Coana Călin față cu reacțiunea

  • Și dacă piesa lui Caragiale aduce în prim-plan micul funcționar, amețit de demagogia pseudoliberală, etern de partea puterii, care dorește republica pentru a avea pensie și leafă, și nu concepe revoluția decât cu aprobarea autorităților, de aproape un an și jumătate, coana Mirabela Călin pledează în secretar al municipiului, chiar dacă a dovedit în multe rânduri că e depășită de situație
  • La aproape un an după ce a încercat fără succes să se titularizeze în funcția de secretar al municipiului Constanța, se află în fața unui nou examen
  • Acesta va avea loc în perioada 3 – 7 noiembrie 2022 la sediul Primăriei municipiului Constanța
  • În ultima jumătate de an, consilierii locali USR i-au cerut în repetate rânduri primarului Vergil Chițac eliberarea din funcţie a Viorelei Mirabela Călin
  • I se impută lipsa de transparenţă, incompentenţa de care a dat dovadă din postura de secretar al municipiului cu delegare și doza de obediență afișată față de cei care au numit-o în funcție
 

 

Conu Leonida față cu reacțiunea este o comedie a dramaturgului Ion Luca Caragiale publicată în 1880 în Convorbiri Literare.
 
Coana Călin este secretarul municipiului Constanța, numit cu delegare de primarul Vergil Chițac în iunie 2021.
 
Și dacă piesa lui Caragiale aduce în prim-plan micul funcționar la pensie, amețit de demagogia pseudoliberală, etern de partea puterii, care dorește republica pentru a avea pensie și leafă, și nu concepe revoluția decât cu aprobarea autorităților („Câtă vreme sunt ai noștri la putere, cine să stea să facă revoluție?“), de aproape un an și jumătate, coana Mirabela Călin pledează în secretar al municipiului, chiar dacă a dovedit în multe rânduri că e depășită de situație.
 
Și dă-i și luptă…ca să rămânem în același registru…
 
La aproape un an după ce a încercat fără succes să se titularizeze în funcția de secretar al municipiului Constanța, se află în fața unui nou examen.
 
Acesta va avea loc în perioada 3 – 7 noiembrie 2022 la sediul Primăriei municipiului Constanța.

Dacă se va înscrie la concurs, secretarul municipiului Constanța cu delegare trebuie să susțină o probă scrisă și una de interviu.


Mirabela Călin este de facto secretar al municipiului încă din iunie 2021, atunci când a fost numită de Vergil Chițac prin dispoziție de primar, după ce initial în această funcția fusese desemnată o altă funcționară, Liliana Adam.
 
Deși provenea din Departamentul Juridic, Contencios-Administrativ al municipalității și se presupunea că avea o pregătire juridică temeinică , pe parcursul acestui interimat care durează de aproape un an și jumătate, Mirabela Călin a reușit să aducă la exasperare consilierii locali de la toate partidele politice.

 
Bașca, așa cum precizam anterior nu a reușit să promoveze examenul scris care a avut loc pe 27 decembrie 2021 pentru ocuparea postului de secretar general al municipiului Constanţa.

În ultima jumătate de an, consilierii locali USR i-au cerut în repetate rânduri primarului Vergil Chițac eliberarea din funcţie a Viorelei Mirabela Călin şi organizarea unui nou concurs pentru postul de secretar general al Primăriei Constanţa.

Călin a fost acuzată că ține la sertar zeci de certificate de urbanism şi autorizaţii de construire, dar și solicitări, adrese oficiale şi documente importante, inclusive corespondența destinată Consiliului Locale care împiedică buna desfăşurare a activităţii administrative.

Pe scurt, Mirabelei Călin i se impută lipsa de transparenţă, incompentenţa de care a dat dovadă din postura de secretar al municipiului cu delegare și doza de obediență afișată față de cei care au numit-o în funcție.

Răbdarea consilierilor USR Constanţa a luat sfârșit pe 26 august a.c., când au anunțat că depun plângere penală împotriva secretarului general al municipiului Constanţa, Mirabela Călin, după vânzarea Hanului Balcan, obiectiv aflat în strategia culturală a Constanţei.

Aleșii locali o acuză că a ținut în mod voit la sertar, documentul adresat Consiliului Local Constanța cu privire la acordul de exercitare a dreptului de preempțiune în cazului Hanului. Între timp imobilul a fost cumpărat de o persoană privată iar membrii Consiliului Local Constanța au aflat din presă de acest lucru.

Este de așteptat ca Mirabela Călin să se înscrie la concurs, de vreme ce primarul Chițac pare să fie în continuare de partea acesteia. Cel puțin asta reiese din răspunsul edilului remis consilierilor USR care i-au cerut demisia. Primarul i-a pus la punct și le-a transmis că „nu aveți atribuții și competențe de a solicita încetarea numirii din funcție a doamnei Secretar General“. 

Nu doar aleșii USR s-au lovit de pregătirea Mirabelei Călin, ședințele de Consiliu Local, chiar și în format de videoconferință fiind o bandă martor extrem de valoroasă în susținerea acestor situații.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:

Undeva, pe site-ul primăriei Constanța stă pitită agenda publică 2022 a edilului Vergil Chițac!

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 317

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 685

Constanța Scriitoarea Aurelia Lăpușan, despre lansarea volumului „Flori de busuioc” (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 380

Editorial Constanța, orașul sensurilor unice... fără sens

22 Mar 2024 718

LIVE TEXT+VIDEO Eveniment editorial la Biblioteca Județeană Constanța Volumul „Enciclopedie. Centenarul Războiului de Întregire și al Marii Uniri (2014-2020)” (FOTO)

22 Mar 2024 546

LIVE VIDEO+TEXT Romanul „Flori de busuioc” al Aureliei Lăpușan, lansat la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Mar 2024 794

Universitatea Ovidius Constanța Lansarea volumului „Conciones Latinae Muldavo”, editat de acad. Gheorghe Chivu și prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae

20 Mar 2024 429

Cea mai recentă apariție editorială a lui Constantin Cheramidoglu „Arhive dobrogene”, un volum de documente care își propune să aducă la cunoaștere istoria Dobrogei

19 Mar 2024 675

Editorial Cui îi trebuie BAC-ul?!

17 Mar 2024 876

Editorial Rețelele de socializare, terenuri fertile pentru dezinformare și propagandă, în contextul viitoarelor alegeri

15 Mar 2024 607

Editorial Momentul cel mai frumos

13 Mar 2024 575

Editorial Pentru o minte bogată și o inimă deschisă. Importanța delectării în lectură

10 Mar 2024 624

Editorial Femeia, eterna poveste

08 Mar 2024 646

LIVE TEXT Constantin Cheramidoglu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană Constanța (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 602

Editorial. Simona Halep se poate întoarce pe teren „Binele și adevărul înving mereu” - sintagma de basm transpusă în realitate

06 Mar 2024 701