Cine e femela alfa? Udrea sau Saftoiu?

manuela1_editorial.jpgNu am fost, nu sunt şi nu voi fi un fan Elena Udrea. Aa, şi am observat că fanii ministrului Turismului sunt mai mult de gen masculin. Dar mi-e greaţă când asist la poliţele pe care femeile, persoane publice, şi le plătesc în public.

Acum, că s-a constituit o comisie de anchetă şi la Turism, rivala Elenei Udrea, Adriana Săftoiu, a găsit o „breşă" de a-şi arăta „simpatia" faţă de mai populara ei colegă. Atenţie, nu am spus mai deşteaptă, mai frumoasă, mai bogată, ci doar mai populară, pentru că, trebuie să recunoaştem, Elena Udrea a devenit, ne place, nu ne place, un brand. Aşa cum şi Mazăre, ne place, nu ne place, a devenit un brand pentru Constanţa, cum Vanghelie a devenit pentru PSD ş.a.m.d. Practic, poziţia pe care o ocupă Adriana Săftoiu în Comisia Udrea îi dă posibilitatea soţiei lui Elvis Săftoiu să se manifeste în toată splendoarea ei. Am văzut-o pe fosta consilieră a preşedintelui - convertită peste noapte în liberală get-beget - mă refer la Adriana Săftoiu - cum îi sticleau ochii când vorbea de promovarea făcută de ministra Udrea, de banii pe care i-a cheltuit pe aceste acţiuni. Semăna foarte bine cu un lup hămesit, sau mai bine zis cu o lupoaică, dar nu cea alfa, ci cu cea care se uită la femela alfa, care ia ce-i mai bun din pradă şi care conduce haita. Şi seamănă în continuare. Priviţi-o pe la emisiuni, dacă aveţi dispoziţia necesară, şi o să-mi daţi dreptate. Ca să fiu mai precisă, Adriana Săftoiu, cea care acum o anchetează pe Udrea, şi care, chipurile, a refuzat preşedinţia comisiei de anchetă doar ca să nu pară o răfuială între muieri, a părăsit funcţia de consilier al lui Traian Băsescu şi a sărit direct în barca liberalilor, când aceştia nu au mai fost parteneri, ci adversari declaraţi ai PD, ulterior PD-L. Aşadar, ce credibilitate poate să aibă această femeie în a ancheta faptele celeilalte femei. Este chiar o răfuială între muieri, ostilităţile fiind conduse acum de către Săftoiu, din poziţia de anchetator al Elenei Udrea. Culmea este că Elena Udrea nu are decât de câştigat de pe urma ieşirilor în presă ale fostei colege de la administraţia prezidenţială. Cu declaraţiile pe care le face, negative sau forţat neutre, Adriana Săftoiu o pune pe Elena Udrea într-o lumină favorabilă, o face să pară o zână, iar ea e percepută exact invers. Este ciudat, dacă stăm să ne gândim că această femeie l-a consiliat pe Traian Băsescu. Cum a reuşit oare să dea sfaturi de imagine şi ce ar fi putut să spună, să propună, ca să îmbunătăţească apariţiile publice ale preşedintelui, având în vedere faptul că nu este în stare să-şi managerieze propriul comportament în interacţiune cu ceilalţi actori de pe scena politică?! Este un mister.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

