.groze@primaria-constanta.ro sau prin formular de audiență întocmit la Serviciului Registratură electronică și management documente situat in incinta City mall, et.1. Audiențele se efectuează fizic, în incinta Primăriei municipiului Constanta, et.2, cabinet viceprimar. Programarea se face la secretariat viceprimar;
Pentru o programare în audiență la viceprimarul Ionuț Rusu, solicitările de audiențe cu publicul se efectuează pe adresa de e-mail a institutiei,
primarie@primaria-constanta.ro;
Pentru a discuta cu arhitectul șef, marți de la 12.00-16.00, înscrierea în audiență se efectuează online la adresa de e-mail
primarie@primaria-constanta.ro, telefonic la nr.0241488118 sau la sediul Serviciului Registratură electronică și management documente situat in incinta City mall, et.1 iar audiențele se efectuează fizic, în biroul arhitectului sef -bd.Tomis nr. 51;
Audiențele Serviciului de autorizare activități economice se desfășoară, joi de la 11.00-13.00
pe e-mail :agenti.economice@primaria-constanta.ro.
Situația este similară și în cazul Serviciului contracte și administrarea economică a domeniului public și privat. Audientele solicitate de persoane fizice și juridice care inițiază efectuarea acestora vor fi acordate de către seful de serviciu/conducătorul delegat la adresa:
contracte@primaria-constanta.ro.
Biroul de publicitate ține audiențele tot pe email la adresa
madalina.lungu@primaria-constanta.ro, joi de la 11.00- 13.00, la fel și Direcția Generală Gestionare Servicii Publice, vineri de la 8.00- 10.00 la adresa
servicii.publice@primaria-constanta.ro sau Biroul de Îndrumare Asociații de Proprietari, miercuri de la 11.00 – 13.00 la adresa
asociatiiproprietari@primaria-constanta.ro.
Direcția Cultură, Sport și Turism desfășoară audiențe în sistem mixt: joi de la 14.00 -16.00, audiențe fizic- se desfășoara la sediul situat pe strada Cuza Vodă nr.27și pe e-mail –
evenimente@primaria-constanta.ro.
Direcția Poliția Locală ține audiențe joi de la 9.00 -12.00, însă cererea în audiență se efectuează la sediul Centrului de Informare Cetateni -incinta City mall, prin completarea unui formular de audiență iar programarea în audiență se efectuează de către secretara Direcției Generale Poliția Locală.
Pentru secretarul municipiului Constanța înscrierile în audiențe se vor efectua la adresa de e-mail
primarie@primaria-constanta.ro. Nu sunt precizate alte date cu privire la ziua și ora susținerii audienței de către Mirabela Călin.
Cert este că și anul acesta atât primarul, Vergil Chițac cât și administratorul public, Felicia Ovanesian au decis să rămână în beznă în relația cu cetățenii municipiului Constanța.
Comunicarea nu este punctul forte al primarului și din păcate promovează și anul acesta campania ușilor închise.
Din curiozitate am vrut să vedem ce se întâmplă în alte primării din țară și am ales câteva UAT-uri la fel de mari ca și Constanța, cu edili la fel de ocupați, dar care iată, au timp sau putirință să susțină și audiențe cu cetățenii.
Exemple pozitive găsiți mai jos:
Primar Timișoara, Dominic Fritz
Primar Cluj-Napoca, Emil Boc
Primar Oradea, Florin Birta
Primar Sibiu, Astrid Cora Fodor
-
Din cauza contextului epidemic actual, vă rugăm să transmiteți petițiile și sesizările dumneavoastră în scris, în format electronic pe pms@sibiu.ro sau tipărit, prin depunerea la Centrul pentru Informații Cetățeni.
Primar Iași, Mihai Chirica
Primar Baia Mare, Cătălin Cherecheș
- Luni și Vineri de la 12.00 – 14.00
Primar Brașov, Allen Coliban
Primar Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa
Primar București, Nicușor Dan
Primar Hunedoara, Dan Bobouțanu
-
Miercuri ora 09.00
Primăria Ploiești are implementat un sistem de petiție online, care poate avea ca destinatar: primarul, viceprimarul, administrator public și secretarul primăriei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
#Constanțaajută. Familiile din blocul mistuit de flăcări au nevoie de sprijinul comunității!
Taxa pe prostie!
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: