Editorial Constanţa pentru care Radu Mazăre n-a avut ochi

Îmi pot imagina cu uşurinţă ce sentimente îi încearcă pe cei care, timp de 15 ani, au depins într-un fel sau altul de Radu Mazăre, de tot ce a însemnat acest personaj. Aşa numit ziarist. Om de afaceri. Primar, lider politic, model nonconformist. Extravagant de-a dreptul. A eşuat în lupta cu procurorii şi, odată cu asta, s-a dărâmat o lume. Oare ce-or simţi fostele consiliere locale pe care Mazăre le-a numit în faţa Consiliului Local Constanţa şi a tuturor jurnaliştilor „găini proaste“? Femei care au cu peste 20 de ani mai mult decât Mazăre, femei care sunt mame şi chiar bunici. Cum o fi să te catalogheze „găină proastă“ unul care se crede Cezar şi care defilează îmbrăcat ca atare, alături de nişte funduri aproape goale şi de „pitici porno“ pe un car alegoric? Mi-a fost milă de femei. Dar mai mult decât milă mi-a fost ruşine de lipsa de ruşine a consilierilor locali care nu au simţit nicicum nevoia sau măcar impulsul de a sări în apărarea celor numite proaste. Găini proaste.

Îmi pot imagina, cu aceeaşi uşurinţă, ce simt apropiaţii săi din administraţie şi din politică. Unii dintre ei se gândesc că, în sfârşit, după 15 ani în care s-au făcut preş în faţa lui Mazăre, a sosit, în cele din urmă, şi vremea lor. Vremea slugarnicilor, a oamenilor de paie, a ipocriţilor oportunişti şi laşi. Mi-e silă...

La fel, îmi imaginez ce trebuie să simtă oamenii şi omuleţii politici din Constanţa, aceia care, timp de 15 ani, au mimat fără convingere o palidă opoziţie. S-au jucat, de fapt, de-a Opoziţia, fugind din calea lui Mazăre-împărat. Ba mai mult, au şi încheiat diverse înţelegeri cu PSD-ul „păstorit“, până în luna martie a acestui an, de primarul demisionar. Au închis ochii la toate anomaliile şi la batjocura actualei administraţii publice locale din dorinţa de a-şi proteja propriile afaceri, propriile interese, propriile imperii. Oameni din ăştia, lipsiţi de tăria opiniilor personale, de caracter şi de curaj întâlnim şi în vechiul PDL, şi în vechiul PNL Constanţa. Ei sunt însă împrăştiaţi şi prin celelalte partiduleţe. Vai lor!!!

Ce nu ştiu însă şi nu reuşesc să-mi imaginez este ce-or simţi amărâţii aia care, timp de 15 ani, l-au aşteptat, în caniculă şi în ger, pe treptele Primăriei Constanţa, pe marele, nemuritorul Radu Mazăre. În Casa Albă, Primăria Constanţa n-a găsit, în atâţia ani, o cămăruţă, o debara de trei metri pătraţi pentru ca aceşti oameni să-l aştepte în audienţă pe primar. Ce sfidare, ce nesimţire! Pentru ei nu s-a putut face nimic. Le-a fost interzis chiar şi dreptul la civilizaţie, la decenţă. Ştiu, prin comparaţie, asta pare ultima problemă, nu-i aşa? E un detaliu, o chestie de percepţie, o nimica toată. Şi totuşi, amărâţii ăia au fost şi sunt în continuare parte din Constanţa. Nu aia care trăieşte toată vara în Mamaia, nu cea care se uită cu gura căscată la megalomania, la kitsch-ul de pe carele alegorice, nu aia care intră în chiloţi tanga în secţia de votare. Nu acea Constanţă retrocedată abuziv cui trebuie, nu cui îi revine de drept. Oamenii aceia sunt Constanţa pentru care Radu Mazăre n-a avut ochi.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

europeanu

23 May, 2015 23:51

Toate vorbele nu fac doi bani.Eu vreau sa vad banii returnati la buget.Care bani ? Stie toata lumea.

Articole asemanatoare

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 836

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 3638

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 631

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 610

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 592

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 809

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 803

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 605

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 826

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1391

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1090

Proces pe vila în care a stat Mazăre! Dosarul, amânat pentru studierea actelor depuse

13 Feb 2024 946

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1463

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1660

Radu Mazăre jr., la ceas aniversar! A schimbat prefixul

31 Jan 2024 1306