gabriela

23 Aug, 2009 17:00

observatii fine pentru o tanara; se vede ca va urmati intuitia feminina, intuitie care ii cam lipseste Adrianei Saftoiu( care se ghideaza dupa o logica barbateasca mai mult) dar care nu-i lipseste Elenei udrea si care se foloseste de ea din plin- repet ptr cine nu a citit corect: intuitie feminina,care nu are nimic de-a face cu sexualitatea; Ultimile evenimente ma fac sa cred ca Adriana Saftoiu era deja in barca liberala de la inceput, fiind o Alianta si a jucat incorect sfatuindu-l gresit pe presedinte la comanda liberala; ea si sotul ei au lucrat astfel incat au speculat zonele mai dificile ale caracterului Presedintelui incurajandu-l in a se manifesta astfel incat sa-si atraga critici din partea unora si ridicandu-le astfel la fileu mingea liberalilor; despre familia Saftoiu nu am auzit comentarii din partea presedintelui, am auzit insa invers si inclin sa cred ca Presedintele a respectat-o ca pe o doamna . Adriana Saftoiu ma impresionase la inceput, calma, calculata, afisand incredere in sine si in ceea ce spune, ce mai, ma si gandeam ca Presedintele e pe maini bune si-l poate stapani acolo unde e cazul; pacat ca a ales o tabara in care am vazut cu totii tupeul si nesimtirea la rang de stat si de guvern, duplicitatea si aroganta intruchipata in multi din fostul guvern; nu spun ca acum sunt numai ingerasi in actualul guvern.M-a dezamagit profund, ca cetatean, aceasta doamna: ii da Dumnezeu minte,posibilitati materiale sa se instruiasca, sa devina o persoana culta, desteapta si ea alege zona gri a societatii- imi pare rau ca fac aceasta comparatie dar exact in aceasta perioada a fost la un alt post Maria Vlas, la fel, un om cult, destept care a ales sa dea "cinstea pe rusine"-cum ar spune omul simplu- pentru avantaje materiale dar mai ales cred ca a fost o conditie de a fi acceptata in High Class cea de azi in care fiecare are in trecutul sau macar un compromis.Cand capitalul de imagine i se va fi erodat, Adriana Saftoiu nu va mai fi necesara PNLului, ea acum crede ca e pe val dar noi, oamenii obisnuiti, o percepem in declin.

Diverse

20 Aug, 2009 18:49

Politica e murdara prin definitie. Elena udrea este o femeie frumoasa. Spre ciuda unora din "doamnele" mai putin dotate, mai este si inteligenta, are curaj, prezenta de spirit, e combativa si credibila. Va dati seama ca acestea explodeaza cand o vad si uneori, daca au ocazia, se manifesta in cele mai dezagreabile moduri. Nici d-na Saftoiu nu este urata, dar nu se poate spune ca este o frumusete. Din pacate, modul in care incearca sa o atace pe Elena Udrea nu face decat sa-i schimonoseasca un caracter care parea frumos in vremuri apuse.Parerea mea.

rodica

18 Aug, 2009 13:38

sunteti exagerata. La urma urmei fiecare primim ce meritam Cum ne asternem asa dormim. Daca ar fi luat-o in brate sa o mangaie, ce spuneati? A sarit in barca cu care are afinitati. Dupa un esec iti schimbi radical ideile. Este o lectie......

Ovidiu Stoenescu

18 Aug, 2009 08:38

Imi place articolul care de fapt arata cita mizerie morala salasuieste in clasa politica romaneasca si diferenta enorma dintre fatada si realitatea hida cu care politicienii ies inaintea noastra.Din pacate aceste institutii democratice ale statului-partidele-au reusit prin tot ce au facut si prin imagini de acest fel sa se decredibilizeze in ochii cetateanului si ne mai miram de ce oamenii refuza sa mai prezinte la vot.Am sarit dintr-o extrema in alta si ne paste un pericol si mai mare,acela ca prin aceasta atitudine necombatanta sa ajutam la perpetuarea la cirma destinelor noastre a acelorasi oameni

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 579

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 640

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 432

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 522

Alin Burcea este noul președinte ANAT (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 523

Ședință de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție, la Tribunalul Constanța

12 Apr 2024 690

Avocatul Alexandru Bajdechi, fostul președinte al Asociației Elevilor Constanța, a dat în judecată Ministerul Educației. Cere depăgubiri de zeci de mii de lei

10 Apr 2024 3352

Complexul Cleopatra din Mamaia, deținut de famila lui Vasile Chirondojan, fost consilier local din Constanța, de vânzare. Iată cât cer proprietarii!

02 Apr 2024 13843

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 896

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 871

Baza sportivă de pe malul lacului Siutghiol, din Constanța, miza unui proces intentat de Clubul Sportiv Electrica Președinte Dumitru Frățilă face acuzații -„Nu ne putem desfășura activitatea!“

23 Mar 2024 1921

Scupra, primar Ovidiu „Nu mă interesează funcțiile în partid. (...) Florin Mitroi știe că se bazează pe sprijinul meu! "

17 Mar 2024 1295

UPDATE George Scupra a demisionat din funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali din organizația județeană a PNL Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 2776

UPDATE Trei primari PNL din județul Constanța, vizați de intoxicări din partea PSD Constanța (VIDEO)

17 Mar 2024 6793

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 803