Constanța veche și agonia pentru Cazino. Suntem datori să nu uităm!


În urmă cu un an, constănțenii agonizau în privința Cazinoului din Constanța. Neglijat și ignorat cu desăvârșire timp de ani întregi de către toate autoritățile în drept, Cazinoului i se redase, în vară, speranța pentru reabilitare.

Cu toate acestea, renașterea părea să nu mai sosească, procedura de atribuire a contractului pentru reabilitare fiind supusă unui îndelungat șir de contestații.

De la finele lunii septembrie 2019 și până la finele lui decembrie 2019, când a fost semnat efectiv contractul pentru reabilitare, constănțenii și toți cei ce iubesc mărețul edificiu de la mal de mare au stat cu nervii întinși și sufletul la gură.

Amăgiți de mult prea multe demersuri în van, oamenii nu mai îndrăzneau să spere că, de data aceasta, renașterea chiar se va produce.

Acum, la circa un an de la toată această tevatură, Cazinoul se află sub schelele menite să-i aducă strălucirea de odinioară.
Oamenii lucrează din zori și până târziu în seară.

Lucrările avansează vizibil, parcă făcându-le în ciudă celor ce erau siguri că nu va mai renaște și dându-le asigurări celor ce sperau, de ani de zile, într-o minune.
Aduc acum aminte despre situația de anul trecut a Cazinoului, despre tot ce a trecut peste el în ultimii ani de nepăsare, pentru că nu cred că așa ceva trebuie uitat.
Nu trebuie uitat că am fost, poate, la un pas de a pierde (încă) o clădire-simbol a Constanței, dar și a țării, din lipsă de preocupare.
Nu trebuie uitat că și alte monumente, la fel de importante, își așteaptă renașterea, la Constanța și nu numai.

Nu trebuie uitat nici Templul israelit din Constanța, Sinagoga din care au mai rămas doar pereții exteriori, în așteptarea unei reabilitări care întârzâie să mai apară.

Și sunt atâtea și atâtea clădiri și povești în Constanța veche ce așteaptă să renască, să își spună povestea și să ducă istoria orașului mai departe.

Iar noi, cetățenii, cei de rând ori cei cu funcții și atribuții, suntem toți datori să nu uităm și să nu cădem în ignoranță.
Cazinoul din Constanța este un exemplu cu final fericit, dar care a fost la un pas de a nu se materializa.
Prin spirit civic, dar și prin pârghiile funcțiilor pe care le deținem, haideți să ne unim ineresul întru renașterea Constanței vechi!
 
Citește și:

Cazinoul renăscut. Când se vor pune primele schele pentru începerea reabilitării

Zgomotele de pe faleza Constanței pe care toți le așteptau de mult. Șantierul ce învăluie Cazinoul este binevenit! (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 737

Cazinoul din Constanța, perla care renaște din mare! Video inedit cu evoluția spectaculoaselor lucrări din al treilea an de șantier (FOTO+VIDEO)

13 Mar 2024 1963

Primăria Constanța pierde la Curtea de Apel terenul de la Cazino Sud, din Mamaia, ce fusese vândut către Mehmetoglu SRL! Apele Române, victorioase (MINUTA)

12 Mar 2024 673

Curtea de Apel Constanța, așteptată să se pronunțe în procesul pentru terenul de la Cazino Sud

11 Mar 2024 576

FOTOREPORTAJ Imagini dezolante cu toboganul din Stațiunea Mamaia! Cum arată în prezent (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Mar 2024 1307

Primăria Constanța cumpără servicii de realizare a conceptului artistic și execuția proiectului de amenajare a centrului expozițional din cadrul Cazinoului!

07 Mar 2024 531

Ce oferă experiența la cazinouri online?

28 Feb 2024 375

Fotoreportaj Constanța Atmosferă de weekend pe Faleza Cazinoului din Constanța (FOTO+VIDEO)

24 Feb 2024 804

Dosarul Retrocedărilor Beneficiar de top al retrocedărilor din Constanța, proces contra municipalității! S-a fixat primul termen

23 Feb 2024 883

Cazino Constanța, perla albă de la Marea Neagră! Aedificia Carpați – „O fuziune perfectă între tehnologie avansată și estetică rafinată“ (FOTO)

22 Feb 2024 955

70% din operatorii de cazinouri din țară susțin restricționarea totală a publicității

20 Feb 2024 425

Fotoreportaj Cazinoul din Constanța surprins în imagini de sus, cu drona (FOTO+VIDEO)

15 Feb 2024 1059

Primarul Vergil Chițac „În curând, Cazinoul va redeveni perla Constanței!“ (VIDEO)

11 Feb 2024 906

Primarul Vergil Chițac, în vizită la Cazinoul din Constanța „Îndrăznesc să spun că va fi un rezultat care va depăși toate așteptările”

09 Feb 2024 1073

FOTOREPORTAJ Cazinoul, vânt din pupa pentru restaurare! Pardoseli ca ape cristaline, tâmplărie exterioară de nota 10 și „misterul“ sursei de încălzire din interior

09 Feb 2024 1734