Copiii nimănui - problema tuturor

Vă spun sincer că mi-a fost greu să scriu despre micuţii abandonaţi în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Văzusem postările de pe Facebook însă încercasem să nu le bag în seamă. Ruşinos, ştiu. Le văzusem, le citisem, mă duruseră. Eram cutremurată de fotografiile micuţilor, dar mă simţeam neputincioasă în faţa nenorocirii. „ce pot face eu pentru ei?", te întrebi fără să vrei. Caritatea mi s-a părut mereu pentru oameni cu mult timp liber sau cu bani. Nu confundaţi neputinţa cu nepăsarea. Cred că este unul dintre cele mai mari păcate pe care le facem.

Mulţi vor spune: ce, este problema ălora care nu ştiu ce să facă cu vieţile lor, care dau naştere unor copii pe care nu îi pot creşte, care nu îşi asumă responsabilitatea, vina statului care nu îi ocroteşte, vina medicilor care sunt nepăsători, vina noastră, a tuturor. Aşa cred eu: copiii nimănui sunt, de fapt, problema tuturor. Nu contează culoarea pielii lor, dacă părinţii sunt naţionalităţi conlocuitoare sau nu, dacă au fost concepuţi din dragoste sau din pofte animalice. Astea sunt detalii. Suferinţa unora care ar merita acum doar fericire, ocrotire, iubire şi căldură este inumană.

Înţeleg că după ce materialul a apărut în ziar mămicilor li s-a interzis accesul pe Secţia de Pediatrie. Cu ce drept? De ce? Cine a decis asta? de ce nu acceptă Spitalul ajutor? Pe de altă parte, hăinuţele, cremele şi toate celelalte lucruri aduse pentru micuţi au fost primite. Mai mult, li s-a dat de înţeles mămicilor că ar trebui pătuţuri noi sau să se văruiască, Dar statul ce face, doarme?

Copiii aceştia sunt viitorul nostru şi, de cum ştim să-i creştem depinde ţara noastră. Poate sună exagerat dat, la un anumit nivel chiar aşa este. Dar noi, sărmanii, nu mai ştim să ne creştem proprii copii. Telefoane de zeci de milioane încă din primele clase de şcoală, haine de firmă, lipsa unui bună seara dat vecinilor, cu modele nepotrivite în viaţă... Aşa-s copiii României de azi.

Nu avem dreptul să-i judecăm pe aceşti micuţi, dar avem datoria să ne întrebăm de ce nu face nimeni nimic pentru ei. Nu tu, cel care câştigi doar cât să-ţi hrăneşti familia, nici tu, asistentă cu salariul minim pe economie, cu atâtea necazuri acasă încât scâncetul unui copil ţi se pare picătura ce umple paharul. Nu, ci cei care primesc „pensii şi salarii nesimţite, care ne conduc ţara pe bani mulţi, care ar trebui să aibă grijă de prezent, pentru viitor.